UPDATE Fotbal: România - Malta 4-1, în preliminariile Campionatului European Under-21
Echipa de fotbal Under-21 a României a învins selecţionata similară a Maltei cu scorul de 4-1 (4-0), marţi seara, pe Stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021.
Echipa României, fără câţiva jucători importanţi, dar şi fără selecţionerul Adrian Mutu, autoizolat după cazurile de coronavirus din lot, s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Măţan (17), Dennis Man (27, 40 - penalty), George Ganea (36), respectiv Omar Elouni (51).
Tricolorii au controlat meciul, au dominat clar prima repriză, când mai puteau marca, dar au jucat modest după pauză, când s-a resimţit şi omul în minus, după eliminarea stupidă a lui Tudor Băluţă (34), care a încasat două cartonaşe galbene în decurs de zece minute.
România a ratat prima ocazie în min. 7, prin Man, apoi Ganea a ratat şi el (14), din doar cinci metri. Măţan a deschis scorul (17), cu un şut din careu, după ce a evitat mai mulţi jucători maltezi. Micuţul jucător de la FC Viitorul a ratat apoi singur cu portarul (21).
Ciobanu a tras peste poartă (24), de la circa 25 de metri, după care s-a consumat singura oportunitate a oaspeţilor, un şut al lui Scicluna (26), pe lângă ţintă.
Man a majorat diferenţa (27), marcând în poarta goală, după deposedarea lui Măţan.
Ganea (30) a ratat din faţa porţii, dar a reuşit să înscrie în min. 36, Ganea din pasa lui Man, pe contraatac.
Al patrulea gol al echipei conduse de pe bancă de Mihai Stoichiţă a fost semnat de acelaşi Man, din penalty (40), după ce Vlădoiu a fost faultat de Camilleri în careu.
Oaspeţii au început cu mai mult curaj repriza secundă, iar Farrugia a luftat din 5 metri (47).
Man a ratat şi el două situaţii foarte bune (48, 50), iar Malta a marcat golul de onoare prin Elouni (51), care a reluat de lângă Chindriş, la centrarea lui Borg.
Haruţ a fost aproape de gol (55), dar portarul Formosa a respins.
România nu a creat mai nimic în ultima jumătate de oră, dar a reuşit să aibă trei oportunităţi, prin Drăguş (81), Chindriş (86) şi Itu (88), în timp ce maltezii au ratat prin Zammit (74) - luft în careu.
În alte meciuri din grupă, Danemarca a dispus cu 2-1 de Finlanda, iar Irlanda de Nord a întrecut Ucraina cu 1-0.
Danemarca şi-a asigurat primul loc, având 25 de puncte, urmată de România, 19 puncte, Ucraina, 10 puncte, Finlanda, 10 puncte, Irlanda de Nord, 0 puncte, Malta, 1 punct. Ucraina şi Malta au un joc mai puţin.
Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se vor alătura gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021. Meciurile din cele patru grupe ale turneului final se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021.
România va juca meciul decisiv pentru calificare în data de 17 noiembrie, cu Danemarca, la Ploieşti, având nevoie de victorie pentru a avea şanse mai mari să fie între cele mai bune cinci echipe de pe locul secund.
România - Malta 4-1 (4-0)
Au marcat: Alexandru Măţan (17), Dennis Man (27, 40 - penalty), George Ganea (36), respectiv Omar Elouni (51).
Giurgiu, Stadion ''Marin Anastasovici''
Preliminariile Campionatului European Under-21 din 2021 - Grupa a 8-a
Au evoluat echipele:
România: 12. Marian Mihai Aioani - 4. Ştefan Vlădoiu, 3. Radu Drăguşin, 5. Tudor Băluţă, 19. Denis Haruţ - 22. Dennis Olaru (8. Olimpiu Moruţan, 77), 14. Marius Marin, 20. Andrei Ciobanu (6. Cătălin Itu, 82) - 10. Dennis Man (căpitan; 11. Denis Drăguş, 60), 9. George Ganea (15. Andrei Chindriş, 46), 13. Alexandru Măţan (16. Claudiu Petrila, 60). Selecţioner: Mihai Stoichiţă.
Rezerve neutilizate: 23. Teodor Axinte - 7. Alexandru Cîmpanu, 18. Louis Munteanu, 21. Valentin Costache.
Malta: 1. Cain Formosa - 3. Darren Borg (20. Andreas Vella, 72), 18. Gary Camilleri, 4. Owen Spiteri, 2. Christian Gauci - 17. Liam McKay (8. Jake Ghio, 80), 16. Keith Attard (13. Mark Fenech, 46), 5. Matthew Spiteri (19. Matthew Farrugia, 46), 22. James Scicluna (10. Andrea Zammit, 61) - 7. Aidan Friggieri (căpitan), 9. Omar Elouni. Selecţioner: Silvio Vella.
Rezerve neutilizate: 12. Duncan Formosa - 6. Andrei Spiteri, 11. Jan Tanti, 14. Luca Mallia.
Arbitru: Visar Kastrati; arbitri asistenţi: Besnik Morina, Imran Kabashi; al patrulea oficial: Alban Shala (toţi din Kosovo)
Cartonaşe galbene: Camilleri (23), Băluţă (25, 34), McKay (37), Ganea (44), Olaru (56).
Cartonaş roşu: Băluţă (34).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editori online: Ady Ivaşcu, Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Echipa nationala de fotbal a Romaniei / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.
Fotbal: Dinamo, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă
Corvinul Hunedoara a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin peruanul Renato Espinosa (15), liderul egalând la scurt timp după pauză, prin francezul Mamoudou Karamoko (51). Ce
Fotbal: Sepsi OSK a învins-o dramatic pe FC Argeș (1-0), în deplasare, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o dramatic pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Bogdan Oteliță (89). Portarul Cătălin Căbuz (FC Argeș) a bifat meciul cu numărul 250 &i
Fotbal: CFR Cluj, victorioasă în deplasare cu FK Csikszereda (3-2), în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 3-2 (2-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Lorenzo Biliboc (28), Ovidiu Perianu (45+2) și Stefan Drazic (83) au marcat golurile clujenilor, aflați la a doua victorie consecutivă în Superligă.
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Petrolul Ploiești (2-3), în Superligă
Universitatea Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 3-2 (2-1), vineri seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Petrolul a deschis scorul rapid, prin costaricanul Alejandro Bran Flores (3), dar bosniacul Jovo Lukic a egalat la scurt timp (11), cu un șut din tușa stângă, care
Fotbal: Clubul UTA l-a transferat pe mijlocașul bulgar Antoni Ivanov
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Antoni Ivanov, mijlocaș bulgar în vârstă de 30 de ani care a evoluat ultima oară la FC Hermannstadt. 'Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocașul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în











