Fotbal: Balaj (ANAD), despre cazul Paul Pîrvulescu - Sunt convins că se va lua decizia corectă
Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Cristian Balaj, este convins că instituţia pe care o conduce va lua decizia corectă în cazul fotbalistului echipei Academica Clinceni, Paul Pîrvulescu, suspendat provizoriu după ce a afirmat că a fost supus în trecut unei terapii interzise de manipulare a sângelui.
"Acest caz este în curs de gestionare, sportivul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Din păcate, codul ne obligă ca atunci când notificăm sportivul să îl şi suspendăm provizoriu. Este motivul pentru care el nu participă la antrenamentele şi la acţiunile clubului la care activează. Însă în ceea ce priveşte stadiul acestui caz, eu nu am voie să mă implic, nu intervin şi nu cunosc ceea ce se discută în cadrul comisiilor. Avem specialişti în care am încredere, oameni acceptaţi de WADA, aşa că sunt convins că se va lua decizia corectă", a afirmat Balaj.
"În acest moment nu există nicio persoană care să fi declarat că are cunoştinţă de eventuale încălcări ale regulamentelor antidoping fără ca noi să nu o invităm să ne spună tot ceea ce ştie. Suntem transparenţi şi deschişi, timpul demonstrează că nu am favorizat pe nimeni. Încercăm să nu facem exces de zel, dar un lucru e cert, nu vom încălca regulamentele. Pentru că dacă le încălcăm, atunci punem în pericol tot ce înseamnă sportul românesc. Şi atât timp cât peste 98% dintre sportivii români sunt curaţi, noi trebuie să îi protejăm şi să le asigurăm şansa de a participa la competiţiile internaţionale majore şi nu numai", a adăugat preşedintele ANAD.
În luna mai, fotbalistul echipei Academica Clinceni, Paul Pîrvulescu, a afirmat într-o emisiune online că la una dintre echipele din România la care a evoluat a fost supus unei terapii interzise de manipulare a sângelui. Agenţia Naţională Anti-Doping s-a autosesizat şi a deschis o investigaţie în acest caz, suspendându-l pe jucător până la finalizarea acesteia.
În vârstă de 31 de ani, Pîrvulescu a evoluat în cariera sa la formaţii precum Gaz Metan Mediaş, Steaua, FC Voluntari, FC Viitorul, ASA Târgu Mureş şi Politehnica Iaşi. Din 2019 este legitimat la Academica Clinceni.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, imagine: Marian Vlăduț, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS
Handbal feminin: Victorie clară pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o clar pe nou-promovata CSM Târgu Mureș, cu 36-21 (14-9), vineri seara, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Scorul a fost echilibrat în primele zece minute, dar gazdele s-au desprins la scorul de 4
Fotbal: Adrian Mihalcea (UTA) - Cu Dinamo va trebui să avem organizare bună și mult curaj să luăm puncte
Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului. ''Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care î
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) - Cu FC Argeș va fi un meci de angajament, avem nevoie de victorie
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Argeș va fi una de luptă, de angajament, dar jucătorii săi trebuie să obțină victoria. ''Va fi un meci de angajament. Atât noi, cât și FC Argeș avem nevoie de victorie. Fiind un meci de angaja
Fotbal: Andone (FC Argeș) - Corvinul are un joc ofensiv, de posesie, trebuie să fim concentrați ca să luăm puncte
Bogdan Andone, antrenorul formației FC Argeș, a declarat vineri în conferința de presă dinaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din Superliga de fotbal, că echipa sa întâlnește o adversară care joacă ofensiv și are posesie, iar jucătorii piteșteni trebuie să fie concentrați pentru a obține puncte. ''Corvinul Hunedoar
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ












