VIDEO Fotbal: Adrian Iencsi (Rapid) - Clar, obiectivul este promovarea, dar nu pot garanta în acest moment
Antrenorul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Adrian Iencsi, a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial, că obiectivul formaţiei sale este promovarea în Liga I, dar nu poate garanta realizarea sa în acest moment.
"Mereu am fost acasă, acum sunt şi oficial. Sută la sută aş fi dorit ca Rapid să fie în Liga I şi eu să nu fiu antrenor. Eu întotdeauna mi-am dorit să antrenez la un nivel cât mai înalt, dar mi-aş fi dorit ca Rapid să evolueze cu cele mai bune echipe. E imaginea tuturor, şi a generaţiilor din spate. Negocierile au mers foarte rapid, eu nici nu mă gândeam. Se vehiculau mai multe nume, în aceeaşi zi am decis să devin antrenorul Rapidului. E un obiectiv clar calificarea, dar în acest moment nu pot garanta că echipa va promova în Liga I. Tot ce-mi doresc este să clădesc o echipă cu identitate, să-i facă pe suporteri să îi fie alături necondiţionat. Dacă echipa arată un fotbal bun şi transmite un fotbal bun, de ce să fie supăraţi? Noi suntem într-o reconstrucţie şi vreau să avem un joc bun, constructiv, să punem probleme fiecărei echipe. Eu cred că şi absenţa suporterilor a fost un impediment foarte mare pentru nepromovarea echipei. Lipsa lor a contat foarte mult în acest final de campionat", a declarat Iencsi.
Tehnicianul a afirmat că nu i-a plăcut jocul arătat de Rapid în sezonul trecut, motiv pentru care şi suporterii giuleşteni sunt dezamăgiţi: "Condiţiile cele mai importante au fost legate de condiţiile de lucru, selecţia lotului, comunicarea, asta e tot ceea ce mi-a dorit. Întotdeauna este un risc, întotdeauna îţi asumi ceva. Pentru mine, Rapidul este o provocare, trebuie să o accepţi şi în situaţii mai grele. Dacă nu eram pasionat, poate că nu o acceptam. Ştiu că suporterii aşteaptă rezultate, au fost dezamăgiţi că nu s-a obţinut acum promovarea. Dar ei trebuie să înţeleagă că Rapidul a ieşit la suprafaţă în ultimii ani. Nu e un capăt de ţară că nu s-a reuşit o promovare. Suporterii vor spectacol, vor ocazii ratate, eu sunt sigur că dacă jocul Rapidului ar fi arătat altfel nu ar fi fost dezamăgiţi, eu sunt convins de acest lucru. Mie nu mi-a plăcut. Jocul în toate compartimentele nu a arătat bine, am suferit peste tot. Asta vreau să fac, e un obiectiv al meu, să fac echipa să aibă acel entuziasm de a juca fotbal".
Adrian Iencsi speră să mai poată găsi jucători valoroşi liberi de contract pe care să-i poată aduce la Rapid.
"Toţi suporterii aşteaptă să vadă ce jucători vor veni. În această perioadă e foarte greu să găseşti jucători foarte valoroşi liberi de contract, trebuie să fiu foarte atent. Noi am stat foarte prost la toată linia defensivă, pentru că dădeam ocazia adversarei să tragă la poartă. Eu vreau să reuşesc, indiferent de situaţie. Vreau să imprim echipei un entuziasm, pentru că jucătorii sunt foarte afectaţi. Suferă că au pierdut această şansă. Sunt convins că au dat tot ce au putut. Le-am spus să ţină capul sus, un eşec te face mai puternic. Filosofia mea de lucru e un joc ofensiv. Asta a fost de la bun început. Atât sistemul cât şi jocul este unul ofensiv. Încă nu am decis ce sistem voi juca, voi vedea la lucru jucătorii şi voi decide înainte de primul joc. Eu trebuie să clădesc o echipă care să pună probleme. Nu avem timp", a mai spus antrenorul giuleştean.
Iencsi a precizat că nu a definitivat componenţa staff-ului tehnic cu care va lucra, doar Valentin Negru fiind numit antrenor secund în acest moment.
În vârstă de 45 de ani, Adrian Iencsi a fost ultima dată la Rapid în 2018, când a antrenat timp de şase luni echipa Under-19, cu rezultate foarte bune.
Fostul căpitan al Rapidului a venit în Giuleşti în 1997 şi a jucat până în 2004, cucerind de două ori titlul de campion (1999 şi 2003), de două ori Cupa României (1998 şi 2002) şi de trei ori Supercupa României (1999, 2002, 2003).
Ca antrenor, Iencsi le-a condus pe FC Hunedoara, Turris Turnu Măgurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu, Dunărea Călăraşi, Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj şi Rapid U19, iar în sezonul trecut a condus echipa a doua a clubului Universitatea Craiova.
De asemenea, în 2015, a fost secundul lui Ioan Andone la Apollon Limassol, formaţie cu care a evoluat în grupele Europa League.
FC Rapid s-a despărţit în weekend de antrenorul Dan Alexa, după ce a ratat promovarea în Liga I.
Echipa giuleşteană a perfectat miercuri şi primul transfer, aducându-l sub formă de împrumut pe un an pe fundaşul Radu Crişan, de la Astra Giurgiu.
În vârstă de 24 de ani, Crişan este un fundaş central de 1,97 m, fost internaţional Under-19, care în sezonul trecut a evoluat la Dunărea Călăraşi, iar în play-off a evoluat pentru UTA Arad.
Născut la Turda, Crişan a mai evoluat în carieră la Universitatea Cluj, Academica Clinceni, FC Hermannstadt şi Astra Giurgiu, având în palmares o finală a Cupei României, în 2018, când FC Hermannstadt a pierdut meciul cu Universitatea Craiova.
''Mă bucur să vin în familia Rapid, sper să vă fac fericiţi, iar la finalul campionatului să ridicăm trofeul şi să promovăm în Liga I, acolo unde îi este locul echipei'', a spus Radu Crişan pentru site-ul clubului. AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS
Handbal feminin: Victorie clară pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o clar pe nou-promovata CSM Târgu Mureș, cu 36-21 (14-9), vineri seara, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Scorul a fost echilibrat în primele zece minute, dar gazdele s-au desprins la scorul de 4
Fotbal: Adrian Mihalcea (UTA) - Cu Dinamo va trebui să avem organizare bună și mult curaj să luăm puncte
Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului. ''Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care î
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) - Cu FC Argeș va fi un meci de angajament, avem nevoie de victorie
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Argeș va fi una de luptă, de angajament, dar jucătorii săi trebuie să obțină victoria. ''Va fi un meci de angajament. Atât noi, cât și FC Argeș avem nevoie de victorie. Fiind un meci de angaja
Fotbal: Andone (FC Argeș) - Corvinul are un joc ofensiv, de posesie, trebuie să fim concentrați ca să luăm puncte
Bogdan Andone, antrenorul formației FC Argeș, a declarat vineri în conferința de presă dinaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din Superliga de fotbal, că echipa sa întâlnește o adversară care joacă ofensiv și are posesie, iar jucătorii piteșteni trebuie să fie concentrați pentru a obține puncte. ''Corvinul Hunedoar
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ












