Fotbal: Ianis Hagi - Am început bine Liga Naţiunilor, vrem să rămânem pe primul loc
Jucătorul echipei naţionale de fotbal a României, Ianis Hagi, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că selecţionata pregătită de Mirel Rădoi a început bine Liga Naţiunilor şi că intenţionează să rămână pe primul loc în clasament şi după meciul de duminică, cu Norvegia.
"Vrem să avem constanţă în Liga Naţiunilor, să scoatem rezultat pozitiv pentru că am început bine Liga Naţiunilor. Avem 4 puncte din 6, suntem pe primul loc şi vrem să rămânem acolo. Norvegia este o echipă tehnică, chiar dacă sunt masivi, sunt nordici, sunt tehnici în faţă şi nu putem sta să vorbim despre un singur jucător. Dar şi noi avem jucători tehnici care pot face diferenţa. Vom vedea cum se va termina meciul de mâine, sper ca noi să ieşim învingători", a spus Hagi.
Hagi priveşte cu încredere la viitoarea campanie de calificare la Cupa Mondială din 2022, din Qatar: "Am experienţa unui turneu final la Campionatul European de tineret şi sentimentul pe care l-am trăit acolo nu l-am mai trăit până acum. Cu siguranţă am venit cu aceeaşi mentalitate şi la echipa mare la seniori, sunt aici şi de fiecare dată când intru pe teren, intru cu gândul de a câştiga şi de a mă califica la un turneu final. Cu siguranţă că asta este mentalitatea pe care o avem toţi de la echipa naţională mai ales când e vorba de un campionat mondial, mai ales că a trecut mult de când nu ne-am mai calificat la un campionat mondial".
El consideră că transferul la Rangers a fost un pas înainte în cariera sa.
"Clar a fost un pas înainte pentru mine transferul la Rangers din toate punctele de vedere şi s-a văzut asta şi în competiţiile şi meciurile pe care le am. Mă simt din ce în ce mai bine, simt că mi-am găsit un grup în care sunt apreciat şi în care sunt înţeles. Clar când ai un asemenea antrenor pe bancă zi de zi înveţi câte ceva nou şi cu siguranţă voi avea multe de învăţat de acum înainte", a mai spus Hagi.
Referitor la ratarea calificării la EURO de anul viitor, după ce România a fost învinsă în meciul de baraj din Islanda cu 2-1, Hagi a spus că nu crede că a fost vorba de lipsă de atitudine din partea jucătorilor: "Nu ştiu ce să zic, dacă a fost lipsa de atitudine în meciul cu Islanda, cred că toţi ne-am dorit să câştigăm. Pur şi simplu a fost un meci slab făcut de echipa naţională. Acum este deja trecut şi nu mai are rost să ne uităm. Am analizat ce s-a întâmplat în Islanda, acum avem două meciuri importante în Liga Naţiunilor şi trebuie să ne gândim ce trebuie să facem pentru a câştigat partida de mâine".
El speră că în scurt timp va ajunge să aibă o anumită constanţă în joc la echipa naţională care să-i asigure un loc de titular printre "tricolori".
"Eu mereu am spus sunt un jucător care intru pe teren şi trebuie să fac diferenţa, indiferent unde mă aflu. Vreau să-mi fac datoria de număr 10 şi am aceeaşi mentalitate şi mâine şi poimâine şi atât timp cât voi juca fotbal. La echipa naţională mare nu am reuşit încă să marchez sau să dau pasă de gol, dar când vor apărea în jocul meu cu siguranţă voi avea continuitatea pe care o vreau", a mai spus Ianis Hagi.
Echipa naţională de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020, după ce a fost învinsă de selecţionata Islandei cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara în semifinalele barajului pentru EURO 2020, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik.
România a ratat astfel un nou turneu final, unul dintre cele mai importante, având în vedere că la Bucureşti, pe Arena Naţională, vor avea loc trei meciuri din grupele Campionatului European şi unul din optimi.
Islanda continuă lupta pentru calificare şi va juca în finala play-off-ului cu Ungaria, la Budapesta, pe 12 noiembrie.
România va întâlni, duminică, de la ora 19:00, selecţionata Norvegiei, într-un meci din cadrul grupei 1, liga B, a Ligii Naţiunilor, urmând ca miercuri să evolueze pe teren propriu, de la ora 21:45, în compania naţionalei Austriei.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești în Cupa României, 6-0 cu Progresul Spartac
Petrolul Ploiești a surclasat formația de liga a treia Progresul Spartac cu scorul de 6-0 (2-0), marți seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. Rareș Leescu, un tânăr de doar 17 ani, a reușit un hat-trick (27, 56, 88), iar David Paraschiv, care a împlinit recent 20 de
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă acasă de FC Bihor, în Cupa României
FK Csikszereda a fost învinsă de formația de ligă secundă FC Bihor cu scorul de 2-1 (1-1), marți, pe Stadion Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Orădenii au deschis scorul prin Dragoș Tescan (23), dar ''lanterna roșie'' din Superligă, care venea după primul său su
Handbal masculin: Sandu Iacob - Obiectivul este să ne luăm la trântă cu Franța și să câștigăm cu Polonia
Noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, Sandu Iacob, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că obiectivul său imediat este obținerea unei victorii în fața Poloniei și o replică pe măsură contra selecționatei Franței, calificarea la Campionatul European din 2028 fiind o clauză pentru menținerea sa în funcți













