logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Răzvan Pîrcălabu (FRL): Voi avea o discuţie cu ministrul, e timpul să dăm drumul competiţiilor de lupte

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că va avea o discuţie cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, în care speră să îl convingă să permită reluarea antrenamentelor specifice şi a competiţiilor de lupte.

"Vreau să am o discuţie cu domnul ministru Stroe legată de organizarea de competiţii. Pentru că toţi colegii mei din cadrul Federaţiei Europene de Lupte au început activitatea în ţările lor. Ţin permanent legătura cu aproape toţi preşedinţii de federaţii, nu doar din Europa, ci din întreaga lume... ştiu că peste tot au început antrenamentele de lupte în sală, s-a dat şi drumul la competiţii, numai la noi nu. Am avut răbdare, eu sunt un om onest, nu critic pe nimeni, dar e timpul să începem să facem şi noi ce trebuie ", a spus el.

"Dacă ţări care au întâmpinat greutăţi mult mai mari decât noi din cauza pandemiei, mă refer ca număr de cazuri, au dat drumul la competiţii, de ce nu am face şi noi asta? Sper să îl conving săptămâna viitoare cu argumente pe ministrul Tineretului şi Sportului să ne permită şi nouă să începem. Pentru că pierdem copii şi nu e bine. Bineînţeles, să începem cu toate măsurile impuse de pandemie, dar să începem pentru că altfel nu se mai poate. E din ce în ce mai greu să îi ţinem în priză pe sportivi şi chiar şi pe antrenori. Deja au trecut atâtea luni şi nu se mai poate", a adăugat Pîrcălabu.

Acesta este de părere că toate sporturile ar trebui să respecte aceleaşi reguli: "Sunt prea multe contradicţii şi diferenţe între sporturi la noi. Ori ne dă drumul la toţi, ori la nimeni. Noi cu ce suntem mai prejos decât alte discipline? Eu sunt pentru sport, respect toate disciplinele, dar trebuie să fie o regulă pentru toată lumea".

Pîrcălabu susţine că România a rămas ultima ţară în care sportivii nu se pot antrena în sală, el dând exemplu Elveţia şi Germania unde luptătorii fac antrenamente specifice încă din luna mai.

"Dacă la începutul pandemiei am înţeles, şi toată lumea s-a conformat, acum nu mai înţeleg, pentru că toţi cei din străinătate au început luptele, fac antrenamente specifice în sală, iar noi nu. În condiţiile astea nu mai înţeleg măsurile astea... virusul are o formă în România şi alta în Franţa, Italia, Spania şi Germania? Păi elveţienii şi nemţii au reluat de la începutul lunii mai pregătirea în sală. Ştiu pentru că avem antrenori români la loturile naţionale ale Elveţiei şi Germaniei. Ei fac antrenamente normale din mai, iar noi încă nu putem intra în sala de lupte. Acum noi facem numai pregătire afară şi în sala de forţă, atât, fără antrenamente specifice luptelor", a explicat Pîrcălabu.

La nivel internaţional, prima competiţie majoră de seniori ar putea avea loc în decembrie. "Dacă totul decurge normal şi pandemia nu se extinde şi mai mult, atunci vom avea în decembrie Campionatele Mondiale de seniori la Belgrad. Până atunci ne pregătim cu gândul la Tokyo, pentru că ne bucură declaraţia vicepreşedintelui CIO conform căreia 100%, indiferent de COVID-19, Jocurile Olimpice de anul viitor se vor ţine", a afirmat oficialul FRL pentru AGERPRES.

În lipsa competiţiilor, Federaţia Română de Lupte organizează în această perioadă un concurs de aptitudini specifice pentru juniori.

"Noi am inventat pentru copiii noştri de la lupte un concurs de aptitudini, gen Survivor sau Exatlon, cu un traseu foarte greu. Şi mă bucur că a avut un succes deosebit printre copii. Avem prezenţi peste 600 de copii şi respectăm toate măsurile şi regulile sanitare în contextul pandemiei. Este o bucurie pe feţele copiilor care participă la acest concurs după atâta timp de pauză", a mai spus Răzvan Pîrcălabu.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 128

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 29-10-2026 23:44

Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României

FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.

Sport Intern 29-10-2026 21:48

Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița

CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă

Sport Intern 29-10-2026 21:04

Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României

Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &

Sport Intern 29-10-2026 15:00

Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română

Sport Intern 29-10-2026 12:58

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un

Sport Intern 28-10-2026 23:36

VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României

Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan

Sport Intern 28-10-2026 21:49

Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj

Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ

Sport Intern 28-10-2026 21:38

Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor

Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost

Sport Intern 28-10-2026 21:08

Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup

SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me

Sport Intern 28-10-2026 17:09

Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României

FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă

Sport Intern 28-10-2026 16:25

Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part

Sport Intern 28-10-2026 16:23

COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C

Sport Intern 28-10-2026 12:26

Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii

De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț

Sport Intern 27-10-2026 23:25

Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României

Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-

Sport Intern 27-10-2026 21:13

Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup

CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î