Fotbal: Petrolul Ploieşti şi Farul s-au calificat cu emoţii în şaisprezecimile Cupei României
Petrolul Ploieşti a avut nevoie de prelungiri, iar FC Farul Constanţa de lovituri de departajare pentru a se califica, miercuri, în şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal.
Petrolul a trecut cu 2-1 de Metaloglobus, după ce bucureştenii au deschis scorul prin Găvîrliţă (47). Manolache (57) şi spaniolul Pol Roige (103) au marcat pentru ploieşteni, care au ratat şi un penalty, prin Vasile Buhăescu (80), potrivit paginii de Facebook a clubului.
Farul a deschis scorul în meciul cu Axiopolis Cernavodă, prin Simon Măzărache, dar gazdele au reuşit egalarea. Meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde echipa antrenată de Ianis Zicu s-a impus cu 5-3.
ASU Poli Timişoara a avut şi ea nevoie de prelungiri pentru a trece de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, cu 4-3.
Dunărea Călăraşi a trecut cu 2-1 de Mostiştea Ulmu, ambele goluri ale echipei pregătite de Cristian Pustai fiind reuşite de Mădălin Calu (13, 55). Pentru gazde a marcat Alexandru Mihai Marian (68).
FK Csikszereda, care ediţia 2018-2019 o elimina pe Dinamo, a învins-o pe SR Municipal Braşov cu 1-0, după prelungiri, golul fiind semnat de Botorok (111).
Huşana Huşi a dispus de CSM Focşani 2007 cu 1-0, gol marcat în minutul 30 de Agbleta, dar oaspeţii au ratat un penalty prin Preoteasa (90+3).
Gloria Buzău a câştigat cu 2-1 meciul cu Dacia Unirea Brăila, la Însurăţei.
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în şaisprezecimi graţie victoriei cu 2-1 în faţa formaţiei vâlcene Viitorul Dăeşti, după prelungiri. Golurile echipei antrenate de Flavius Stoican au fost marcate de Alexandru Enache (68) şi Vlad Şerbănescu (119). Radu Georgescu (22) a semnat golul gazdelor.
Rezultate:
Marţi
CS Şoimii Lipova - AFC Ripensia Timişoara 0-1
ACS Viitorul Şelimbăr - FC Universitatea Cluj 0-3 (la ''masa verde'')
AFC Progresul 1944 Spartac Bucureşti - FC Rapid Bucureşti 3-2, după prelungiri
CSM Slatina - AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-0, după prelungiri; 8-9, la loviturile de departajare
ACSO Filiaşi - FC U Craiova 1948 0-4
Miercuri
CSC Sânmartin - ACS Fotbal Comuna Recea 4-3
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii - ASU Politehnica Timişoara 3-4, după prelungiri
ACS SR Municipal Braşov - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1, după prelungiri
ACS Şomuz Fălticeni - ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-4
ACS Huşana Huşi - CSM Focşani 2007 1-0
ACS Dacia Unirea Brăila - SCM Gloria Buzău 1-2
CSA Axiopolis Sport Cernavodă - AFC Farul Constanţa 1-1, după prelungiri; 3-5, la loviturile de departajare
ACS Mostiştea Ulmu - AFC Dunărea 2005 Călăraşi 1-2
FC Metaloglobus Bucureşti - FC Petrolul Ploieşti 1-2, după prelungiri
CS Concordia Chiajna - CS Mioveni 1-0
CS Viitorul Dăeşti - ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-2, după prelungiri
În faza următoare, şaisprezecimile de finală, vor intra în competiţie şi echipele de Liga I.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești în Cupa României, 6-0 cu Progresul Spartac
Petrolul Ploiești a surclasat formația de liga a treia Progresul Spartac cu scorul de 6-0 (2-0), marți seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. Rareș Leescu, un tânăr de doar 17 ani, a reușit un hat-trick (27, 56, 88), iar David Paraschiv, care a împlinit recent 20 de
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă acasă de FC Bihor, în Cupa României
FK Csikszereda a fost învinsă de formația de ligă secundă FC Bihor cu scorul de 2-1 (1-1), marți, pe Stadion Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Orădenii au deschis scorul prin Dragoș Tescan (23), dar ''lanterna roșie'' din Superligă, care venea după primul său su
Handbal masculin: Sandu Iacob - Obiectivul este să ne luăm la trântă cu Franța și să câștigăm cu Polonia
Noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, Sandu Iacob, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că obiectivul său imediat este obținerea unei victorii în fața Poloniei și o replică pe măsură contra selecționatei Franței, calificarea la Campionatul European din 2028 fiind o clauză pentru menținerea sa în funcți
Handbal masculin: Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei României; Cedric Sorhaindo va fi antrenor secund (GALERIE FOTO)
Tehnicianul Sandu Iacob a fost numit oficial în funcția de antrenor principal al echipei naționale masculine de handbal a României, urmând ca fostul campion mondial și olimpic francez Cedric Sorhaindo să fie antrenor secund, a anunțat, marți, Federația Română de Handbal (FRH), în cadrul unei conferințe de presă. P













