Fotbal: Darius Olaru - FCSB e un pas înainte şi nu vreau să mă opresc aici
Fotbalistul Darius Olaru a declarat, marţi, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, unde a efectuat vizita medicală, că transferul său de la Gaz Metan Mediaş la FCSB reprezintă un pas înainte în cariera sa, fiind încrezător că noua sa echipă poate câştiga titlul de campioană în acest sezon.
"Va începe un nou capitol în viaţa mea, mă aştept la tot ce e mai bun aici. Ştiu că sunt cele mai bune condiţii din ţară, vom merge în cantonament şi ne vom întoarce pregătiţi pentru ceea ce va urma. Este concurenţa mare, dar eu sunt pregătit să dau tot ce am mai bun şi voi încerca să nu mă opresc aici, să joc cât mai bine şi apoi să plec la mai bine. Am ceva emoţii, dar sunt pozitive, pentru că am venit la mai bine şi cred eu că va fi bine pe viitor. Am venit la mai bine, de la o echipă care avea obiectivul intrarea în play-off, şi aici e câştigarea campionatului. Cred eu că e un pas înainte şi nu vreau să mă opresc aici. Nu ştiu cât voi sta aici, câţi ani e nevoie pentru a câştiga campionatul, pentru că asta îmi doresc cel mai mult. Orice puşti cred că şi-ar dori să ajungă la FCSB, e cea mai titrată echipă din România şi e maximum la noi în ţară. Cred eu că se poate câştiga titlul, pentru că ne-am apropiat de CFR Cluj, sunt doar patru puncte, iar odată cu intrarea în play-off vor fi două. Vom avea meciul direct după acest cantonament, sper să facem un joc bun şi să câştigăm", a afirmat Olaru.
Mijlocaşul a precizat că au existat discuţii între reprezentanţii celor două cluburi, nefinalizate însă, ca el să evolueze până la finalul sezonului la Gaz Metan Mediaş: "Au fost ceva discuţii să rămân la Mediaş până în vară, dar nu ştiu, acum sunt aici şi încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Normal, presiunea e mare aici, sunt alte obiective, se vrea câştigarea campionatului. Sperăm noi să jucăm cât mai bine şi să facem cât mai multe puncte. Patronul are tot dreptul să comenteze, dar dacă evoluţiile mele vor fi bune nu cred că va fi vorba despre aşa ceva. Mi-au dat ceva sfaturi şi colegii de la naţionala de tineret, voi vedea ce voi face. Cu domnul Vintilă nu am vorbit încă, astăzi vom avea antrenament. Cu domnul Mihai Stoica am vorbit mai multe, m-a ajutat mai mult, sper să nu-l dezamăgesc, să fac o figură frumoasă. Toţi ştim ce a fost Teixeira la noi în ţară, sper să mă ridic la nivelul lui şi să nu dezamăgesc. Mi-aş dori foarte mult să joc ca el, pentru că Teixeira a fost un jucător foarte bun şi e un exemplu pentru mine".
Darius Olaru, în vârstă de 21 de ani, care a jucat în cariera sa doar la Gaz Metan Mediaş, va evolua la FCSB cu numărul 27 pe echipamentul de joc. El a fost achiziţionat de FCSB în luna mai a anului trecut de la Gaz Metan Mediaş, cu opţiunea de a se alătura lotului pregătit de Bogdan Vintilă începând cu 2020.
Lotul echipei de fotbal FCSB efectuează marţi dimineaţa vizita medicală, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă fiind prezenţi 23 de jucători, printre care şi Darius Olaru.
De la vizita medicală au absentat jucătorii Marko Momcilovic, Bogdan Planic, Harlem Gnohere şi Aristidis Soiledis, învoiţi, şi Mihai Pintilii, care urmează să efectueze examenul la o altă clinică.
Lotul echipei FCSB prezent marţi la Institutul Naţional de Medicină Sportivă: Andrei Vlad, Cristian Bălgrădean (portari), Alexandru Stan, Cristian Manea, Valentin Creţu, Iulian Cristea, Ionuţ Panţîru, Claudiu Belu (fundaşi), Adrian Niţă, Ovidiu Perianu, Dennis Man, Ionuţ Vînă, Răzvan Oaidă, Lucian Filip, Olimpiu Moruţan, Darius Olaru, Adrian Popa, Thierry Moutinho, Florin Tănase, Dragoş Nedelcu, Ovidiu Popescu (mijlocaşi), Cristian Dumitru şi Florinel Coman (atacanţi).
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: FCSB/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere. Etapa finală a campionatului național a fost constituită di
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur
Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională
CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).












