Fotbal: Mihai Teja (FC Voluntari) - Încercăm să scoatem maximum din meciul cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Voluntari, Mihai Teja, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va încerca să obţină maximum din meciul restant cu FCSB din etapa a 18-a a Ligii I, programat, joi, pe Stadionul "Anghel Iordănescu".
"Ne aşteaptă un meci greu, dar în acelaşi timp un meci frumos în care trebuie să dăm maximum, aşa cum am făcut şi cu cei de la Clinceni. FCSB este o echipă puternică, o echipă care se bate la titlu. Are jucători de valoare, iar noi încercăm să scoatem maximum din acest meci. Nu e neapărat un avantaj că am antrenat acolo. FCSB a fost tot timpul o echipă bună indiferent de generaţii. Sunt jucători cu valoare foarte mare acolo. Important e ca jucătorii mei să-i cunoască foarte bine pe jucătorii adverşi. Eu îi cunosc pe ei, mi-a făcut plăcere să lucrez cu acolo pentru că sunt jucători de calitate sportivă foarte bună. Dar acum îmi doresc să luăm un punct sau puncte din partida de mâine", a spus Teja.
"Nu vreau să fac comparaţii cu perioada când am fost eu. Ce pot să spun e că am avut o perioadă bună la FCSB, băieţii au practicat un fotbal bun. Însă echipa mea de acum trebuie să fie unită, să fie mult mai puternică. Trebuie să arătăm că un grup unit poate câştiga împotriva valorilor individuale. Chiar dacă FCSB are jucători buni, nu ne este frică. Îi respectăm, însă ne dorim punct sau puncte pentru că suntem într-o situaţie foarte grea. Fiecare punct contează. Pentru noi 3 puncte cu FCSB înseamnă încredere mai mare, dorinţă şi mai mare, un moral foarte bun. Şi cu cât acumulăm mai multe puncte cu atât cresc şansele să ne îndeplinim obiectivul", a adăugat tehnicianul.
Teja speră ca formaţia ilfoveană să treacă cu bine peste următoarele două meciuri, cu FCSB şi Dinamo, programate la distanţă de doar trei zile. "Pentru noi sunt două meciuri care se joacă la trei zile distanţă, joi-duminică. În plus, întâlnim echipe foarte bune, FCSB şi Dinamo. Deci ne aşteaptă două meciuri foarte grele în decurs de câteva zile", a afirmat el
Antrenorul a menţionat că pentru partea a doua a sezonului îl va avea la dispoziţie şi pe Alexandru Tudorie, atacant care a revenit la FC Voluntari după ce în vara anului trecut se transfera la Arsenal Tula, echipă aflată acum pe locul 6 în prima divizie din Rusia.
"A venit şi Tudorie, sperăm ca şi el să ne ajute în îndeplinirea obiectivului. E un grup bun aici, cu caractere foarte bune, sper ca toţi să dea maximum pe teren. De la toţi jucătorii din lot aştept să facă diferenţa şi să ne ajute să câştigăm meciuri. Pentru că la noi acum nu mai contează dacă jucăm frumos sau nu, importante sunt punctele", a mai spus Mihai Teja.
Echipa de fotbal FC Voluntari întâlneşte, joi, de la ora 20:00, pe teren propriu, formaţia FCSB, într-o partidă restantă din cadrul etapei a 18-a a Ligii I.AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FOTO Canotaj: Dorin Alupei - Dacă s-ar încheia astăzi calificările pentru JO, am avea 35 de sportivi calificați
Antrenorul coordonator al loturilor naționale de canotaj, Dorin Alupei, a afirmat, luni, după Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde canotorii români au obținut 3 medalii de aur, că România ar avea 35 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Los Angeles dacă procesul de calificare s-ar încheia astăzi. El a declarat că part
FOTO Canotaj: Elisabeta Lipă - Sportivii noștri s-au bătut și cu vremea la Campionatele Mondiale, nu doar cu adversarii
Sportivii români au avut de înfruntat nu doar adversarii, ci și condițiile meteo dificile, cu ploi, tunete, fulgere și vânt puternic, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, unde România a cucerit trei medalii de aur, a declarat, luni, la Snagov, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Ea a precizat c
Handbal feminin: Dunărea Brăila a debutat cu dreptul în Liga Națională
HC Dunărea Brăila a învins-o pe nou-promovata CSU Știința București cu scorul de 31-22 (12-12), duminică, în Sala Agronomia din Capitală,în prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. Ioana Rebeca Necula a marcat 8 goluri pentru oaspete, iar Elena Roșu 6. SCM Universitatea Craiova a remizat acasă cu CSM S
Fotbal: FCSB, învinsă de UTA cu 3-1, în Superligă
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgoviște, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. UTA a deschis scorul prin Marius Coman (26), lansat de Jayson Papeau, dar FCSB a egalat în debutul reprizei secunde prin Alexandru Stoian (49), jucător intrat l
Tulcea: Costel Cernat - Apărarea câștigă meciurile în baschet
Fostul internațional Costel Cernat, unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai României, a apreciat jocul Bulgariei în fața echipei noastre, învinsă duminică seara, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029, și a subliniat că imp
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.
Fotbal: Dinamo, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă
Corvinul Hunedoara a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin peruanul Renato Espinosa (15), liderul egalând la scurt timp după pauză, prin francezul Mamoudou Karamoko (51). Ce
Fotbal: Sepsi OSK a învins-o dramatic pe FC Argeș (1-0), în deplasare, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o dramatic pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Bogdan Oteliță (89). Portarul Cătălin Căbuz (FC Argeș) a bifat meciul cu numărul 250 &i
Fotbal: CFR Cluj, victorioasă în deplasare cu FK Csikszereda (3-2), în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 3-2 (2-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Lorenzo Biliboc (28), Ovidiu Perianu (45+2) și Stefan Drazic (83) au marcat golurile clujenilor, aflați la a doua victorie consecutivă în Superligă.
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Petrolul Ploiești (2-3), în Superligă
Universitatea Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 3-2 (2-1), vineri seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Petrolul a deschis scorul rapid, prin costaricanul Alejandro Bran Flores (3), dar bosniacul Jovo Lukic a egalat la scurt timp (11), cu un șut din tușa stângă, care
Fotbal: Clubul UTA l-a transferat pe mijlocașul bulgar Antoni Ivanov
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Antoni Ivanov, mijlocaș bulgar în vârstă de 30 de ani care a evoluat ultima oară la FC Hermannstadt. 'Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocașul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G













