Fotbal: Mirel Rădoi - Nu avem nimic împotrivă dacă s-ar reprograma meciul cu Norvegia
Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Mirel Rădoi, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că nu ar avea nimic împotrivă dacă meciul cu Norvegia, din cadrul Ligii Naţiunilor, ar fi reprogramat din cauza situaţiei create la Oslo, unde lotul naţionalei ţării nordice nu a primit acceptul de a pleca din cauza situaţiei create de pandemia de COVID-19.
"Nu ne este teamă de faptul că sunt jucători în lotul Norvegiei care au COVID. În momentul de faţă ne gândim doar că avem în faţă un adversar foarte puternic. Vom încerca să arătăm la fel de bine ca ei şi nu ca la ultima partidă. Avem o revanşă de luat, faţă de noi, faţă de suporteri şi nu putem vorbi de alte riscuri în afară de fotbal care ar putea fi. Nu pot discuta legile Norvegiei, dar pentru noi şi pentru ei ar fi important ca această partidă să se dispute. Nu am avea nimic să se reprogrameze această partidă, dar asta nu depinde nici de România, nici de Norvegia, sunt instituţii abilitate. Dar în principiu, nu am avea nimic împotrivă. Cred că cel mai important ar fi ca acest meci să se dispute pe teren. Când va decide UEFA, vom cădea de acord, dar nu am avea nimic împotrivă dacă s-ar reprograma", a declarat Rădoi.
El spune că echipa sa are o revanşă de luat pe teren şi nu şi-ar dori ca meciul să fie decis la masa verde: "Cred că e momentul revanşei, apoi cred că aşa ar fi fair play, chiar dacă avem puţine puncte şi nu ne-ar strica trei puncte, cred că cel mai important ar fi ca această partidă să se dispute. La fel de bine trebuie să vedem la ce nivel suntem, dacă meciul din tur a fost un accident. Vedem cât de mare este nivelul între noi şi Norvegia".
Tehnicianul român consideră că Norvegia, indiferent de problemele pe care le are, are posibilitatea de a alinia o formaţie de start competitivă.
"Pe mine mă interesează cum am pregătit noi acest meci. M-aş bucura ca şi jucătorii să priceapă acest lucru, că e important cum ne-am pregătit noi, indiferent de problemele pe care le are în acest moment Norvegia, poate alinia oricând un prim 'unsprezece' foarte valoros. Sper ca mâine seară, dacă se va juca meciul cu Norvegia, să nu mai facem anumite greşeli din meciul cu Belarus, pentru că adversarul este mult mai valoros şi ne-ar costa mult mai mult. Sunt multe lucruri de îmbunătăţit, dar cred că cel mai mult avem de lucrat la mentalitate", a mai spus Rădoi.
Antrenorul naţionalei nu a dorit să comenteze zvonurile conform cărora ar părăsi selecţionata României pentru Universitatea Craiova: "Nu mă deranjează, sunt obişnuit să apară lucruri legate de mine sau de jucători. Nu vreau s vorbesc despre anumite echipe pentru că sunt la echipa naţională. Deja se speculează foarte multe lucruri, foarte multe persoane ştiu în locul meu unde o să fiu. Dacă aş discuta despre toate contractele pe care le am acasă nu am mai discuta despre fotbal".
Autorităţile din Norvegia au decis, sâmbătă, să nu permită ieşirea din ţară a echipei naţionale de fotbal, care trebuia să vină la Bucureşti, pentru meciul cu România, din Liga Naţiunilor, din cauza situaţiei legate de pandemia COVID-19, a anunţat federaţia de la Oslo, citată de site-ul FRF.
Zborul de sâmbătă al norvegienilor a fost anulat, iar delegaţia rămâne în ţară şi aşteaptă o nouă evaluare a situaţiei din partea autorităţilor, fiind în contact permanent şi cu UEFA.
În aceste condiţii, conferinţa de presă şi antrenamentul oficial ale Norvegiei, programate sâmbătă, la Arena Naţionala din Bucureşti, se anulează. Antrenamentul oficial al nordicilor era programat de la ora 18:45, iar conferinţa de presă de la ora 20:00.
Un component al echipei naţionale a Norvegiei a fost testat pozitiv la COVID-19 înaintea meciului cu România, a anunţat, vineri, Federaţia norvegiană de fotbal pe site-ul său oficial (NFF). Ulterior forul scandinav a precizat că este vorba de Omar Elabdellaoui.
Norvegia a decis să anuleze meciul amical Israelul, programat miercuri, după ce un jucător israelian a fost testat pozitiv la noul coronavirus.
Prima reprezentativă a României va juca împotriva Norvegiei, pe 15 noiembrie, de la ora 21:45 (Arena Naţională, Bucureşti), şi a Irlandei de Nord, la 18 noiembrie, de la ora 21:45 (Windsor Park, Belfast), ambele meciuri în Liga Naţiunilor, dar importante şi pentru clasamentul FIFA, care va determina urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru CM 2022.
AGERPRES (V, AS - autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Fotbal: Alexandru Maxim - Ne dorim ca meciul cu Norvegia să se dispute pe teren
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești în Cupa României, 6-0 cu Progresul Spartac
Petrolul Ploiești a surclasat formația de liga a treia Progresul Spartac cu scorul de 6-0 (2-0), marți seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. Rareș Leescu, un tânăr de doar 17 ani, a reușit un hat-trick (27, 56, 88), iar David Paraschiv, care a împlinit recent 20 de
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă acasă de FC Bihor, în Cupa României
FK Csikszereda a fost învinsă de formația de ligă secundă FC Bihor cu scorul de 2-1 (1-1), marți, pe Stadion Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Orădenii au deschis scorul prin Dragoș Tescan (23), dar ''lanterna roșie'' din Superligă, care venea după primul său su
Handbal masculin: Sandu Iacob - Obiectivul este să ne luăm la trântă cu Franța și să câștigăm cu Polonia
Noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, Sandu Iacob, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că obiectivul său imediat este obținerea unei victorii în fața Poloniei și o replică pe măsură contra selecționatei Franței, calificarea la Campionatul European din 2028 fiind o clauză pentru menținerea sa în funcți
Handbal masculin: Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei României; Cedric Sorhaindo va fi antrenor secund (GALERIE FOTO)
Tehnicianul Sandu Iacob a fost numit oficial în funcția de antrenor principal al echipei naționale masculine de handbal a României, urmând ca fostul campion mondial și olimpic francez Cedric Sorhaindo să fie antrenor secund, a anunțat, marți, Federația Română de Handbal (FRH), în cadrul unei conferințe de presă. P
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Dacă tratăm cu superficialitate partida cu Chindia Târgoviște vom avea probleme
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în cazul în care jucătorii săi vor trata cu superficialitate partida cu divizionara secundă Chindia Târgoviște, din Cupa României, vor avea probleme în a se impune. ''Jucăm împotriva un














