Fotbal: Contra (Dinamo) - Salariile jucătorilor vor fi plătite, dar sunt multe datorii care ies la iveală
Antrenorul echipei de fotbal FC Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, miercuri, că salariile jucătorilor vor fi achitate în cel mai scurt timp posibil, el precizând că situaţia nu este uşoară la club deoarece sunt multe datorii care ies la iveală după preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero.
"Salariile jucătorilor vor fi plătite. Jucătorii sunt liniştiţi din punctul ăsta de vedere. În cât mai scurt timp posibil vor intra salariile şi vom intra în normalitate. Salariile vor fi la zi şi nu vor mai fi probleme din acest punct de vedere. Sunt multe probleme care trebuie rezolvate pentru că sunt multe datorii care ies la iveală şi nu e uşor să ţii pasul cu aceste datorii. Suporterii dinamovişti să stea liniştiţi că muncim din greu pentru ca echipa să arate mult mai bine în cel mai scurt timp. Ne dorim să începem să câştigăm meciuri pentru că asta e cel mai important pentru a ajunge acolo sus, în clasament", a spus Contra.
Acesta a dezminţit zvonurile potrivit cărora ar avea un conflict cu directorul sportiv Rufo Collado: "Nu există nicio problemă între mine şi directorul sportiv. Dimpotrivă, încercăm împreună să rezolvăm problemele care există la nivel de club şi echipă şi consider eu că suntem pe drumul cel bun. E păcat însă că se vorbesc anumite lucruri care nu au nimic în comun cu realitatea. Şi atunci îi induc în eroare pe suporterii noştri şi pun în dubiu proiectul pe care l-am început aici".
Contra a menţionat că Dinamo se va mai întări până la finalul perioadei de transferuri.
"Vor mai veni jucători. Dar eu nu ştiu nimic de Pablo de Blasis (n.r. - jucător argentinian care a evoluat ultima oară la SD Eibar)... se scriu multe în presă, dar eu nu ştiu de unde apar aceste nume. Repet, eu nu ştiu nimic de Pablo de Blasis. Vom vedea şi cine va mai pleca. Jucătorilor pe care nu vom mai conta vom căuta să le găsim echipe ca să joace. Pentru că e important ca ei să joace, deşi eu nu contez pe ei în acest proiect", a afirmat el.
În ceea ce priveşte renunţarea la portarul Cătălin Straton, Cosmin Contra a explicat că aceasta este decizia pe care a luat-o după ce l-a evaluat în două partide.
"Eu nu am spus că mă bazez pe niciun jucător când am venit la Dinamo. Am spus că o să evaluez situaţia, să văd ce am în lot şi de ce am nevoie pentru un proiect puternic. Eu am evaluat şi am luat decizia să nu mă bazez pe Cătălin Straton. E normal, după o evaluare de două meciuri, eu personal consider că am nevoie de altceva. Eu cred că suporterii mă vor judeca pentru rezultatele pe care le voi obţine. Atunci vom vedea dacă perioada de dinainte a fost mai bună decât cea care începe acum", a precizat tehnicianul.
Jucătorii şi membrii staff-ului tehnic al echipei Dinamo au purtat în timpul antrenamentului de miercuri tricouri roz în locul celor tradiţionale de culoare roşie. Componenţii echipei Dinamo susţin în acest mod maratonul digital Race for the Cure 2020, organizat de Fundaţia Renaşterea, alături de 31 de ţări din Europa, pentru a strânge fonduri pentru prevenţia şi combaterea cancerului feminin în România. La această campanie caritabilă participă şi componenţii formaţiei FC Rapid din Liga a II-a, aceştia antrenându-se marţi în tricouri roz în locul celor vişinii.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î













