Kaiac-Canoe: Florin Popescu - Ne-am întors de frică să nu rămânem izolaţi în Italia
Antrenorul coordonator al lotului de canoe, Florin Popescu, a declarat, marţi seara, la revenirea din Italia, că întoarcerea în România cu o lună mai devreme decât era prevăzut cantonamentul s-a datorat fricii de a nu rămâne izolaţi în Peninsulă, în urma măsurilor de carantină instituite din cauza epidemiei de coronavirus.
"Probabil că sunteţi informaţi greşit, noi venim dintr-o zonă care nu a fost afectată de coronavirus. Italia este afectată, dar de unde venim noi, nu. Noi am fost la vreo 7-800 de km de zona afectată. Ne-am luat măşti pentru precauţie, pentru că toată lumea poartă în avion, dar nu e prima oară când se întâmplă asta, şi acum două luni se purta mască. Duminică am decis să ne întoarcem în ţară. Am zis că pentru protecţia noastră şi pentru sportivi, mai ales că avem Jocurile Olimpice în faţă, să ne întoarcem în ţară. Nu ne-am speriat de gripă, în niciun caz, ne-a fost frică să nu se extindă şi să nu rămânem izolaţi pe acolo. Dar acolo a fost şi carnaval, totul a fost în regulă. A fost mai mare panica în Italia, la Roma era chiar lejer nimeni nu se agita şi nimeni nu a fost cu mască. Iar în zona în care am făcut noi pregătire lumea s-a comportat normal, şi pe aeroport la Roma, la fel, nimeni nu era panicat", a declarat Popescu, care purta o mască de protecţie.
Referitor la temerile angajaţilor Complexului Sportiv Snagov, unde sportivii îşi vor continua pregătirea, vizavi de infectarea cu coronavirus, Popescu a afirmat că nu poate comenta decizia acestora şi că sportivii vor avea un prim antrenament chiar miercuri dimineaţă: ''Nu vor să vină să ne servească? Asta este decizia lor, noi mergem în cantonament şi ne vedem de treabă pentru că avem Olimpiada. Nu cred că va fi afectată pregătirea, pentru că şi în ţară este cald şi putem să facem pregătire normală, chiar mâine la 8:45 intrăm în antrenament. Nu ştiu dacă intrăm în carantină, nu cred, nouă nu ni s-a spus nimic, noi mergem în cantonament şi atât. Nu cred că nu va fi nimeni la bază de la Snagov, din câte am vorbit sunt camerele pregătite şi suntem aşteptaţi. Am vorbit şi ni spus că ne aşteaptă cu cheile".
O parte din lotul de kaiac-canoe, care se pregătea în Italia în vederea calificărilor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo s-a întors marţi seara în ţară, cu o lună mai devreme decât era prevăzut. Delegaţia care a sosit pe Aeroportul Henri Coandă, de la Roma, a fost compusă din 13 persoane, dintre care 6 sportivi.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret a transmis marţi un comunicat de presă prin intermediul căruia atrage atenţia asupra "riscului major prin expunere la coronavirus a salariaţiilor din cadrul Complexului Sportiv National Snagov'', unde urmează să îşi desfăşoare în continuare cantonamentul sportivii de la kaiac-canoe.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că niciun sportiv român, dintre cei care s-au întors din Italia, nu este în situaţia de a fi plasa în carantină, precizând că lotul de kaiac-canoe a efectuat cantonamentul la sute de kilometri de zonele în care există pericolul infestării cu coronavirus. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur
Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională
CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).
Fotbal: Petrolul Ploiești a remizat cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin atacantul sârb Stefan Drazic (5), dar costaricanul Alejandro Bran Flores a restabilit egalitatea (28).













