Canotaj: Elisabeta Lipă - Am demonstrat că avem cel mai bun lot de tineret din Europa
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a afirmat că România a demonstrat că are cel mai bun lot de tineret din Europa după ce a cucerit zece medalii, cinci de aur, trei de argint şi două de bronz, duminică, la Campionatele Europene Under-23 de la Duisburg.
''Prima competiţie pe apă din acest an, în contextul special al pandemiei, a fost una excelentă pentru Federaţia Română de Canotaj. Am început cu dreptul şi am demonstrat că avem cel mai bun lot de tineret din Europa. Au fost câştigate 10 medalii, dintre care 5 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz. Ţin să-i felicit pe sportivi, antrenori şi pe colegii mei din Federaţie. Mulţumiri speciale pentru susţinere şi către Ministerului Tineretului şi Sportului şi COSR. De asemenea, doresc să mulţumesc şi partenerilor Federaţiei Române de Canotaj. Cu acest campionat deschidem sezonul competiţional internaţional 2020 şi aşteptăm cu nerăbdare Campionatul European al juniorilor de la Belgrad (26-27 septembrie) şi Campionatul European al seniorilor de la Poznan, Polonia (9-11 octombrie)'', a declarat Elisabeta Lipă, într-un comunicat remis AGERPRES.
''Avem speranţe mari pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo! Cele 10 medalii câştigate la Campionatele Europene de Canotaj Under 23 din Duisburg (Germania) au dus România pe primul loc pe naţiuni în probele olimpice. Felicitări medaliaţilor noştri, care au sporit zestrea canotajului românesc prin cele 5 medalii de aur, 3 de argint şi 2 de bronz! Tinerii noştri demonstrează că prin muncă, antrenament şi seriozitate drumul către glorie este asigurat. Am încredere şi în capacitatea de mobilizare a finaliştilor din Duisburg, pentru că au timp să crească nivelul performanţei până la Tokyo'', a mai transmis Lipă, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook.
Medaliile de aur au fost obţinute la dublu rame feminin, patru rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin şi dublu vâsle feminin. Cele trei medalii de argint au fost cucerite la patru rame feminin cu cârmaci, opt plus unu feminin şi la opt plus unu masculin. Bronzul a fost câştigat la patru vâsle feminin şi la simplu masculin.
România a participat cu 15 bărci la Europenele Under-23, iar 13 au prins finalele pentru medalii.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Andone (FC Argeș) - Corvinul are un joc ofensiv, de posesie, trebuie să fim concentrați ca să luăm puncte
Bogdan Andone, antrenorul formației FC Argeș, a declarat vineri în conferința de presă dinaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din Superliga de fotbal, că echipa sa întâlnește o adversară care joacă ofensiv și are posesie, iar jucătorii piteșteni trebuie să fie concentrați pentru a obține puncte. ''Corvinul Hunedoar
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-












