Fostul luptător Gheorghiţă Ştefan, câştigător al medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing, dar care şi-a primit recompensa abia în 2016, după ce un adversar a fost depistat pozitiv, a declarat pentru AGERPRES că este mulţumit că a practicat un sport curat, chiar dacă, poate în percepţia unora, nu a avut rezultate excepţionale.

"Eu sunt adeptul unui sport curat. Una e să fii trişor şi una e să fii curat. Chiar dacă nu am avut rezultate excepţionale, eu sunt mulţumit că am practicat un sport curat şi sunt împăcat cu mine însămi", a spus fostul sportiv.

Gheorghiţă Ştefan a participat în 2008 la Jocurile Olimpice de la Beijing şi s-a clasat pe locul 5 în limitele categoriei de 74 de kilograme, la lupte libere. În 2016, medaliatul cu argint de la Beijing, Soslan Tighiev, din Uzbekistan, a fost descalificat pe motiv de doping, iar Gheorghiţă Ştefan a urcat în clasament pe locul 3 şi a primit medalia de bronz.

"Această medalie a fost un dar de la Dumnezeu, pentru că după 8 ani eu nu mă mai aşteptam. În ciuda accidentărilor, eu m-am ridicat. Am căzut, apoi iar m-am ridicat, am căzut din nou, eram aproape de medalie, iar am căzut, a fost o viaţă într-o continuă luptă. Dar nu le-am luat ca pe eşecuri, am învăţat din propriile mele greşeli. Nu am dat vina pe nimeni şi acum sfătuiesc pe alţii să practice un sport curat. La Jocurile Olimpice, când am ieşit pe locul 5, când am pierdut medalia de bronz, un prieten făcea glume şi îmi spunea că îl prinde pe unul dopat şi o să iau eu medalia. Ne amuzam pe tema asta, dar după 8 ani, am primit medalia. L-am sunat pe prietenul meu şi i-am amintit ce îmi spunea atunci. Normal că am fost avantajat şi de tehnologie, pentru că dacă treceau 10 ani, nu mai contau probele. Dar aşa pot spune că am fost ajutat de tehnologie. În cazul meu, eu am primit medalia, dar altora li se ia. Mai devreme sau mai târziu plăteşti pentru ceea ce ai făcut. Poate nu toţi, dar majoritatea plătesc", povesteşte fostul sportiv.

Referitor la cazurile de dopaj din sportul românesc, Gheorghiţă Ştefan exclude varianta ca sportivii să nu cunoască substanţele pe care le primesc: "Să fim serioşi, dacă iei ceva, ştii ce iei. Nu trebuie să fie un medic de vină, nu poţi să fii atât de inconştient să te dopezi şi tu să nu ştii. Nu există aşa ceva. Asta se întâmpla poate în anii '80, să ţi se dea o pastilă şi să nu ştii ce să iei. Dar acum ai acces la informaţii şi normal, dacă eu vreau să mănânc o ciorbă, mănânc o ciorbă, nu tocană. Nu am vorbit cu sportivi care se dopau, pentru că nu aveai de unde să ştii că se dopează. Unul care se dopează nu o să strige în gura mare. Am avut colegi de la alte discipline care ulterior au fost depistaţi pozitiv dar nu am mai vorbit cu ei. Ştiţi cum e, şi cei care au luat, spun că nu au luat".

Întrebat care este diferenţa dintre România şi Germania, unde a activat o perioadă, din punct de vedere al informării asupra dopajului, Gheorghiţă Ştefan a spus: "Aici ducem lipsă de specialişti. Dacă ai avea un doctor bun, poţi să fii la limită, să consumi anumite substanţe la limita dopajului, şi atunci putem să creştem să ne batem cu ţări precum Rusia, SUA, China, ţările puternice. Atâta timp cât noi nu avem la nivel de staff o echipă completă e foarte greu să faci sport şi să faci performanţă. Mai sunt mici excepţii".

El a comentat şi cazurile sportivilor amatori care recurg la substanţe dopante din diferite motive, atrăgând atenţia asupra problemelor medicale care pot apărea ulterior.

"Mulţi vor să devină manechin de-o vară în două luni, ceea ce este imposibil dacă ai face forţă şi ai lua doar suplimente naturale sau substanţe neinterzise. E imposibil. Şi atunci apelează la tot felul de substanţe pentru a-şi îmbunătăţi condiţia fizică în timp record. Chiar dacă face sport de plăcere sau de performanţă trebuie să se gândească în primul rând la sănătate. Poate după câţiva ani vrei să faci un copil, sunt lucruri la care nu te gândeşti pe moment, dar ar trebui să analizezi foarte bine înainte de a te dopa'', a mai spus Gheorghiţă Ştefan.

Fostul luptător a ajuns să practice lupte la 12 ani, iar ascensiunea sa în carieră a fost una foarte rapidă: "De mic eram mai agitat, ca să zic aşa, şi mi-a plăcut să practic un sport de contact. Şi în 1998 când aveam 12 ani am ajuns la lupte. În 2004 am fost convocat la centrul naţional de juniori, iar în 2006 am debutat la seniori şi am început să am rezultate, să câştig medalii. Tot în acelaşi an am câştigat medalia de argint la Campionatul European de juniori şi locul 9 la Campionatul Mondial de seniori. După aceea m-am calificat la Olimpiadă şi am luat locul 5. Dar adevărata luptă pentru această medalie olimpică am început-o practic în 2009. Deci după Jocurile Olimpice de la Beijing. Eu m-am clasat pe locul 5 la Beijing, am pierdut finala mică. Eu îmi doream foarte mult o medalie, dar la Beijing am ieşit în semifinale. Am pierdut medalia de bronz. Luptasem cu uzbecul în optimi şi pierdusem cu el. El a ajuns în finala mare, iar eu am mers în recalificări. Am ajuns în semifinale unde am pierdut cu un sportiv din Belarus".

Ghinioanele accidentărilor nu au lipsit din cariera sa, chiar dacă o dată a fost avantajat de faptul că activa la un club din Germania, unde s-a recuperat rapid.

"Apoi m-am accidentat la spate, am fost exclus din lotul naţional şi pus pe bară. Aveam un contract în Bundesliga în prima ligă a Germaniei şi noroc cu ajutorul antrenorilor de acolo, doctorilor, kinetoterapeuţi că am reuşit să revin pe saltea, să practic lupte. Am primit avizul medical pentru lupte. La sfârşitul anului am debutat la echipa de club, am câştigat 18 din 18 meciuri, am ajutat echipa, am ajuns în semifinale şi eu mi-am îndeplinit obiectivul. Apoi am legalizat dosarul medical al doctorilor din Germania şi am fost reprimit în lotul naţional. Am schimbat categoria, de la 74 de kilograme, la Beijing am urcat la 84, cu 10 kg mai mult. Nu am vrut să renunţ. Iar între 2010 şi 2012 am luat luat trei medalii de bronz consecutive la campionatele europene de seniori", a povestit fostul luptător.

Gheorghiţă Ştefan consideră că absenţa unor medici specializaţi şi a unor cadre specializate în recuperarea sportivilor au dus la accidentările de care a avut parte în carieră.

"În acelaşi an urmau calificările pentru Jocurile Olimpice de la Londra 2012, dar la un meci de calificare m-am accidentat foarte rău la piciorul drept. Am făcut ruptură completă de tendon şi clar am pierdut calificarea. Nu pot să spun că am fost doar ghinionist. Poate că munceam foarte mult, eram supraîncărcat. În România ducem lipsă de specialişti. De la nivel de centre naţionale, unde nu există preparatori fizici. În afară de un doctor, care poate să fie doctor de familie, nu găseşti. Şi de aici pleacă. Problema pe care am avut-o în 2008 a venit în urma muncii mele, probabil că nu am muncit corect", a mai spus Gheorghiţă Ştefan.AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)