Scrimă: Ana-Maria Popescu - Am câştigat a 4-a oară Cupa Mondială, o performanţă la care am visat mult timp
Sportiva Ana-Maria Popescu a scris, luni, într-un mesaj postat pe contul personal de Facebook, că al patrulea său succes în Cupa Mondială reprezintă o performanţă la care a visat mult timp.
"Am câştigat pentru a 4-a oară Cupa Mondială şi acest lucru reprezintă o performanţă la care am visat mult timp, trebuie să recunosc. Mereu mi-am dorit să fiu prima, să fiu cea mai bună în ceea ce fac! Cu toate acestea, acum, mă bucur cu măsură... Ca să fiu cinstită până la capăt, aş merita premiul pentru cel mai bun început de sezon (dacă acesta ar exista)", a afirmat sportiva.
"Mă simt ca şi cum aş fi tras toată ziua din greu la un Grand Prix şi acum pot, în sfârşit, să-mi trag sufletul după acele asalturi infernale şi să mă bucur de realizările mele... ciudat sentiment! În realitate, am petrecut o duminică minunată la care în sezonul competiţional nici nu îndrăzneam să visez. Au trecut (deja) 4 luni de când am urcat pentru ultima dată pe planşa de scrimă. Între timp am suferit o intervenţie chirurgicală, am fost imobilizată la pat, am mers în cârje şi abia acum, după 7 săptămâni pot să mă laud că învăţ (din nou) să merg", a adăugat ea.
Ana-Maria Popescu a menţionat că întreruperea competiţiilor nu diminuează cu nimic meritul său, însă a subliniat că bucuria nu poate fi completă ştiind că a ajuns la linia de sosire înainte de vreme.
"Deşi trăim vremuri tulburi, înainte de această perioadă, am avut un început de sezon excepţional... câştigând două medalii de aur şi o medalie de argint care m-au propulsat pe prima treaptă a clasamentului mondial! Apoi... apoi s-a lăsat liniştea peste lume. Pentru noi, totul s-a oprit când ajunsesem la jumătatea drumului şi nu vom şti niciodată cine ar fi câştigat punctele rezervate celorlalte competiţii... Acest lucru nu diminuează cu nimic meritul meu şi al oamenilor care m-au ajutat să ajung aici, dar nici bucuria nu poate fi completă atâta timp cât am ajuns la linia de finiş înainte de vreme", a precizat sportiva.
Ana-Maria Popescu a fost desemnată câştigătoarea Cupei Mondiale la spadă, pentru a patra oară. Campioana olimpică din 2016, cu echipa României, a terminat pe primul loc în clasament, cu 176.000 de puncte, fiind urmată pe podium de brazilianca Nathalie Moellhausen (157.000 de puncte) şi de chinezoaica Sun Yiwen (149.000).
Decizia de acordare a titlurilor pe anul 2020 încă din această lună a fost luată de Federaţia Internaţională de Scrimă pentru că multe competiţii nu au putut fi organizate din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel FIE a decis ca scrimerii câştigători ai clasamentelor anuale 2020 la juniori şi seniori, individual şi pe echipe, să fie declaraţi în funcţie de clasamentul mondial de la nivelul lunii martie 2020, atunci când a fost oprită activitatea competiţională.
Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) a mai cucerit ediţiile 2007-2008, 2008-2009 şi 2012-2013 ale Cupei Mondiale la spadă şi a devenit cea mai titrată spadasină din istoria Cupei Mondiale, depăşindu-le pe franţuzoaica Laura Flessel şi pe unguroaica Emese Szasz-Kovacs, ambele cu câte trei victorii la general.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS
Handbal feminin: Victorie clară pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o clar pe nou-promovata CSM Târgu Mureș, cu 36-21 (14-9), vineri seara, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Scorul a fost echilibrat în primele zece minute, dar gazdele s-au desprins la scorul de 4
Fotbal: Adrian Mihalcea (UTA) - Cu Dinamo va trebui să avem organizare bună și mult curaj să luăm puncte
Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului. ''Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care î
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) - Cu FC Argeș va fi un meci de angajament, avem nevoie de victorie
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Argeș va fi una de luptă, de angajament, dar jucătorii săi trebuie să obțină victoria. ''Va fi un meci de angajament. Atât noi, cât și FC Argeș avem nevoie de victorie. Fiind un meci de angaja
Fotbal: Andone (FC Argeș) - Corvinul are un joc ofensiv, de posesie, trebuie să fim concentrați ca să luăm puncte
Bogdan Andone, antrenorul formației FC Argeș, a declarat vineri în conferința de presă dinaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din Superliga de fotbal, că echipa sa întâlnește o adversară care joacă ofensiv și are posesie, iar jucătorii piteșteni trebuie să fie concentrați pentru a obține puncte. ''Corvinul Hunedoar
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ












