Antidoping: Sancţiunile în cazul Corona Braşov ar putea fi luate pe 10 iunie
Deciziile în cazul de dopaj de la echipa feminină de handbal Corona Braşov ar putea fi luate în cadrul şedinţei Comisiei de Audieri din 10 iunie, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti Doping (ANAD), Cristian Balaj.
"Comisia de audiere s-a întrunit în 28 mai în sistem de videoconferinţă pentru prima oară. Este adevărat că la această şedinţă au avut loc dezbaterile finale pe caz. Pe data de 10 iunie este programată următoarea şedinţă şi, din ce am înţeles, la această şedinţă se vor pronunţa sancţiunile, într-o şedinţă închisă, secretă şi vor fi comunicate în aceeaşi zi părţilor", a declarat Balaj.
Există însă şi posibilitatea ca preşedintele ANAD, Cristian Balaj, să diminueze ulterior sancţiunile în funcţie de deciziile luate de Comisia de Audiere.
"Noi, ANAD-ul, nu putem să facem publice aceste sancţiuni decât după ce rămân definitive. Ce pot să vă spun este că în funcţie de deciziile care vor fi luate, ANAD poate să ceară prin preşedintele său îngheţarea unei părţi din sancţiuni, adică reducerea sancţiunilor date de Comisia de Audiere. Vom dezvolta acest subiect legat de îngheţare a sancţiunilor după ce voi vedea deciziile", a mai spus preşedintele ANAD.
La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, jucătoarele echipei Corona Braşov au fost implicate într-un caz de dopaj după ce au efectuat la clinica IOMED Clinique terapia cu laser de joasă frecvenţă, interzisă de regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping.
Ulterior, Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal a suspendat provizoriu 18 jucătoare de la Corona Braşov, suspectate că ar fi folosit terapia cu laser intravenos, interzisă de regulamentul antidoping. Bianca Bazaliu, Daciana Hosu şi Cristina Laslo au fost suspendate începând cu data de 25 noiembrie, Eliza Iulia Buceschi, Daria Bucur, Ana Maria Lopătaru, Natasa Nolevska, din 26 noiembrie, Sorina Maria Tîrcă, Marilena Alexandrina Neagu, Mihaela Diana Popescu, Elena Andreea Pătuleanu, Ivona Pavicevic, Viktoriya Tymoshenkova, Andreea Elisa Chiricuţă, Andreea Georgiana Ciuciulete, Elaine Gomes Barbosa, Alicia Maria Gogîrlă, din 29 noiembrie, iar Claudia Eugenia Lăcătuş şi Oana Maria Căprar, din 3 decembrie.
Mai târziu, comisia a decis să ridice suspendările jucătoarelor Andreea Elisa Chiricuţă şi Alicia Maria Gogîrlă, după ce a rezultat că acestea nu au făcut terapie cu laser intravenos.
Clubul Corona Braşov a fost exclus din grupele Cupei EHF de Federaţia Europeană de Handbal (EHF), dar şi din Liga Naţională.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).
Fotbal: Petrolul Ploiești a remizat cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin atacantul sârb Stefan Drazic (5), dar costaricanul Alejandro Bran Flores a restabilit egalitatea (28).
Fotbal: Corvinul Hunedoara - FC Argeș 2-0, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Petroșani, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Corvinul a făcut diferența prin două goluri marcate în ultimele zece minute ale partidei, de Ion Cărăruș (81), cu un șut la vinclu din marginea careului, și de
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS
Handbal feminin: Victorie clară pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o clar pe nou-promovata CSM Târgu Mureș, cu 36-21 (14-9), vineri seara, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Scorul a fost echilibrat în primele zece minute, dar gazdele s-au desprins la scorul de 4
Fotbal: Adrian Mihalcea (UTA) - Cu Dinamo va trebui să avem organizare bună și mult curaj să luăm puncte
Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului. ''Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care î
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) - Cu FC Argeș va fi un meci de angajament, avem nevoie de victorie
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Argeș va fi una de luptă, de angajament, dar jucătorii săi trebuie să obțină victoria. ''Va fi un meci de angajament. Atât noi, cât și FC Argeș avem nevoie de victorie. Fiind un meci de angaja
Fotbal: Andone (FC Argeș) - Corvinul are un joc ofensiv, de posesie, trebuie să fim concentrați ca să luăm puncte
Bogdan Andone, antrenorul formației FC Argeș, a declarat vineri în conferința de presă dinaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din Superliga de fotbal, că echipa sa întâlnește o adversară care joacă ofensiv și are posesie, iar jucătorii piteșteni trebuie să fie concentrați pentru a obține puncte. ''Corvinul Hunedoar
Fotbal: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița în Cupa României
FCSB a fost învinsă de formația de ligă secundă Gloria Bistrița cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Bistrița, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Antonio Bradu (23), după o neînțelegere între fundașul Dylan Batubinsika și portarul Matei Popa.
Handbal feminin: CS Rapid București a pierdut dramatic în campionat cu Gloria Bistrița
CS Rapid București a fost învinsă dramatic de campioana CS Gloria Bistrița, cu scorul de 30-29 (13-16), joi seara, în Sala Rapid din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a controlat prima repriză, iar la pauză avea avans de trei goluri (16-13). În min. 54, gazdele încă
Fotbal: Universitatea Craiova a obținut doar un egal cu FC Voluntari, în Cupa României
Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a obținut doar un rezultat de egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Ilfovenii au deschis scorul cu multă șansă, prin autogolul lui Nikola Stevanovic (40), care a trimis &
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română













