Haltere: Nicu Vlad - Momentan Mondialele de la Bucureşti sunt anulate, în 12 martie se va decide când vor fi reprogramate
Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că momentan Campionatele Mondiale de haltere pentru juniori U20 de la Bucureşti, programate în perioada 14-21 martie, au fost anulate şi că o decizie în ceea ce priveşte reprogramarea competiţiei va fi luată la jumătatea lunii martie, în cadrul Comitetului Executiv al federaţiei internaţionale.
El a precizat că, având în vedere că la acest concurs existau criterii de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, decizia în ceea ce priveşte stabilirea datei de desfăşurare va ţine cont şi de Comitetul Internaţional Olimpic.
"Da, Mondialele de la Bucureşti au fost suspendate, perioada aceasta este sistată. Vom avea o şedinţă a Comitetului Executiv a federaţiei internaţionale între 10-12 martie şi se va decide când, cum şi în ce fel. Momentan competiţia este anulată pentru perioada asta de martie. În Comitetul Executiv vom vedea când va fi programată, poate să fie în iunie sau în toamnă, nu ştim exact. Sunt mai multe aspecte care trebuie stabilite, pentru că la acest campionat mondial exista şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice. Sunt sportivi care trebuie lăsaţi să participe la alte competiţii, e un pic mai complicat. Să vedem dacă Comitetul Olimpic Internaţional ne permite sa extindem un pic perioada de calificări, sunt mai multe aspecte pe care Comitetul Executiv trebuie să le pună în balanţă", a declarat Nicu Vlad.
Campionatele Mondiale de haltere pentru juniori U20 de la Bucureşti, programate în perioada 14-21 martie, au fost anulate din cauza epidemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia Internaţională de haltere pe site-ul său oficial.
''Având în vedere planificatele Campionatelor Mondiale de juniori 2020, sănătatea şi bunăstarea participanţilor este o prioritate pentru noi. Am făcut toate demersurile pentru a obţine cele mai bune sfaturi în această privinţă. Recenta răspândire a coronavirusului (COVID19) în lume a fost pe agenda noastră şi a preocupărilor noastre. În prezent, riscul la sănătatea individuală rămâne scăzut. În încercarea de a limita impactul, autorităţile de sănătate publică şi guvernele din întreaga lume au acţionat cu rapiditate luând măsuri pentru a încetini şi preveni răspândirea virusului. Între aceste măsuri se află şi avertismente de călătorie, interdicţii de călătorie, carantină şi măsuri de auto-izolare'', se arată în comunicatul IWF.
''Campionatele Mondiale, cum sunt cele de juniori, programate din 13 martie la Bucureşti, implică oameni din peste 80 de ţări care să fie în aceeaşi incintă împreună. Barele şi greutăţile sunt atinse de multe mâini, iar în acest caz vârsta sportivilor trebuie luată în considerare. În plus, având în vedere măsurile complexe luate pentru sănătatea publică, IWF nu poate asigura că toţi sportivii din toate naţiunile pot participa (iar dacă participă nu se ştie dacă vor putea reveni acasă)'', precizează forul mondial.
IWF a purtat discuţii îndelungate, în primul rând cu Federaţia Română de Haltere, iar după aceste consultări, la cererea preşedintelui FRH, Nicu Vlad, ''Comitetul Executiv al IWF a fost de acord cu anularea Campionatelor Mondiale de haltere pentru juniori de la Bucureşti, ca măsură de precauţie, având în vedere evoluţia epidemiei COVID19. De asemenea au fost anulare şi reuniunile Comitetului Executiv şi Congresul IWF de la Bucureşti''.
Mondialele de juniori de la Bucureşti reprezentau criteriu de calificare "Gold" pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar la competiţie erau aşteptaţi aproximativ 350 de sportivi din 60 sau 70 de ţări de pe cele 5 continente.
IWF va permite sportivilor să se înscrie la alte competiţii de calificare până la finalul campaniei de calificare la JO 2020, anunţă portalul Inside the Games. ''Cu două luni până la finalul ultimei perioade de calificare, pe 30 aprilie, ar putea exista şi alte anulări sau amânări de concursuri'', precizează sursa.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur
Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională
CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).
Fotbal: Petrolul Ploiești a remizat cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin atacantul sârb Stefan Drazic (5), dar costaricanul Alejandro Bran Flores a restabilit egalitatea (28).













