logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: România - Belarus 5-3, în meci amical

Imagine din galeria Agerpres

Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Belarus cu scorul de 5-3 (4-0), miercuri seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti.

Pentru tricolori au marcat Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19 - penalty), Ionuţ Nedelcearu (31, 55) şi George Puşcaş (44), în timp ce golurile oaspeţilor au fost reuşite de Iuri Kendiş (63), Ivan Bahar (81) şi Vladislav Klimovici (90+2).

România a reuşit din nou o victorie, după trei înfrângeri consecutive, toate în meciuri oficiale, la capătul a doua reprize diametral opuse. Echipa antrenată de Mirel Rădoi, într-o formulă inedită şi un sistem 3-4-3, a jucat foarte bine în prima repriză şi a dat dovadă de mare pragmatism, marcând de patru ori, de fiecare dată în urma unor faze fixe. În repriza secundă, România s-a desprins la 5-0, dar schimbările făcute în cele două formaţii au avut impact negativ la tricolori şi pozitiv la oaspeţi, care au înscris de trei ori, pe fondul unor erori mari în apărare. Belarus a fost aproape să marcheze şi al patrulea gol, însă David Lazar a apărat un penalty.

România a avut controlul jocului din primele minute, iar Man (7) a fost blocat la 6 m de fundaşul Bordaciov. În min. 11, Mitrea a deschis scorul cu o lovitură de cap din centrarea lui Marin. Mitrea a debutat astfel cu gol la echipa naţională.

În min. 18, Puşcaş a fost agăţat în careu de Naumov, iar Răzvan Marin a fructificat penalty-ul acordat (19).

Tănase a avut două oportunităţi, dar şutul său a fost reţinut de portar (21), iar apoi a fost blocat de Bordaciov la 8 metri (28).

România şi-a majorat avantajul în min. 31, prin Nedelcearu, în urma unui corner executat de Tănase şi după o deviere a lui Mogoş. A fost primul gol la naţională pentru fundaşul echipei AEK Atena. Nedelcearu a contribuit la golul al patrulea, trimiţându-i mingea lui Puşcaş, care a înscris cu un şut din întoarcere (44).

România a ridicat scorul la 5-0 în min. 55, după o acţiune a lui Man, continuată cu un şut al lui Tănase de la 20 metri, iar Nedelcearu a reuşit dubla reluând în plasă mingea respinsă de portarul Cicikan.

Oaspeţii au îndrăznit mai mult în ultima jumătate de oră a partidei, iar o primă situaţie s-a consumat în min. 61, când Lazar a respins şutul lui Bahar la colţul scurt. La cornerul executat de Stasevici, Mogoş a respins neinspirat în Kendiş, iar balonul a intrat în plasă (63).

Lazar a salvat golul în min. 71, la un şut tras de Skaviş la colţul scurt. Bicfalvi (76) a şutat de la 20 m, foarte aproape de vinclu.

Oaspeţii au marcat din nou prin Bahar (81), scăpat singur cu portarul, după o lansare a lui Stasevici şi o greşeală a lui Mitrea. Acelaşi Mitrea l-a fault pe Skaviş, dar Lazar a apărat penalty-ul executat de Iablonski (82).

Maxim putea marca şi el pentru România, dar acţiunea sa personală s-a încheiat cu un şut deviat în corner (85).

Belarus a marcat al treilea gol în ultimele secunde ale partidei (90+2), prin Klimovici, care a trecut fără probleme prin centrul apărării noastre, la o minge trimisă de Piacenin prin faţa careului mare.

România a obţinut un succes de moral, însă motivele de îngrijorare rămân pentru staff-ul tehnic având în vedere cele trei goluri primite pe teren propriu în faţa unei echipe modeste.

Prima reprezentativă va juca împotriva Norvegiei, pe 15 noiembrie, de la ora 21:45 (Arena Naţională, Bucureşti), şi a Irlandei de Nord, la 18 noiembrie, de la ora 21:45 (Windsor Park, Belfast), ambele în Liga Naţiunilor, dar importante şi pentru clasamentul FIFA, care va determina urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru CM 2022.

România - Belarus 5-3 (4-0)
Au marcat: Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19 - penalty), Ionuţ Nedelcearu (31, 55), George Puşcaş (44), respectiv Iuri Kendiş (63), Ivan Bahar (81), Vladislav Klimovici (90+2).
Evgheni Iablonski a ratat un penalty în min. 83, a apărat David Lazar.
Ploieşti, Stadion ''Ilie Oană''
meci amical

Au evoluat echipele:
România: 16. David Lazar - 5. Ionuţ Nedelcearu, 4. Bogdan Mitrea, 3. Alin Toşca (6. Iulian Cristea, 46) - 13. Vasile Mogoş (2. Valentin Creţu, 70), 18. Răzvan Marin (căpitan; 17. Eric Bicfalvi, 70), 8. Dan Nistor, 11. Cristian Ganea - 20. Dennis Man (23. Alexandru Băluţă, 58), 9. George Puşcaş (7. Denis Alibec, 58), 19. Florin Tănase (10. Alexandru Maxim, 57). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Cristian Bălgrădean, 12. Ciprian Tătăruşanu - 14. Alexandru Albu, 15. Bogdan Ţîru, 21. Cristian Manea, 22. Mario Camora.
Belarus: 16. Anton Cicikan - 5. Denis Poliakov, 4. Nikita Naumov (15. Roman Iuzepciuk, 46), 21. Maksim Bordaciov, 2. Kiril Piacenin - 9. Max Ebong (22. Igor Stasevici, 62), 18. Ivan Maevski (căpitan; 14. Evgheni Iablonski, 62), 8. Andrei Haciaturian (17. Vladislav Klimovici, 70), 10. Ivan Bahar - 23. Iuri Kendiş, 7. Denis Laptev (11. Maksim Skaviş, 62).
Rezerve neutilizate: 12. Igor Hatkevici - 6. Roman Begunov, 3. Aleksandr Pavloveţ, 20. Aleksandr Sacivko.
Arbitru: Gheorghi Kabakov; arbitri asistenţi: Martin Margaritov, Dian Valkov (toţi din Bulgaria); al patrulea oficial: Marcel Bârsan (Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Naumov (19), Bicfalvi (70), Mitrea (75), Bahar (90+1).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
 

Afisari: 178

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 30-08-2026 01:13

Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României

CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.

Sport Intern 30-08-2026 00:19

Fotbal: Dinamo, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă

Corvinul Hunedoara a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin peruanul Renato Espinosa (15), liderul egalând la scurt timp după pauză, prin francezul Mamoudou Karamoko (51). Ce

Sport Intern 30-08-2026 00:06

Fotbal: Sepsi OSK a învins-o dramatic pe FC Argeș (1-0), în deplasare, în Superligă

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o dramatic pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Bogdan Oteliță (89). Portarul Cătălin Căbuz (FC Argeș) a bifat meciul cu numărul 250 &i

Sport Intern 29-08-2026 23:56

Fotbal: CFR Cluj, victorioasă în deplasare cu FK Csikszereda (3-2), în Superligă

CFR Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 3-2 (2-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Lorenzo Biliboc (28), Ovidiu Perianu (45+2) și Stefan Drazic (83) au marcat golurile clujenilor, aflați la a doua victorie consecutivă în Superligă.

Sport Intern 29-08-2026 00:20

Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Petrolul Ploiești (2-3), în Superligă

Universitatea Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 3-2 (2-1), vineri seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Petrolul a deschis scorul rapid, prin costaricanul Alejandro Bran Flores (3), dar bosniacul Jovo Lukic a egalat la scurt timp (11), cu un șut din tușa stângă, care

Sport Intern 28-08-2026 21:21

Fotbal: Clubul UTA l-a transferat pe mijlocașul bulgar Antoni Ivanov

Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Antoni Ivanov, mijlocaș bulgar în vârstă de 30 de ani care a evoluat ultima oară la FC Hermannstadt. 'Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocașul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit

Sport Intern 28-08-2026 19:53

Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă

FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G

Sport Intern 28-08-2026 13:36

Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul

Sport Intern 28-08-2026 13:29

Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers

Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a

Sport Intern 28-08-2026 10:29

Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu

Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d

Sport Intern 28-08-2026 10:13

Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super

Sport Intern 28-08-2026 09:43

Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani

Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent

Sport Intern 27-08-2026 22:01

Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a

Sport Intern 27-08-2026 20:28

Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone

Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani

Sport Intern 27-08-2026 19:13

Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în