Ionuţ Stroe: România găzduieşte cel mai important eveniment atletic din Europa, după pandemie
Ministrul Tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, cu ocazia începerii Campionatelor Balcanice de Atletism pentru seniori în aer liber, că este important faptul că România organizează cel mai important eveniment de atletism din Europa după perioada de pandemie.
"Mă bucur nespus că putem continua tradiţia atletismului românesc. Mă bucur că avem oaspeţi de onoare din străinătate la Cluj, iar acest lucru certifică faptul că, aici, în România, putem să organizăm evenimente importante de atletism. E minunat că în România are loc cel mai important eveniment de atletism din Europa, după perioada de pandemie, cu participarea a aproape 300 de sportivi din 12 ţări. Sper ca în cel mai scurt timp să avem spectatori din nou în tribune, pentru a-i încuraja pe aceşti campioni. Suntem alături de Federaţia Română de Atletism şi ne angajăm ferm în a organiza aici Campionatul European pe echipe, liga 1, în 2021, şi Campionatul European de juniori 1, în 2023", a spus Ionuţ Stroe.
Preşedintele World Athletics, Lord Sebastian Coe, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că această competiţie are loc într-o perioadă foste dificilă.
"Mulţumesc mult pentru invitaţia de a fi prezent la acest eveniment. E o plăcere să fiu alături de domnul ministru (n.r. - Ionuţ Stroe) pentru că noi, cei din lumea atletismului, înţelegem importanţa apropierii faţă de guverne, de cei care sprijină sportul. Nu pot să nu fiu bucuros că-l am aproape şi pe domnul Dobromir Karamarinov, care nu-mi este doar un bun prieten, dar şi o persoană care conduce Balkan Athletics într-o direcţie nouă şi pozitivă. Aici, la Campionatul Balcanic se află 12 echipe cu atleţi foarte buni şi nu pot decât să mă bucur că o astfel de competiţie are loc după o perioadă extrem de dificilă, pe un stadion spectaculos precum acesta. Atleţii au fost puternic afectaţi de această pandemie şi e responsabilitatea noastră să îi ajutăm să revină în condiţii de siguranţă la antrenamente, dar şi la competiţii", a spus Lord Sebastian Coe.
Asociaţia Balcanică a Federaţiilor de Atletism, în colaborare cu Federaţia Română de Atletism, organizează, la Cluj-Napoca, în perioada, 19-20 septembrie, întrecerile Campionatelor Balcanice de Atletism pentru seniori în aer liber, ediţia a 73-a.
Ţările participante sunt Bulgaria, Ucraina, Armenia, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Turcia, Bosnia şi Herţegovina, România şi Croaţia.
România este reprezentată de o delegaţie formată din 64 de atleţi (28 la feminin şi 36 la masculin), în frunte cu patru dintre cei cinci sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Alin Firfirică (disc), Florentina Iusco (lungime), Claudia Bobocea (1.500 m) şi Daniela Stanciu (înălţime).
AGERPRES/ (AS-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Ionut Stroe / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.
Fotbal: Dinamo, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă
Corvinul Hunedoara a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin peruanul Renato Espinosa (15), liderul egalând la scurt timp după pauză, prin francezul Mamoudou Karamoko (51). Ce
Fotbal: Sepsi OSK a învins-o dramatic pe FC Argeș (1-0), în deplasare, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o dramatic pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Bogdan Oteliță (89). Portarul Cătălin Căbuz (FC Argeș) a bifat meciul cu numărul 250 &i
Fotbal: CFR Cluj, victorioasă în deplasare cu FK Csikszereda (3-2), în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 3-2 (2-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Lorenzo Biliboc (28), Ovidiu Perianu (45+2) și Stefan Drazic (83) au marcat golurile clujenilor, aflați la a doua victorie consecutivă în Superligă.
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Petrolul Ploiești (2-3), în Superligă
Universitatea Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 3-2 (2-1), vineri seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Petrolul a deschis scorul rapid, prin costaricanul Alejandro Bran Flores (3), dar bosniacul Jovo Lukic a egalat la scurt timp (11), cu un șut din tușa stângă, care
Fotbal: Clubul UTA l-a transferat pe mijlocașul bulgar Antoni Ivanov
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Antoni Ivanov, mijlocaș bulgar în vârstă de 30 de ani care a evoluat ultima oară la FC Hermannstadt. 'Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocașul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent













