Tenis: Mihaela Buzărnescu - Aş fi foarte fericită să particip la JO de la Tokyo alături de cei mai buni sportivi ai lumii
Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu a declarat, vineri seara, la Gala Tenisului Românesc, că ar fi foarte fericită să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor alături de cei mai buni sportivi ai lumii.
"Îmi doresc foarte mult să prind Jocurile Olimpice, este visul meu şi aş fi foarte fericită să fiu prezentă la Tokyo alături de cei mai buni sportivi ai lumii. O medalie pentru noi, cei de la tenis, ar fi o minune, fie ea de bronz, argint sau aur. Orice putem aduce e binevenit pentru ţara noastră. De asemenea, îmi doresc tare mult să revin în top 50 mondial", a spus jucătoarea aflată în prezent pe locul 113 în clasamentul WTA.
În vârstă de 31 de ani, Buzărnescu îşi doreşte să joace o finală de Fed Cup cu echipa României. "Am fost foarte aproape de finala de Fed Cup anul acesta. Dar oricum, a fost un rezultat remarcabil, nu se mai întâmplase de 46 de ani să jucăm o semifinală. Toată echipa merită felicitări. Sper ca în viitor să putem repeta această performanţă şi chiar să jucăm şi o finală. Presiune este oricând la Fed Cup pentru că este o competiţie specială", a precizat ea.
Echipa feminină de tenis a României întâlneşte pe 7-8 februarie 2020, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, selecţionata Rusiei în barajul de calificare la turneul final al Fed Cup.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Aurelian Andronache a obținut prima victorie din carieră la Super Rally Timișoara
Pilotul Aurelian Andronache, la bordul monopostului Wolf Thunder, a bifat prima sa victorie din carieră la Super Rally după ce s-a impus la Trofeul Profi Timișoara 2026, fiind mai rapid cu doar 19 sutimi de secundă decât Simone Tempestini, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis, luni, AGERPRES. Pilot de viteză în coastă
Fotbal: Federația Română de Fotbal a prelungit acordul cu sponsorul tehnic al echipei naționale
Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a prelungit contractul de sponsorizare tehnică cu producătorul de echipament sportiv Joma, cel puțin până în 2030. 'Actualul angajament urma să expire în decembrie 2026, iar noul acord prelungește colaborarea cel puțin până
Rugby: România, trei meciuri în noiembrie la București, cu Tonga, SUA și Canada, în World Rugby Nations Cup
Echipa națională de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, cu Tonga, SUA și Canada, în cadrul World Rugby Nations Cup, a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, Federația Română de Rugby. Stejarii vor întâlni Tonga pe 6 noiembrie, SUA pe 14 noiembrie și Canada pe 20 noiembrie, toate
Canotaj: Adriana Adam - Pentru mine, acest CM a fost fantastic, iar anul a fost unul excepțional
Canotoarea română Adriana Adam a declarat, luni, la Snagov, după cele trei medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, că această ediție a competiției a fost una 'fantastică', iar sezonul a reprezentat un 'an excepțional', subliniind că performanțele au fost obținute după curse extrem de solicitante. 'Este foarte
FOTO Canotaj: Dorin Alupei - Dacă s-ar încheia astăzi calificările pentru JO, am avea 35 de sportivi calificați
Antrenorul coordonator al loturilor naționale de canotaj, Dorin Alupei, a afirmat, luni, după Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde canotorii români au obținut 3 medalii de aur, că România ar avea 35 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Los Angeles dacă procesul de calificare s-ar încheia astăzi. El a declarat că part
FOTO Canotaj: Elisabeta Lipă - Sportivii noștri s-au bătut și cu vremea la Campionatele Mondiale, nu doar cu adversarii
Sportivii români au avut de înfruntat nu doar adversarii, ci și condițiile meteo dificile, cu ploi, tunete, fulgere și vânt puternic, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, unde România a cucerit trei medalii de aur, a declarat, luni, la Snagov, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Ea a precizat c
Handbal feminin: Dunărea Brăila a debutat cu dreptul în Liga Națională
HC Dunărea Brăila a învins-o pe nou-promovata CSU Știința București cu scorul de 31-22 (12-12), duminică, în Sala Agronomia din Capitală,în prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. Ioana Rebeca Necula a marcat 8 goluri pentru oaspete, iar Elena Roșu 6. SCM Universitatea Craiova a remizat acasă cu CSM S
Fotbal: FCSB, învinsă de UTA cu 3-1, în Superligă
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgoviște, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. UTA a deschis scorul prin Marius Coman (26), lansat de Jayson Papeau, dar FCSB a egalat în debutul reprizei secunde prin Alexandru Stoian (49), jucător intrat l
Tulcea: Costel Cernat - Apărarea câștigă meciurile în baschet
Fostul internațional Costel Cernat, unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai României, a apreciat jocul Bulgariei în fața echipei noastre, învinsă duminică seara, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029, și a subliniat că imp
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.
Fotbal: Dinamo, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă
Corvinul Hunedoara a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin peruanul Renato Espinosa (15), liderul egalând la scurt timp după pauză, prin francezul Mamoudou Karamoko (51). Ce
Fotbal: Sepsi OSK a învins-o dramatic pe FC Argeș (1-0), în deplasare, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o dramatic pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Bogdan Oteliță (89). Portarul Cătălin Căbuz (FC Argeș) a bifat meciul cu numărul 250 &i













