Adin Cojocaru, noul preşedinte al Federaţiei Române de Volei
Adin Cojocaru a câştigat miercuri alegerile la preşedinţia Federaţiei Române de Volei, în urma votului exprimat în cadrul Adunării Generale a FRV, care a avut loc la Complexul Sydney 2000 din Izvorani.
Din cei 154 de membri afiliaţi prezenţi, 109 au votat pentru Adin Cojocaru, în timp ce preşedintele în funcţie, Gheorghe Vişan, a obţinut doar 42.
Gheorghe Vişan pierde astfel şansa de a obţine cel de-al cincilea mandat al său la preşedinţia Federaţiei Române de Volei.
"Asta e, am pierdut, nu-i nicio problemă, democraţia se respectă. Au fost aici lucruri regizate, au venit cu oameni care au aruncat cu noroi, aşa cum se practică... Şi aşa au avut câştig de cauză. Ca în politică, exact sistemul din politică. Au venit, au ţipat, au urlat special pentru treaba asta. Au obţinut ce au vrut ei. Să vedem ce fac în continuare cu conducerea lor şi promiscuitatea pe care vor să o facă ei", a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Vişan.
Pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Volei se înscriseră şi Oana Sârb, vicepreşedinte al FRV, şi Mihai Duţă, team manager la Rapid, dar s-au retras înainte de vot. AGERPRES/(AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Federatia Romana de Volei / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești în Cupa României, 6-0 cu Progresul Spartac
Petrolul Ploiești a surclasat formația de liga a treia Progresul Spartac cu scorul de 6-0 (2-0), marți seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. Rareș Leescu, un tânăr de doar 17 ani, a reușit un hat-trick (27, 56, 88), iar David Paraschiv, care a împlinit recent 20 de
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă acasă de FC Bihor, în Cupa României
FK Csikszereda a fost învinsă de formația de ligă secundă FC Bihor cu scorul de 2-1 (1-1), marți, pe Stadion Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Orădenii au deschis scorul prin Dragoș Tescan (23), dar ''lanterna roșie'' din Superligă, care venea după primul său su
Handbal masculin: Sandu Iacob - Obiectivul este să ne luăm la trântă cu Franța și să câștigăm cu Polonia
Noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, Sandu Iacob, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că obiectivul său imediat este obținerea unei victorii în fața Poloniei și o replică pe măsură contra selecționatei Franței, calificarea la Campionatul European din 2028 fiind o clauză pentru menținerea sa în funcți













