Mihai Covaliu (COSR): În maximum trei săptămâni, CIO va anunţa data desfăşurării Jocurilor Olimpice
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, după teleconferinţa cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, că în maximum trei săptămâni CIO va anunţa data desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Tokyo, startul urmând a fi înainte de luna august a anului viitor.
"Am avut astăzi o videoconferinţă cu preşedintele CIO, Thomas Bach, şi elementul de interes este acela că în trei săptămâni vin cu o propunere în ceea ce priveşte data Jocurilor Olimpice din 2021. Se va ţine cont în stabilirea noii date de toţi factorii, plecând de la perioada şcolii în Japonia, vreme, concedii, hoteluri, săli de sport, condiţii de călătorie, practic se reface această strategie de organizare. Va fi vorba de vara anului viitor, până în august 2021. Ei încearcă să găsească o dată de începere până în luna august a anului viitor", a declarat Covaliu.
Oficialul COSR a precizat că în perioada următoare va fi stabilit şi un calendar în ceea ce priveşte calificările pentru Jocurile Olimpice, întreceri care au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.
"S-a răspuns la întrebările venite din partea comitetelor olimpice naţionale şi aici şi noi am trimis întrebări legate de sistemele de calificare şi de perioada în care vor avea loc Jocurile Olimpice. A fost prezentat şi un raport de la ultima conferinţă, după care ne-a explicat care a fost evoluţia situaţiei, cum s-a ajuns la amânarea Jocurilor Olimpice, cum au luat decizia împreună cu partenerii japonezi, că sunt în legătură directă cu federaţiile internaţionale pentru a stabili un nou calendar pentru calificările la Jocurile Olimpice. Cine a câştigat dreptul de a participa la Jocurile Olimpice, adică cei 57%, îşi păstrează locul, nu se schimbă nimic din acest punct de vedere, iar sportivii în curs de calificare vor avea o perioadă mai mare în care se vor putea pregăti şi vor intra după aceea în competiţiile de calificare. Ăsta e un lucru bun, că nu îi bagă direct în competiţiile de calificare, va fi o perioadă cu câteva competiţii", a mai spus Mihai Covaliu.
În ceea ce priveşte pierderile financiare provocate de amânarea Jocurilor Olimpice pentru anul viitor, Covaliu a spus că CIO nu a comunicat o cifră clară, dar încearcă să găsească soluţii pentru diminuarea acestora: "S-a discutat şi despre pierderi, care sunt de partea tuturor factorilor implicaţi, e clar că sunt pierderi privind drepturile de televizare, modalitatea de a călători, vor fi pierderi din punct de vedere economic a partenerilor. Nu s-a prezentat un cuantum exact, dar s-a precizat că se caută soluţii pentru diminuarea acestor pierderi, care majoritatea sunt de partea organizatorilor, bineînţeles".
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat marţi că Jocurile de la Tokyo, prevăzute în această vară (24 iulie - 9 august), au fost amânate, urmând să se desfăşoare "cel târziu în vara lui 2021", conform unei decizii comune a preşedintelui CIO, Thomas Bach, şi a premierului japonez Shinzo Abe. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur
Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională
CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).
Fotbal: Petrolul Ploiești a remizat cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin atacantul sârb Stefan Drazic (5), dar costaricanul Alejandro Bran Flores a restabilit egalitatea (28).
Fotbal: Corvinul Hunedoara - FC Argeș 2-0, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Petroșani, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Corvinul a făcut diferența prin două goluri marcate în ultimele zece minute ale partidei, de Ion Cărăruș (81), cu un șut la vinclu din marginea careului, și de
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS













