MTS: Stroe, după întâlnirea cu reprezentanţii federaţiilor sporturilor de echipă - Aceste discipline au dificultăţi în reluarea activităţilor
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii federaţiilor sporturilor de echipă, precum volei, baschet, polo, rugby şi hochei, că aceste discipline au dificultăţi în reluarea antrenamentelor şi competiţiilor deoarece nu dispun de puterea financiară a fotbalului.
"Ideea acestei întâlniri a fost de a găsi împreună soluţii pentru reluarea activităţii atât de antrenament, cât şi competiţionale la sporturile de echipă care nu au puterea financiară a fotbalului. Pentru că în momentul de faţă aceste sporturi au dificultăţi în reluarea acestor activităţi sportive. Ele sunt cele mai afectate sporturi în acest moment având în vedere acest caracter colectiv, faptul că sunt sporturi de contact şi că implică un număr mare de participanţi. Astea sunt problemele sporturilor de echipă în acest moment. Ele se pot antrena, dar în mod limitat. Nu au puterea financiară a fotbalului pentru a-şi permite acele cantonamente de izolare costisitoare sau cele trei teste COVID-19 succesive pentru că evident competiţiile lor nu generează atâtea venituri. Dar împreună am gândit soluţii şi propuneri către Ministerul Sănătăţi şi Institutul Naţional de Sănătate Publică pentru reluarea activităţilor, pentru relaxarea anumitor măsuri dacă se poate. Aceste propuneri nu vizează neapărat următorul prag de relaxare. Tot ceea ce am discutat a fost pe termen scurt, termen mediu şi lung. Nu am fixat anumite repere", a spus Stroe.
"Mi-am dorit să aflu situaţia la zi a acestor federaţii, cât şi a cluburilor lor. Pentru că o federaţie puternică înseamnă că are cluburi puternice, nu invers. Le-am recomandat totodată elaborarea unor norme şi regulamente interne specifice fiecărui sport prin care să nuanţeze şi să completeze ordinele de ministru. Pentru a fi mai uşor de înţeles pentru fiecare sportiv sau echipă în parte cum se aplică acele norme sau reglementări descrise acolo. Aceste norme interne vor ajuta enorm de mult, aşa cum s-a întâmplat la fotbal. Aşa că m-aş bucura enorm dacă aceste federaţii ar nuanţa acele ordine de ministru. Iar până săptămâna viitoare vom avea şi aceste regulamente interne", a adăugat ministrul.
Stroe a menţionat că administratorii trebuie să deschidă bazele şi sălile de sport deoarece au posibilitatea legală. "Le-am retransmis federaţiilor apelul meu de a redeschide bazele şi sălile de sport, bineînţeles cu respectarea normelor în vigoare. Pentru că trebuie să ne adaptăm şi să învăţăm să trăim cu acest virus. În egală măsură trebuie să ne asumăm responsabilitatea deschiderii tuturor bazelor sportive pentru că avem posibilitatea legală să o facem. Nu e un efort prea mare pentru administratorii acestor baze, o pot face. Însă, din păcate, azi avem în ţară foarte multe baze închise, baze atât publice, cât şi în regim privat", a afirmat el.
Ministerul va încerca să ajute federaţiile naţionale să depăşească şi din punct de vedere financiar dificultăţile cauzate de pandemia de coronavirus.
"Ne-am afirmat încă o dată disponibilitatea să ajutăm aceste federaţii ale sporturilor de echipă să depăşească dificultăţile legate de această pandemie. Atât sub aspect financiar, apropo de banii pe care îi primesc de la stat, cât şi sub aspectul flexibilizării acelei metodologii şi a contractelor de finanţare de pe parcursul acestui an. Pentru că în mod evident pandemia i-a afectat, iar noi, mai mult ca oricând, trebuie să le fim alături. Mă bucur că aceste federaţii ale sporturilor de echipă au înaintat azi propuneri atât pe zona măsurilor specifice pentru această perioadă de blocaj, dar mai ales modificări structurale care vizează Legea Sportului sau HG 1447... lucruri foarte importante", a precizat Stroe.
La întâlnirea de joi cu ministrul Ionuţ Stroe de la sediul MTS au participat Alexandru Hălăucă (preşedinte FR Hochei pe Gheaţă), Gheorghe Vişan (preşedinte FR Volei), Alin Petrache (preşedinte FR Rugby), Florin Matei (secretar general FR Rugby), Dan Berceanu (secretar general FR Baschet), Doru Toma (consilier juridic FR Baschet) şi Călin Găvruş (preşedintele FR Polo pe Apă).
De asemenea, la discuţii a asistat şi Călin Matei, vicepreşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative privind sportul organizat din România, care a înaintat MTS propunerile de relaxare în ce priveşte sporturile e echipă, elaborate de reprezentanţii Comisiei.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS
Handbal feminin: Victorie clară pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o clar pe nou-promovata CSM Târgu Mureș, cu 36-21 (14-9), vineri seara, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Scorul a fost echilibrat în primele zece minute, dar gazdele s-au desprins la scorul de 4
Fotbal: Adrian Mihalcea (UTA) - Cu Dinamo va trebui să avem organizare bună și mult curaj să luăm puncte
Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului. ''Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care î
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) - Cu FC Argeș va fi un meci de angajament, avem nevoie de victorie
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Argeș va fi una de luptă, de angajament, dar jucătorii săi trebuie să obțină victoria. ''Va fi un meci de angajament. Atât noi, cât și FC Argeș avem nevoie de victorie. Fiind un meci de angaja
Fotbal: Andone (FC Argeș) - Corvinul are un joc ofensiv, de posesie, trebuie să fim concentrați ca să luăm puncte
Bogdan Andone, antrenorul formației FC Argeș, a declarat vineri în conferința de presă dinaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din Superliga de fotbal, că echipa sa întâlnește o adversară care joacă ofensiv și are posesie, iar jucătorii piteșteni trebuie să fie concentrați pentru a obține puncte. ''Corvinul Hunedoar
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ












