Fotbal: Mirel Rădoi - Nu folosim meciurile din Liga Naţiunilor doar pentru a pregăti barajul cu Islanda
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu va folosi primele două partide din Liga Naţiunilor, cu Irlanda de Nord şi Austria, doar pentru a pregăti barajul pentru calificarea la EURO 2020, cu Islanda.
"Sunt partide foarte importante pentru noi, începe un nou drum. Am ajuns să fim în play-off-ul pentru Campionatul European prin această competiţie, din punctul ăsta de vedere nu putem spune că folosim aceste două partide doar pentru a pregăti meciul cu Islanda. Dimpotrivă, sunt meciuri foarte importante pentru noul drum. Ceea ce am încercat zilele trecute să construim sper ca băieţii să pună în practică, să aplice cât mai multe dintre ideile pe care le-am lucrat împreună", a declarat Rădoi.
Tehnicianul s-a arătat nemulţumit de calitatea gazonului de pe Arena Naţională, unde se va disputa partida cu Irlanda de Nord: "Nu va fi o garnitură de început cu extreme. Cel mai important în momentul de faţă nu este sistemul de joc, ci ceea ce producem în dinamica jocului, câţi oameni aducem în careul adversarului, cred că astea sunt aspectele importante. Am văzut gazonul şi nu este unul aşa cum ne aşteptam, dar trebuie să ne adaptăm foarte repede".
Rădoi a afirmat că a primit mai multe mesaje de încurajare înainte de debutul său ca selecţioner la echipa naţională de fotbal a României.
"Am primit mai multe mesaje decât m-aş fi aşteptat, la acest început de drum oamenii sunt alături de noi ca staff, sunt încrezători şi sper ca la sfârşitul partidei de mâine seară să fie bucuroşi că o parte dintre ei au avut încredere în noi", a mai spus Mirel Rădoi.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte vineri (ora 21:45), la Bucureşti, selecţionata Irlandei de Nord, şi la 7 septembrie (ora 21:45), la Klagenfurt, reprezentativa Austriei, în primele două partide din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.
Meciul echipei naţionale de fotbal a României cu Islanda, din semifinalele play-off-ului Campionatului European, se va disputa la 8 octombrie, la Reykjavik. Miza play-off-ului o reprezintă calificarea la Campionatul European amânat pentru vara lui 2021 şi care a fost confirmat că va fi găzduit în continuare de aceleaşi 12 oraşe de pe continent.
Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie - 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.
AGERPRES (A -autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Fotbal: Mirel Rădoi - Pe Camora e posibil să îl vedem la naţionala României la următoarele meciuri
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Dunărea Brăila a debutat cu dreptul în Liga Națională
HC Dunărea Brăila a învins-o pe nou-promovata CSU Știința București cu scorul de 31-22 (12-12), duminică, în Sala Agronomia din Capitală,în prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. Ioana Rebeca Necula a marcat 8 goluri pentru oaspete, iar Elena Roșu 6. SCM Universitatea Craiova a remizat acasă cu CSM S
Fotbal: FCSB, învinsă de UTA cu 3-1, în Superligă
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgoviște, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. UTA a deschis scorul prin Marius Coman (26), lansat de Jayson Papeau, dar FCSB a egalat în debutul reprizei secunde prin Alexandru Stoian (49), jucător intrat l
Tulcea: Costel Cernat - Apărarea câștigă meciurile în baschet
Fostul internațional Costel Cernat, unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai României, a apreciat jocul Bulgariei în fața echipei noastre, învinsă duminică seara, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029, și a subliniat că imp
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.
Fotbal: Dinamo, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă
Corvinul Hunedoara a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin peruanul Renato Espinosa (15), liderul egalând la scurt timp după pauză, prin francezul Mamoudou Karamoko (51). Ce
Fotbal: Sepsi OSK a învins-o dramatic pe FC Argeș (1-0), în deplasare, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o dramatic pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Bogdan Oteliță (89). Portarul Cătălin Căbuz (FC Argeș) a bifat meciul cu numărul 250 &i
Fotbal: CFR Cluj, victorioasă în deplasare cu FK Csikszereda (3-2), în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 3-2 (2-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Lorenzo Biliboc (28), Ovidiu Perianu (45+2) și Stefan Drazic (83) au marcat golurile clujenilor, aflați la a doua victorie consecutivă în Superligă.
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Petrolul Ploiești (2-3), în Superligă
Universitatea Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 3-2 (2-1), vineri seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Petrolul a deschis scorul rapid, prin costaricanul Alejandro Bran Flores (3), dar bosniacul Jovo Lukic a egalat la scurt timp (11), cu un șut din tușa stângă, care
Fotbal: Clubul UTA l-a transferat pe mijlocașul bulgar Antoni Ivanov
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Antoni Ivanov, mijlocaș bulgar în vârstă de 30 de ani care a evoluat ultima oară la FC Hermannstadt. 'Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocașul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a













