Vlad Stoica, ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Triatlon
Vlad Stoica a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Triatlon, el primind 30 din cele 34 de voturi exprimate în Adunarea Generală, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, AGERPRES.
"Federaţia Română de Triatlon anunţă că Vlad Stoica preia, cu 30 din 34 din voturi exprimate, funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Triatlon. Alegerile s-au desfăşurat în data de 7 noiembrie la Hotel Central din Ploieşti. Pentru funcţia de preşedinte FRTRI au mai candidat Sorin Boriceanu (ACS Energy Club), Dumitru Aurelian Blănaru (CSM Brăila) şi Daniel Ioan (ACS Tri Aluta), al cărui dosar a fost incomplet, iar candidatura sa a fost respinsă. Noua conducere are rolul de a continua toate proiectele în curs ale Federaţiei", se menţionează în comunicatul citat.
Până în prezent, Vlad Stoica a avut rolul de preşedinte interimar al FRTRI după decesul regretatului Peter Klosz în noiembrie 2019, a fost membru fondator al FRTRI şi vicepreşedinte încă din anul 2013. De asemenea, el este director general al grupului de societăţi Smart Atletic.
Pentru cele două posturi de vicepreşedinte au fost votaţi Răzvan Florea şi Viktor Klosz.
De asemenea, au fost aleşi opt membri ai Biroului Federal, printre aceştia aflându-se în premieră şi o reprezentantă a sexului feminin: Adina Duşa, Marius Grigore, Papp Jozsef, Daniel Nistoroiu, Istvan Besnyei, Alexandru Koncz, Marius Alexandru Dragu şi Adrian Toader.
În anul 2021 FRTRI va organiza unor importante competiţii internaţionale precum Campionatul European de Winter Triathlon (Cheile Grădiştei), Campionatul European de Duatlon (Târgu Mureş - competiţie organizată de ACS Master Ski & Bike în parteneriat cu FRTRI) şi Cupa Europeană de Juniori (Bucureşti - competiţie organizată de ACS Bucharest Sport Club Elite în parteneriat cu FRTRI).
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Federatia Romana de Triatlon/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești în Cupa României, 6-0 cu Progresul Spartac
Petrolul Ploiești a surclasat formația de liga a treia Progresul Spartac cu scorul de 6-0 (2-0), marți seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. Rareș Leescu, un tânăr de doar 17 ani, a reușit un hat-trick (27, 56, 88), iar David Paraschiv, care a împlinit recent 20 de
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă acasă de FC Bihor, în Cupa României
FK Csikszereda a fost învinsă de formația de ligă secundă FC Bihor cu scorul de 2-1 (1-1), marți, pe Stadion Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Orădenii au deschis scorul prin Dragoș Tescan (23), dar ''lanterna roșie'' din Superligă, care venea după primul său su
Handbal masculin: Sandu Iacob - Obiectivul este să ne luăm la trântă cu Franța și să câștigăm cu Polonia
Noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, Sandu Iacob, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că obiectivul său imediat este obținerea unei victorii în fața Poloniei și o replică pe măsură contra selecționatei Franței, calificarea la Campionatul European din 2028 fiind o clauză pentru menținerea sa în funcți
Handbal masculin: Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei României; Cedric Sorhaindo va fi antrenor secund (GALERIE FOTO)
Tehnicianul Sandu Iacob a fost numit oficial în funcția de antrenor principal al echipei naționale masculine de handbal a României, urmând ca fostul campion mondial și olimpic francez Cedric Sorhaindo să fie antrenor secund, a anunțat, marți, Federația Română de Handbal (FRH), în cadrul unei conferințe de presă. P
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Dacă tratăm cu superficialitate partida cu Chindia Târgoviște vom avea probleme
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în cazul în care jucătorii săi vor trata cu superficialitate partida cu divizionara secundă Chindia Târgoviște, din Cupa României, vor avea probleme în a se impune. ''Jucăm împotriva un














