logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2019 Burleanu (FRF): Locul 4 al naţionalei în preliminarii reflectă nivelul fotbalului românesc în 2019, nu şi potenţialul lui

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că locul 4 ocupat de prima reprezentativă în preliminariile EURO 2020, având sub ea doar Insulele Feroe şi Malta, reflectă nivelul fotbalului românesc în anul 2019, dar nu şi potenţialul acestuia.

"Cred că reflectă nivelul fotbalului românesc în 2019, dar nu şi al potenţialului pe care fotbalul nostru îl are şi care sper să producă rezultate începând din 2020. Spun asta, în primul rând, pentru că jucătorii de la prima reprezentativă legitimaţi în campionate puternice nu au jucat la club. Mă refer la Tătăruşanu, Benzar, Hagi, Marin, Băluţă, Chiricheş. O excepţie e Ionuţ Radu. În al doilea rând, mulţi dintre jucătorii U21 care ne-au încântat la Campionatul European din vară mai au nevoie de timp. Apoi, am pornit în preliminariile EURO 2020 din urna a patra valorică. Acesta a fost nivelul pentru 2019. Nu în ultimul rând, dacă privim la poziţia îngrijorătoare a Ligii I în clasamentul campionatelor europene, mai adăugăm un argument important. Dar cred că avem toate premisele pentru evoluţii mai bune începând de anul viitor", a spus preşedintele.

"Oricât de mult ne-am fi dorit şi am fi luptat toţi, suporteri, conducători, antrenori, jucători, calificarea direct din preliminarii a devenit pe parcurs un obiectiv pe care nu am fi avut cum să îl atingem. Linia bună de rezultate a României cu Cosmin Contra în Liga Naţiunilor ne-a creat speranţe, dar am plecat din urna a patra valorică, având câţiva stranieri în campionatele puternice, dar care nu joacă la cluburile lor, cu un campionat intern în scădere, dacă privim spre poziţia lui în clasamentul coeficienţilor UEFA. Confruntările cu Suedia ne-au dovedit că nu am avut, în 2019, nivelul necesar pentru o calificare directă la EURO 2020. E nevoie de mai mult, de o integrare mai rapidă şi mai eficientă a tinerilor talentaţi, de o coeziune la nivelul relaţiilor de joc care să se transforme în rezultate. Şi sunt convins că începând din 2020 o vom avea, treptat", a adăugat acesta.

Preşedintele caracterizează anul 2019 drept unul al contrastelor, având în vedere evoluţia foarte bună a naţionalei de tineret la Campionatul European comparativ cu eşecul primei reprezentative în preliminariile EURO 2020.

De altfel, Burleanu este convins că atingerea fazei semifinalelor la Campionatului European Under 21 a adus în fotbalul românesc "un nou spirit". "Performanţa are o importanţă aparte, dincolo de unicitatea ei în contextul istoriei naţionalei U21. Un nou spirit a revenit în fotbalul românesc, o mentalitate constructivă, care este necesară performanţei, dedicată victoriei indiferent de numele adversarului. În acelaşi timp, avem confirmarea unei generaţii de excepţie, născută din talentul nativ al românului, dăruirea antrenorilor, investiţiile cluburilor, dar şi din reformele construite de FRF împreună cu cluburile. Şi vom vedea aceste roade pe termen mediu şi lung, în rândul mai multor generaţii care vin. Totodată, legătura specială dintre suporteri şi jucătorii naţionalei s-a consolidat, iar bucuria copiilor noştri de a juca fotbal este acum mai intensă, în continuarea prestaţiilor cuceritoare ale României U21", a afirmat oficialul FRF.

"A fost în mod cert un an în care am continuat să investim în fundaţia fotbalului românesc. La nivel sportiv, ne-am concentrat, ca de fiecare dată în ultimii cinci ani, în formarea copiilor, juniorilor şi tinerelor talente. Astfel, după succesul Ligii Elitelor la nivel U15, U17 şi U19, am creat în acest an Liga Elitelor şi la nivel de U16 şi chiar Liga Elitelor la futsal. Am continuat să susţinem financiar selecţionatele judeţene din Turneul Speranţelor pentru U14. Am organizat prima tabără de pregătire pentru jucători U13 şi am dezvoltat noi competiţii de succes precum Cupa Satelor, cu peste 15.000 de participanţi. Trebuie să evidenţiem introducerea clasificării academiilor de copii şi juniori, cu impactul ei inclusiv la licenţierea pentru Liga 1. După cum vedeţi, circuitul performanţei la care face referire ne obligă să ne implicăm la fiecare categorie de vârstă, ceea ce nu este deloc uşor, ţinând cont că federaţia nu era pregătită acum cinci ani nici din punct de vedere financiar şi nici operaţional cu un asemenea nivel de activitate. La nivel instituţional FRF a obţinut organizarea tragerii la sorţi pentru EURO 2020, cel mai mare eveniment non-sportiv, organizarea EURO U19 din 2021 pentru generaţia 2002, am găzduit pentru prima oară în istorie reuniunea tuturor conducătorilor de federaţii din Europa în România şi, apoi, o şedinţă de Comisie UEFA în ţara noastră la Cluj-Napoca. În zona tehnică, aş spune că a fost un an al contrastelor. Pe de o parte, ne-am bucurat de o performanţă istorică la nivel U21, clasarea între cele mai bune 4 echipe ale continentului la Euro. Astfel, şi calificarea la Jocurile Olimpice (Tokyo 2020) după jumătate de secol. Tot în zona perspectivelor pozitive, avem calificarea a trei din cele patru reprezentative U17 şi U19, masculin şi feminin, la tururile de elită pentru EURO. Iar prima reprezentativă de futsal s-a calificat în Elite Round-ul pentru Cupa Mondială. Fireşte, faptul că nu ne-am calificat direct la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor, reprezintă o dezamăgire", a explicat preşedintele.

Întrebat dacă instalarea din nou la conducerea primei reprezentative a unui selecţioner tânăr şi fără prea multă experienţă nu reprezintă un risc, Burleanu a răspuns: "Cele două profiluri nu cred că pot fi comparate după sistemul de referinţă pe care îl propuneţi. Cosmin Contra a venit după experienţe ca antrenor în primele ligi din România, Spania şi China, cu anumite caracteristici care ne-au ajutat foarte mult. Să nu uităm că în 24 de partide cu el pe bancă am avut doar 5 înfrângeri şi să nu trecem cu vederea faptul că a contribuit la acest schimb de generaţii, 'debutând' 20 de jucători la echipa naţională într-un timp relativ scurt. Ar fi bine să existe alegeri în privinţa selecţionerilor care să nu prezinte riscuri, dar, aşa cum bine ştiţi, nimeni nu îţi poate garanta rezultatele. Mirel Rădoi are însă toate trăsăturile necesare acestui context al echipei naţionale şi sunt sigur că ne va face mândri că suntem români prin fotbal, aşa cum am fost alături de el de fiecare finală pe care a jucat-o cu U21, fie în campania de calificări, fie la EURO. Mirel Rădoi a demonstrat că este un selecţioner foarte bun".

Referitor la meciul echipei naţionale a României din barajul Ligii Naţiunilor cu Islanda din luna martie, preşedintele FRF a afirmat că şansele sunt egale, în ciuda condiţiilor meteo care îi vor avantaja pe nordici. "În aparenţă, există mai multe motive pentru care Islanda ar putea fi considerată favorită. Se joacă un singur meci, pe terenul lor, apoi condiţiile meteo speciale care îi vor avantaja pe islandezi. Dacă ne gândim şi la forma din ultimii ani, plus faptul că Mirel Rădoi trebuie să se adapteze din mers, fără jocuri de pregătire, la echipa naţională, ar părea favoriţi. Eu sunt convins totuşi că prin capacitatea de analiză şi de motivare a lui Mirel putem depăşi aceste obstacole. Aceste puncte forte, alături de talentul şi voinţa jucătorilor noştri, în care eu cred foarte mult, aş spune că duc partida aceasta spre şanse egale pentru fiecare dintre echipe", a spus Burleanu.

Răzvan Burleanu susţine că echipa naţională de tineret a României poate obţine o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo numai în condiţiile în care selecţionerul Mirel Rădoi va avea la dispoziţie toţi jucătorii pe care îi doreşte.

"Cred că, în condiţii normale, obiectivul nostru trebuie să fie o medalie la Jocurile Olimpice. Condiţii normale înseamnă posibilitatea ca Mirel Rădoi să aibă la dispoziţie toţi jucătorii pe care îi consideră necesari lotului pentru Tokyo 2020. Pe de o parte, să fim feriţi de accidentări, iar pe de altă parte, cluburile să accepte aceste convocări. După cum ştiţi, Jocurile Olimpice nu se desfăşoară într-o perioadă FIFA, aşadar rămâne la latitudinea lor dacă vor lăsa jucătorii aleşi de Mirel Rădoi să participe la această competiţie cu o importanţă uriaşă. Îmi doresc foarte mult, şi prin intermediul dumneavoastră chiar lansez acest mesaj către cluburi, ca fiecare conducător să facă o analiză atentă în privinţa acestei şanse pe care o reprezintă Jocurile Olimpice cu România prezentă prin fotbal. E vorba de o expunere incredibilă, de care pot beneficia şi jucătorii, şi cluburile de provenienţă, de o creştere majoră a cotelor de piaţă prin evoluţii bune, nu mai spun de încrederea şi plus valoarea pe care o pot aduce unui fotbalist tânăr participarea la o competiţie globală fără egal", a precizat oficialul.

Dezvoltarea fotbalului feminin şi a celui juvenil, precum şi cele patru meciuri din cadrul EURO 2020 pe care le va găzdui Arena Naţională se află pe agenda Federaţiei Române de Fotbal în 2020.

"Vom continua parcursul pentru îndeplinirea obiectivelor strategice pe care ni le-am asumat, întâi de toate. Toate obiectivele noastre administrative sunt, în fapt, dedicate zonei tehnice. Pentru că aceasta este menirea noastră. Pregătim o strategie tehnică şi o strategie dedicată dezvoltării fotbalului feminin. Optimizăm continuu Circuitul Performanţei, investind în competiţii, formare şi selecţie şi ne vom concentra mult mai mult pe pregătirea antrenorilor de la copii şi juniori din cadrul cluburilor noastre. Găzduirea EURO 2020 va fi o sărbătoare pentru România, pentru Bucureşti şi pentru fotbalul românesc. Mai mult decât atât, va întări poziţia fotbalului în societatea noastră şi îi va reconfigura trăsăturile fundamentale, de fenomen social. Anvergura unei astfel de competiţii organizate în ţara noastră va influenţa parcursul multor copii care iubesc fotbalul. Totodată EURO 2020 va fi doar începutul. Toată experienţa şi cunoaşterea acumulate le vom transforma în găzduirea şi a altor competiţii fotbalistice de referinţă, EURO U19 în 2021 este deja o confirmare, iar în 2023 ne dorim să organizăm chiar Campionatul European U21. Misiunea noastră cea mai importantă pentru 2020 rămâne în continuare ca să inspirăm un număr cât mai mare de copii să joace fotbal, atât din mediul urban cât şi rural", a explicat oficialul FRF.

În opinia preşedintelui Răzvan Burleanu, naţionala de tineret a României ar fi îndreptăţită să fie numită "echipa de fotbal a anului 2019". "În mod cert, România U21 este echipa care merită pe deplin această apreciere. Prin performanţa obţinută în preliminarii, prin parcursul entuziasmant de la turneul final din Italia şi San Marino, dar şi pentru spiritul pe care l-a adus în fotbalul românesc. La toate disciplinele, fără a face un clasament, aş spune că pe podium în 2019 trebuie să se regăsească România U21, pentru performanţele amintite mai sus, Simona Halep, pentru câştigarea titlului la Wimbledon, şi echipa naţională feminină de tenis de masă, campioană europeană", a precizat Burleanu.

Prima reprezentativă de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor, clasându-se pe locul 4 în Grupa F, cu 14 puncte din 10 meciuri, după Spania (26 puncte), Suedia (21 puncte) şi Norvegia (17 puncte).

Echipa naţională de tineret a disputat în premieră o semifinală a unui Campionat European de fotbal Under-21, unde a fost însă învinsă de Germania. Prin această performanţă, România a obţinut totodată şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Selecţionata de tineret nu a mai participat la Jocurile Olimpice din 1964, când ajungea în sferturile de finală. Aceasta va fi a patra participare a României în turneul olimpic de fotbal, după ediţiile din 1924, 1952, 1964.

La nivel de echipe de club, cele mai importante rezultate le-a obţinut în 2019 campioana CFR Cluj, care s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Europa League. Formaţia condusă de Dan Petrescu a încheiat Grupa E pe locul 2, cu 12 puncte, un record pentru o echipă românească în grupele unei cupe europene.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 94

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 02-11-2026 17:27

Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale

Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a

Sport Intern 02-11-2026 11:26

REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid

Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere. Etapa finală a campionatului național a fost constituită di

Sport Intern 01-11-2026 23:37

Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat

Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir

Sport Intern 01-11-2026 23:25

Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat

CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul

Sport Intern 01-11-2026 23:16

Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon

CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.

Sport Intern 01-11-2026 23:06

Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov

CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur

Sport Intern 01-11-2026 22:34

Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA

Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu

Sport Intern 01-11-2026 20:51

Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin

CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p

Sport Intern 01-11-2026 19:34

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l

Sport Intern 01-11-2026 17:06

Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă

Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce

Sport Intern 31-10-2026 23:18

Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1

Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1

Sport Intern 31-10-2026 23:03

Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe

Sport Intern 31-10-2026 22:53

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1

Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.

Sport Intern 31-10-2026 22:35

Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă

Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur

Sport Intern 31-10-2026 22:24

Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională

CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull