Justin Ştefan (LPF) susţine că se impune creşterea la 16 a numărului de echipe din Liga I începând cu sezonul 2020-2021
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Justin Ştefan, susţine într-un mesaj postat pe un site de socializare, că pentru a nu nedreptăţi niciun club la finalul actualei ediţii de campionat se impune creşterea numărului de echipe din Liga I de la 14 la 16 începând cu sezonul 2020-2021.
"Îmi pare rău că Federaţia Română de Fotbal şi unele cluburi din Liga I au refuzat modificarea calendarului competiţional al Ligii I în sensul mutării etapei a 14-a a play-out-ului la data de 18 august. În acest fel ar fi putut fi programate, chiar dacă la un interval foarte scurt, cele 5 meciuri restanţe ale echipei Dinamo Bucureşti, iar play-out-ul Ligii I s-ar fi putut încheia pe terenul de joc. Meciul de baraj s-ar fi putut disputa într-o singură manşă la data de 21 august, iar data de începere a sezonului următor ar fi fost 29 august", a spus oficialul LPF.
În opinia lui, refuzul modificării calendarului competiţional al Ligii I a determinat obligativitatea stabilirii unor criterii de departajare în vederea întocmirii clasamentului final al play-out-ului. Cele două criterii de departajare puse în discuţia cluburilor au fost: (a) puncte per meci raportat la toate jocurile din acest sezon (nr. puncte acumulate în sezonul regular+nr. puncte acumulate în play-out/nr. total de jocuri disputate în acest sezon) şi (b) puncte per meci raportat numai la jocurile din play-out (nr. puncte acumulate în play-out/nr. total de jocuri disputate în play-out).
Secretarul general subliniază că solicitarea adresată marţi cluburilor din Liga I de a-şi exprima un punct de vedere cu privire la aceste criterii de departajare s-a făcut doar cu titlu consultativ, o decizie finală asupra modalităţii de întocmire a clasamentului actualei ediţii a play-out-ului Ligii I urmând să fie luată de către Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. "De altfel, ar fi imposibil ca echipele angrenate în play-out să ia o decizie finală cu privire la modalitatea de întocmire a clasamentului, deoarece fiecare club este direct interesat de aplicarea unei anumite metode de departajare, care i-ar putea asigura la nivel teoretic, în funcţie şi de rezultatele din etapă a 14-a, o poziţie mai bună în clasament", menţionează oficialul Ligii.
Justin Ştefan precizează că majorarea numărului de echipe din Liga I poate fi realizată doar de către Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
"Deoarece alegerea uneia dintre cele două variante de departajare enunţate mai sus, în dauna celeilalte variante, determină o modificare substanţială a clasamentului final (inclusiv a ierarhiei în zona retrogradării), apreciez că la finalul sezonului actual nu va putea fi întocmit un clasament bazat exclusiv pe meritul sportiv, aşa încât pentru a nu nedreptăţi niciun club aflat în lupta pentru retrogradare, printr-o alegere subiectivă a unei modalităţi de departajare, se impune modificarea sistemului competiţional al Ligii I, urmând ca din sezonul următor în competiţia organizată de LPF să participe un număr de 16 echipe. O decizie finală asupra modificării sistemului competiţional al Ligii I poate fi luată doar de către Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal", a afirmat el.
Pentru a afecta cât mai puţin financiar cluburile din Liga I, prin creşterea numărului de echipe începând cu sezonul următor, Justin Ştefan va înainta deţinătorului de drepturi TV următoarele propuneri:
(a) cluburile din Liga I nu vor suporta niciun prejudiciu în urma nedisputării tuturor celor 268 de jocuri programate în această ediţie de campionat;
(b) valoarea contractului de drepturi TV va rămâne în continuare 28 milioane euro + TVA / sezon;
(c) implementarea VAR, cel mai târziu în sezonul 2021/22, prin suportarea cheltuielilor de achiziţie a echipamentului necesar de către deţinătorul de drepturi TV.
Ştefan a precizat că începând cu luna septembrie va deveni operaţional în cadrul LPF un departament de evaluare financiară pentru a sprijini cluburile din Liga I să devină rentabile. "O astfel de rentabilitate financiară va contribui şi la creşterea performanţei sportive a cluburilor din Liga I în următoarele sezoane", a mai spus secretarul general al LPF.
La 3 august, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a păstrat programarea meciurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga I la 9 şi 12 august după ce 7 din cele 8 echipe din play-out-ul Ligii I s-au arătat de acord cu aceste date.
Ca urmare a deciziei Comitetului de Urgenţă din 3 august 2020, echipa FC Dinamo nu va mai avea timp să dispute decât una din cele şase partide restante şi va încheia sezonul pe 7, poziţie retrogradabilă în Liga a II-a.
În afara partidei cu FC Viitorul, programată miercuri, 5 august, pe teren propriu, în ultima etapă a play-out-ului, Dinamo mai are 5 meciuri restante după cum urmează: Dinamo - Chindia (etapa a 3-a), FC Hermannstadt - Dinamo (etapa a 4-a), Chindia - Dinamo (etapa a 10-a), Dinamo - FC Hermannstadt (etapa a 11-a) şi Sepsi OSK - Dinamo (etapa a 12-a).
Din cauza numărului mare de jucători infectaţi cu noul coronavirus şi a regulamentului de izolare impus de autorităţi în astfel de cazuri, echipa Dinamo nu a putut juca şi ocupă în acest moment penultimul loc în clasamentul play-out-ului Ligii I, cu 24 de puncte.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS
Handbal feminin: Victorie clară pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o clar pe nou-promovata CSM Târgu Mureș, cu 36-21 (14-9), vineri seara, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Scorul a fost echilibrat în primele zece minute, dar gazdele s-au desprins la scorul de 4
Fotbal: Adrian Mihalcea (UTA) - Cu Dinamo va trebui să avem organizare bună și mult curaj să luăm puncte
Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului. ''Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care î
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) - Cu FC Argeș va fi un meci de angajament, avem nevoie de victorie
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Argeș va fi una de luptă, de angajament, dar jucătorii săi trebuie să obțină victoria. ''Va fi un meci de angajament. Atât noi, cât și FC Argeș avem nevoie de victorie. Fiind un meci de angaja
Fotbal: Andone (FC Argeș) - Corvinul are un joc ofensiv, de posesie, trebuie să fim concentrați ca să luăm puncte
Bogdan Andone, antrenorul formației FC Argeș, a declarat vineri în conferința de presă dinaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din Superliga de fotbal, că echipa sa întâlnește o adversară care joacă ofensiv și are posesie, iar jucătorii piteșteni trebuie să fie concentrați pentru a obține puncte. ''Corvinul Hunedoar
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ












