Handbal masculin: CS Dinamo va ataca decizia FRH de reducere a numărului de jucători extracomunitari
Preşedintele CS Dinamo, George Cosac, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare va ataca decizia Federaţiei Române de Handbal de reducere a numărului de jucători extracomunitari în Liga Naţională masculină.
''Cu siguranţă, nu vom renunţa să luptăm împotriva acestei decizii injuste, ce ne afectează şi vom merge să ne găsim dreptatea în instanţă, atacând decizia Consiliului de administraţie al FRH'', a spus Cosac, care s-a întâlnit miercuri cu preşedintele FRH, Alexandru Dedu, la invitaţia ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, în încercarea de a stinge conflictul.
''La sfârşitul întâlnirii de la MTS am dat mâna cu Alexandru Dedu. În lumea sportului din care provin, la sfârşitul unei dispute, chiar dacă adversarul a trişat, chiar dacă arbitrul te-a dezavantajat, strângi mâna celui din faţa ta. Cu atât mai mult cu cât în acel moment eram în prezenţa unui ministru care ne-a invitat la discuţie. Nu sunt de acord cu decizia FRH. Ce vină au extracomunitarii noştri că sunt cei mai buni, sau că joacă la cea mai bună echipă din ultimii patru ani din România?'', a afirmat fostul tenisman.
Cosac consideră că decizia FRH nu este în beneficiul handbaliştilor români, având în vedere că o echipă poarte avea oricâţi jucători comunitari doreşte: ''Dacă interzicerea jucătorilor extracomunitari era strict în beneficiul jucătorilor români aş fi fost un susţinător al ideii, pentru că mă consider un patriot. Dar din punctul meu de vedere această regulă nedreptăţeşte strict jucătorii extracomunitari, deoarece o echipă poate avea câţi comunitari doreşte. Deci, jucătorii români tot prin valoare îşi vor găsi locurile în echipă''.
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis a subliniat că echipele româneşti nu a resurse financiare de a transfera jucători de valoare comunitari şi astfel handbalişti de valoare extracomunitari au ajuns să joace la Dinamo.
''Astăzi, economia României şi forţa financiară a cluburilor nu permit legitimarea sportivilor - bărbaţi, pentru că există o diferenţă faţă de competiţia feminină - din ţările cu handbal dezvoltat din Europa. Câţi sportivi de lot naţional avem legitimaţi în România din ţări precum Germania, Franţa, Danemarca, Spania sau Norvegia? Aproape zero! Azi, Saeid Heidarirad, Mousavi, Missaoui, Bannour, Alouini, Shebib, Nantes sau Zulfic au devenit idoli pentru sute de copii care practică handbalul şi au făcut ca mulţi care nu mai deschideau televizorul pentru a urmări un meci de handbal masculin să aştepte cu nerăbdare meciurile echipei Dinamo. Ce facem azi? Îi trimitem acasă şi în schimbul lor să transferăm jucători comunitari la preţuri mult mai mari şi valoare mult mai mică'', a comentat Cosac.
George Cosac a precizat că visul lui Dinamo este să realizeze la masculin performanţe reuşite la feminin de CSM Bucureşti, care a cucerit trofeul Ligii Campionilor în urmă cu patru ani: ''Visul nostru, al întregii suflări dinamoviste, este să putem realiza performanţele echipei feminine CSM Bucureşti. Suntem pe drumul cel bun, dar departe de realizarea dezideratelor. Departe, pentru că bugetele între handbalul feminin şi cel masculin diferă foarte mult. Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, primeşte numai 15% din cât câştigă Mikkel Hansen de la PSG. O totală nedreptate!''
''Sunt lângă echipa de handbal de foarte mulţi ani, din perioada în care îşi desfăşura activitatea în pribegie, la Braşov sau Călăraşi. Am fost onorat să devin preşedintele clubului la finele anului 2015, când echipa de handbal îşi dorea să redevină campioană după o pauză de zece ani, dar având bugetul asigurat doar până la începutul returului. Mă consider un norocos pentru că în 2016 echipa a câştigat primul titlu după acea pauză, urmând să deţină supremaţia pentru următorii patru ani. Rezultatele s-au realizat în condiţiile în care am crescut bugetul cu 500% până în ziua de azi. Sigur, această performanţă este în primul rând rodul jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor echipei, dar şi al suporterilor noştri, care de fiecare dată au fost al optulea jucător, indiferent că am jucat acasă, sau în deplasare'', a subliniat Cosac.
''Suntem în cel mai frumos moment al handbalului nostru din ultimii 30 de ani, cu un vârf al performanţei neatins de nicio echipă masculină românească. Trebuie să rămânem uniţi şi să ducem acest proiect mai departe, la fel de performant, indiferent de câte legi şi reguli vor impune unii sau alţii doar pentru a ne pune frână'', a transmis Cosac suporterilor dinamovişti.
Preşedintele FRH a declarat joi pentru AGERPRES că decizia Consiliului de Administraţie al federaţiei va rămâne funcţională: "Această decizie a Consiliului de Administraţie, luată în interesul handbalului românesc şi în baza unei strategii, va rămâne funcţională. Bineînţeles că domnul Cosac a înţeles că este vorba de o strategie, iar faptul că Consiliul de Administraţie a făcut o modificare a criteriilor votate în urmă cu doi ani şi la care trebuia să se alinieze toate cluburile. Consiliul de Administraţie a făcut această modificare pentru că un număr de 27 de echipe ne-au semnalat că au o problemă şi noi am încercat să satisfacem cât mai multe din doleanţele lor, dar în baza unei strategii. Cred că deciziile luate au fost corecte în ansamblu pentru că în afară de Dinamo nimeni nu a spus că are vreo problemă, trebuie să fie o limită suportabilă astfel încât sportivii români să continue să aibă şanse să joace în campionatul românesc".
Federaţia Română de Handbal a decis ca din sezonul următor cluburile masculine de handbal din România să poată legitima maximum trei jucători extracomunitari. Campioana României la handbal masculin CS Dinamo, calificată recent în premieră în optimile de finală ale Champions League, este nemulţumită de hotărârea FRH deoarece în prezent are în lot 9 jucători extracomunitari şi ar trebui în vară să se despartă de 6 dintre aceştia.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur
Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională
CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).
Fotbal: Petrolul Ploiești a remizat cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin atacantul sârb Stefan Drazic (5), dar costaricanul Alejandro Bran Flores a restabilit egalitatea (28).













