logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Polo: Călin Găvruş (FRP) - În proporţie de 95% naţionala este calificată la turneul preolimpic de la Rotterdam

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Polo (FRP), Călin Găvruş, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că echipa naţională masculină a României este calificată în proporţie de 95% la turneul preolimpic de la Rotterdam (22-29 martie) care oferă şansa participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în urma locului 11 ocupat la Campionatul European de la Budapesta.

"La Budapesta echipa naţională şi-a îndeplinit obiectivul stabilit de federaţie, acela de a se clasa pe una din poziţiile calificante la turneul preolimpic de la Rotterdam. Şi putem spune asta acum cu o probabilitate de 95% sau chiar mai mare, însă nu este încă şi oficial. Pentru că FINA trebuie să aştepte răspunsuri privind participarea de la alte federaţii din zone precum Oceania, America şi Africa. În funcţie de ce răspunsuri se primesc de la acele federaţii, FINA va stabili câte echipe din Europa participă, câte vor merge mai departe şi tot aşa. Noi am încheiat pe locul 11 la Campionatul European şi din câte am înţeles de la oficialii de acolo primele 11 clasate vor merge la turneul preolimpic, asta în afară de cele deja calificate precum Serbia, Italia sau Spania. Deci în proporţie de 95% suntem calificaţi la turneul preolimpic de la Rotterdam, iar noi deja începem să ne gândim la turnee, la stagii de pregătire şi ce ne mai trebuie pentru a participa acolo. Nu este o dată limită, însă cred că în câteva zile vom fi anunţaţi oficial de FINA", a spus Găvruş.

Preşedintele regretă înfrângerea suferită de echipa naţională în faţa Olandei (scor 8-9) în primul meci de la CE în care, din punctul său de vedere, România a fost dezavantajată de arbitraj.

"Locul 11 este mulţumitor, dar mie îmi pare rău că nu am bătut Olanda în prima zi la Campionatul European. Pentru că noi aveam două goluri în faţă, scăpasem să-l dăm pe al treilea şi ne puteam distanţa, dar am fost opriţi pentru fault în atac... Nu îmi place să dau vina pe arbitri, dar eu nu credeam să văd aşa ceva în viaţa mea. Un arbitru, un german a fost, să conducă în faza grupelor de trei ori selecţionata Olandei. Nici nu mai poţi să te gândeşti la coincidenţă... eu nu am întâlnit aşa ceva la niciun alt sport, nici la handbal, nici la fotbal, nicăieri, ca un arbitru să arbitreze o echipă de trei ori în faza grupelor. La un turneu final, atenţie! Dacă băteam Olanda picam pe culoarul cu Georgia şi puteam să ne ducem chiar spre locurile 1-8. Nu vreau să spun vorbe mari, dar acolo ne este locul spun eu", a precizat oficialul FRP.

În acelaşi timp, victoria României cu Rusia (11-10) este considerată de Călin Găvruş marea surpriză a Campionatului European de la Budapesta.

"Mă bucur enorm însă pentru victoria în faţa Rusiei. A fost cea mai mare surpriză de la acest Campionat European, iar cunoscătorii poloului ştiu asta. România a învins Rusia şi chiar dacă a făcut-o la doar un gol, e o mare surpriză. Pentru că Rusia poate bate într-o zi bună naţionalele cu adevărat galonate. Cu Grecia în optimi am avut 5-3, dar am avut o repriză îngrozitoare în care băieţii au căzut, tot pe fondul unor decizii ciudate de arbitraj. Pentru că în loc să facem 6-3, ne-am trezit că scorul e 5-4. Mă rog, poate a fost şi lipsă de maturitate din partea noastră, poate şi lipsa de pregătire. Iar cu Germania clar se putea mai mult. Însă şi acolo am avut o cădere, a fost o repriză care ne-a îngropat. Am reuşit să revenim, dar pe final nu ne-am mai putut apropia", a explicat el.

Preşedintele vede în prima reprezentativă a României "o echipă cu mare potenţial". "Băieţii au fost mult peste aşteptări, peste ce li s-a oferit. Pentru că noi, ca federaţie, am făcut ce am putut. În condiţiile în care adversarele de la acest European s-au aflat mult mai mult timp în pregătire. Băieţii şi-au depăşit mult condiţia şi au jucat foarte bine cu excepţia a 3-4 reprize pe tot turneul. În rest a fost minunat. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar am văzut o echipă naţională de mare potenţial. Avem doi antrenori noi la cârma primei reprezentative care au reuşit să aducă o briză de profesionalism care lipsea la noi, plus un nivel mental şi psihologic foarte ridicat. Iar băieţii au reacţionat pozitiv şi şi-au ridicat imediat nivelul", a mai afirmat Găvruş.

Echipa naţională de polo masculin a României s-a clasat pe locul 11 la Campionatul European desfăşurat în perioada 12-26 ianuarie în bazinul Duna Arena din Budapesta. Prima reprezentativă condusă de antrenorul grec Athanasios Kechagias a înregistrat următoarele rezultate la turneul final: România - Olanda 8-9 (în Grupa B), România - Serbia 7-15 (în Grupa B), România - Rusia 11-10 (în Grupa B), România - Grecia 7-14 (în play-off pentru sferturi), România - Germania 10-15 (în meciul pentru locurile 9-12) şi România - Turcia 20-3 (în meciul pentru locurile 11-12).
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 02-11-2026 21:48

Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a

CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di

Sport Intern 02-11-2026 19:40

Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă

Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),

Sport Intern 02-11-2026 17:27

Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale

Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a

Sport Intern 02-11-2026 11:26

VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid

Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.

Sport Intern 01-11-2026 23:37

Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat

Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir

Sport Intern 01-11-2026 23:25

Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat

CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul

Sport Intern 01-11-2026 23:16

Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon

CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.

Sport Intern 01-11-2026 23:06

Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov

CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur

Sport Intern 01-11-2026 22:34

Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA

Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu

Sport Intern 01-11-2026 20:51

Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin

CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p

Sport Intern 01-11-2026 19:34

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l

Sport Intern 01-11-2026 17:06

Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă

Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce

Sport Intern 31-10-2026 23:18

Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1

Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1

Sport Intern 31-10-2026 23:03

Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe

Sport Intern 31-10-2026 22:53

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1

Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.