Fotbal: Mihai Pintilii (FCSB) - Era timpul să mă retrag, mi-aş mai fi dorit un titlu, în rest nu regret nimic
Fotbalistul echipei FCSB, Mihai Pintilii, şi-a anunţat oficial, sâmbătă, retragerea din activitate la 35 de ani, el precizând într-o conferinţă de presă că regretă doar faptul că nu a mai câştigat încă un titlu în ultimele trei sezoane de când a revenit la gruparea roş-albastră.
"Era timpul să mă retrag. Nu este un motiv anume. Hotărârea e luată de 3-4 luni. S-au adăugat şi accidentările, dar repet, nu a fost un motiv anume. M-am gândit la retragere atunci când am făcut ruptura la gambă. Pur şi simplu fizicul nu mă mai ajuta. Şi e un moment când trebuie să ridici mâna. Fotbalul trebuie să-l faci din plăcere. Nu e vorba despre presiune, este decizia mea şi sper că e înţeleasă de toată lumea. Ce anume garanta că echipa poate câştiga titlul cu mine în teren? Ei trebuie să muncească, să dea totul, echipa e pe un drum foarte bun. Iar eu zic că vom avea şansele noastre dacă vom continua ca până acum. Aş mai fi vrut să câştig un titlu în aceşti ultimi 3 ani de când m-am întors la FCSB. Mi-aş fi dorit încă un titlu. În rest nu regret nimic", a spus mijlocaşul.
Pintilii, care va rămâne în cadrul clubului şi va ocupa funcţia de delegat al echipei, a menţionat că în decizia de retragere nu au contat criticile patronului Gigi Becali din ultima perioadă. "Nu au contat criticile patronului. Dacă era aşa atunci cea mai mare critică a lui a fost când mi-a luat banderola de căpitan. Nu are nicio legătură. Mă gândeam că fac 36 de ani, vin cei tineri din spate. Nu am nicio problemă, mă simt la fel ca atunci când eram jucător, doar că mă schimb în alt vestiar. Relaţia mea cu jucătorii e aceeaşi, ne respectăm. Deocamdată sunt tot în ghete, nu am ajuns încă la costum. Dar nu se pune problema să mai joc", a explicat el.
"Foarte mulţi antrenori şi-au pus amprenta asupra mea. Primul ar fi Reghecampf, pentru că el m-a adus la Steaua, al doilea ar fi Piţurcă, apoi Ionuţ Badea... dar sunt foarte, foarte mulţi. Le mulţumesc tuturor. Am foarte multe momente frumoase şi la naţională, şi cu Steaua (n.r. - FCSB). Ar trebui să fac o listă mare. Am vorbit în cantonamentul din Spania cu selecţionerul... chiar şi eu mi-aş fi dorit să vin la naţională şi să fiu antrenat de idolul meu, Mirel Rădoi. Pentru că eu am învăţat de la el. Dar i-am explicat situaţia, i-am mulţumit şi i-am urat succes. Decizia era luată, nu stă naţionala în Pintilii sau în Tamaş", a adăugat Pintilii.
Acesta a menţionat că nu ştie deocamdată dacă va fi antrenor: "Ca să ajungi antrenor trebuie să înveţi, să furi meserie. Nu poţi să devii antrenor imediat după ce te laşi. Trebuie să o iei treptat, sunt anumite etape. Cred că trebuie să o iau de jos, vom vedea. Mă voi înscrie la şcoala de antrenori, poate voi rămâne şi delegat dacă îmi place".
La finalul conferinţei, jucătorii din lotul echipei FCSB l-au aplaudat pe Mihai Pintilii şi i-au oferit un tricou inscripţionat cu mesajul "Mulţumim, căpitane!" şi cu autografele tuturor.
Născut la Iaşi, la 9 noiembrie 1984, Pintilii a evoluat de-a lungul carierei sale la formaţiile Jiul Petroşani, FC Curtea de Argeş, Pandurii Târgu Jiu, Al Hilal, Hapoel Tel Aviv şi FCSB. El are în palmares două titluri de campion şi o Supercupă a României, toate cu FCSB. Pentru echipa naţională a României a evoluat în 43 de partide, marcând un gol.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),
Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale
Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a
VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur










