Handbal: Petre Berbecaru s-a retras din funcţia de expert sportiv al clubului SCM Râmnicu Vâlcea
Clubul de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, retragerea din funcţia de expert sportiv a lui Petre Berbecaru, care a ocupat de-a lungul carierei sale mai multe posturi de conducere în handbalul vâlcean.
"Petre Berbecaru se retrage de la 1 februarie 2021 din calitatea de expert sportiv la SCM Rm. Vâlcea, pentru a fi mai mult timp alături de familie. Vârsta şi pandemia îl determină pe Petre Berbecaru să spună stop unei cariere excepţionale pusă în slujba handbalului vâlcean şi românesc. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru Râmnicu Vâlcea, timp de aproape patru decenii şi suntem siguri că Petre Berbecaru va fi în continuare cu sufletul alături de handbalul vâlcean, iar sfaturile lui vor fi bine-venite întotdeauna, indiferent de cine conduce acest sport", se arată pe site-ul citat.
Preşedintele secţiei de handbal a SCM Râmnicu Vâlcea, Florin Verigeanu, i-a mulţumit lui Petre Berbecaru pentru tot ce a făcut la gruparea vâlceană.
"Desigur, retragerea lui nea Petrică nu este o veste tocmai plăcută, dar, din păcate, timpul nu iartă pe nimeni, indiferent cât de multe lucruri extraordinare ai făcut în viaţă. Este un lucru fantastic ca, în momentul când te retragi, după o viaţă petrecută pe terenurile de sport, să stai şi să îţi fie greu să rememorezi toate momentele de glorie pe care le-ai trăit, după aproape patru decenii. Care au fost cele mai importante, când ai avut atât de multe succese? Domnul Berbecaru a fost cel care a dorit ca eu să vin la club şi după o perioadă, să preiau conducerea clubului. Îi mulţumesc pentru încrederea acordată şi va fi mereu în inima mea. Voi face totul să nu îl dezamăgesc. Am avut norocul ca, atunci când am venit la acest club să beneficiez de sfaturile a doi titani din conducerea unui club de handbal, în persoanele domnilor Ioan Gavrilescu şi Petre Berbecaru, cărora le mulţumesc încă o dată", a afirmat Verigeanu.
După terminarea IEFS-ului, Petre Berbecaru devine profesor de sport şi construieşte prima echipă de handbal la Buleta-Vâlcea. După o pauză de patru ani, timp în care a condus destinele fotbalului vâlcean, în 1982 ajunge la Oltchim, unde îndeplineşte toate funcţiile de conducere, atât în administraţie cât şi în conducerea tehnică. A fost, pe rând, secretar al clubului, vicepreşedinte, antrenor secund, antrenor principal şi preşedinte. Din 2013, când s-a desfiinţat Oltchim, Petre Berbecaru a stat departe de handbal până în noiembrie 2016, când la solicitarea primarului Mircia Gutău revine în handbal şi preia echipa HCM Râmnicu Vâlcea, pe care o resuscitează şi ajunge ca numai după un an, handbalul vâlcean să fie reprezentat din nou în Cupa EHF. Din 2018, echipa se transformă în SCM, iar Petre Berbecaru preia postul de expert sportiv în conducerea clubului.
Ioan Gavrilescu şi Petre Berbecaru sunt două nume de care se leagă apariţia handbalului de performanţă în Râmnicu Vâlcea. "A fost părtaş la toate poveştile de vis ale acestui sport atât de iubit de către vâlceni. Ştie poveştile tuturor jucătoarelor care au trecut, pe rând, pe la Chimistul, Oltchim, HCM şi SCM, începând cu Maria Torok Duca, Edith Matei, Luminiţa Dinu, Mariana Târcă, Steluţa Luca, Cristina Neagu, Narcisa Lecuşanu, Oana Manea sau Aurelia Brădeanu fiind doar câteva nume de prestigiu din handbalul românesc şi internaţional", se arată pe site-ul SCM Rm. Vâlcea.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești în Cupa României, 6-0 cu Progresul Spartac
Petrolul Ploiești a surclasat formația de liga a treia Progresul Spartac cu scorul de 6-0 (2-0), marți seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. Rareș Leescu, un tânăr de doar 17 ani, a reușit un hat-trick (27, 56, 88), iar David Paraschiv, care a împlinit recent 20 de
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă acasă de FC Bihor, în Cupa României
FK Csikszereda a fost învinsă de formația de ligă secundă FC Bihor cu scorul de 2-1 (1-1), marți, pe Stadion Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Orădenii au deschis scorul prin Dragoș Tescan (23), dar ''lanterna roșie'' din Superligă, care venea după primul său su
Handbal masculin: Sandu Iacob - Obiectivul este să ne luăm la trântă cu Franța și să câștigăm cu Polonia
Noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, Sandu Iacob, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că obiectivul său imediat este obținerea unei victorii în fața Poloniei și o replică pe măsură contra selecționatei Franței, calificarea la Campionatul European din 2028 fiind o clauză pentru menținerea sa în funcți
Handbal masculin: Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei României; Cedric Sorhaindo va fi antrenor secund (GALERIE FOTO)
Tehnicianul Sandu Iacob a fost numit oficial în funcția de antrenor principal al echipei naționale masculine de handbal a României, urmând ca fostul campion mondial și olimpic francez Cedric Sorhaindo să fie antrenor secund, a anunțat, marți, Federația Română de Handbal (FRH), în cadrul unei conferințe de presă. P
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Dacă tratăm cu superficialitate partida cu Chindia Târgoviște vom avea probleme
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în cazul în care jucătorii săi vor trata cu superficialitate partida cu divizionara secundă Chindia Târgoviște, din Cupa României, vor avea probleme în a se impune. ''Jucăm împotriva un
Jurnalistul Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualități, a decedat la vârsta de 66 de ani
Jurnalistul Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualități, primul comentator de fotbal din generația care s-a lansat la începutul anilor '90, a decedat la vârsta de 66 de ani, informează RRA pe site-ul său oficial. 'De profesie medic veterinar, 'Balon', așa cum era alintat de colegi și prieteni, a scris și rostit multe p
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o la scor pe Sepsi OSK (5-0) și a urcat pe locul al doilea în Superligă
Universitatea Craiova a urcat pe locul al doilea în clasamentul Superligii de fotbal, după ce a surclasat-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 5-0 (2-0) în Sepsi Arena, luni seara, în ultimul meci din etapa a 13-a. Campioana a deschis scorul rapid, prin Oleksandr Romanciuk (2), de care s-a lovit practic mingea ce
Baschet: FRB a lansat platforma 'Acasă prin Baschet', destinată identificării tinerilor jucători din diaspora
Federația Română de Baschet (FRB) a lansat, luni, platforma digitală și aplicația mobilă 'Acasă prin Baschet', un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin Programul SPORT, care își propune să identifice tinerii baschetbaliști români din diaspora și să le faciliteze accesul către echipele naționale ale Rom&
Tenis de masă: Elena Zaharia și Alin Spelbuș au câștigat Cupa României
Elena Zaharia (CSM Constanța) și Alin Spelbuș (CS Rapid București) au câștigat Cupa României la tenis de masă pentru seniori, competiție încheiată duminică în Sala Romsilva din București. Elena Zaharia a învins-o în finală pe Ioana Sîngeorzan (CS Gloria Bistrița) cu 3-2 (9-11, 11-7, 11-9, 3-11, 11-6).
Auto: Jerome France a câștigat Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a sezonului de viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), care își asigurase deja titlul național, s-a impus, duminică, în Trofeul Poiana Brașov, etapa a opta și ultima a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a fost cronometrat cu timpul de 02 min 29 sec 194/1000, după 1 min 02 sec 592/1000 în prima manșă și 1 min 26 sec 602/1000
Auto: Simone Tempestini, campion european la echipe pentru al doilea an consecutiv
Pilotul clujean Simone Tempestini a încheiat pe locul 5 ultima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), desfășurată în Portugalia, și a devenit, duminică, alături de MRF Tyres, campion continental la echipe pentru al doilea sezon consecutiv, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Românul a terminat sezonul pe poziția
VIDEO Fotbal: CFR Cluj a remizat cu Dinamo (2-2), în Superligă
CFR Cluj a terminat la egalitate cu liderul Dinamo București, 2-2 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. CFR a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Andrei Cordea (26) și Cristian Ignat (61), dar Dinamo a revenit spectaculos, marcân
Handbal masculin: Poli Timișoara s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins echipa lituaniană Granitas-Karys cu scorul de 38-25 (19-12), duminică seara, în Sala ''Constantin Jude'', în manșa secundă a turului al doilea. Poli se impusese categoric și &
Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe
CSA Steaua București 1 a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din Capitală, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București 2, cu 45-23. Podiumul a fost completat de CS Universitatea Craiova 1, după 45-39 în finala mică disputată cu














