Box: Sportivii din lotul naţional s-au întors de la Londra şi vor intra în autoizolare la domiciliu
Sportivii din lotul naţional de box care au participat la turneul preolimpic de la Londra, întrerupt la 16 martie din cauza pandemiei de coronavirus, s-au întors vineri seara în ţară, ei urmând să intre în autoizolare la domiciliu.
Preşedintele Federaţiei Române de Box (FRB), Vasile Cîtea, a declarat, vineri seara, pentru AGERPRES, că toţi pugiliştii sunt bine şi că niciunul nu prezintă simptome asociate virusului COVID-19.
"Toţi sportivii sunt bine, am vorbit cu ei acum. Nu cred că au făcut teste la Londra, dar nu prezintă niciun simptom. Aşa că vor fi duşi la casele lor. Au trimis deja fiecare situaţia la COSR şi la Ministerul Tineretului şi Sportului, adică unde pot fi găsiţi, iar acum completează formularele de la aeroport. Pentru că din această seară intră în izolare pentru 14 zile", a spus Cîtea.
"Toată delegaţia a venit în seara asta. Mai puţin Cristian Filip (cat. 91 kg), care venise deja acasă, el îşi luase bilet individual şi e la Baia Mare de ieri. Iar Eric Tudor (cat. 69 kg), care era cu tatăl său la Londra, a plecat direct în Statele Unite, pentru că acolo locuieşte", a adăugat preşedintele FRB.
Conform deciziei autorităţilor române, toate persoanele care se întorc în ţară din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sunt obligate să se izoleze la domiciliu (în locaţia declarată la intrarea în ţară) pentru o perioadă de 14 zile. Această măsură este prevăzută în Hotărârea Comitetului Naţional Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Guvernului României prin care a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României. Măsura se referă la persoanele care intră în România din statele unde au fost confirmate cel puţin 500 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. În Marea Britanie un număr de peste 3.300 de persoane au fost diagnosticate până acum cu noul coronavirus.
Lotul naţional de box al României, format din 9 sportivi, a participat la turneul de calificare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 programat să se desfăşoare la Londra între 14 şi 24 martie. În 16 martie, grupul de lucru pentru box din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic a decis să întrerupă turneul preolimpic din cauza pandemiei de coronavirus.
Până la întreruperea turneului, România reuşise calificarea unui sportiv, Cosmin Gîrleanu, care l-a învins la puncte, luni seara, pe azerul Rufat Huseinov, în optimile de finală, atingerea sferturilor de finală asigurându-i prezenţa la JO 2020.
România a participat la turneul de la Londra cu 7 sportivi şi 2 sportive: Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg), Robert Jitaru (cat. 57 kg), Eric Tudor (cat. 69 kg), Sorin-Mihai Caliniuc (cat. 75 kg), Paul-Andrei Arădoaie (cat. 81 kg), Daniel Burciu (cat. +91 kg), Cristian-Răzvan Filip (cat. 91 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg) şi Cristina Cosma (cat. 60 kg).
Turneul preolimpic, care a fost găzduit de Copper Box Arena, reunea circa 350 de pugilişti şi pugiliste din peste 40 de ţări. Grupul de lucru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) gestionează turneele preolimpice şi viitorul turneu olimpic, după suspendarea Federaţiei Internaţionale de Box (AIBA).
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur
Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională
CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).
Fotbal: Petrolul Ploiești a remizat cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin atacantul sârb Stefan Drazic (5), dar costaricanul Alejandro Bran Flores a restabilit egalitatea (28).













