RETROSPECTIVĂ 2019 Florin Florea (atletism): 2019 a fost mai bun decât ultimii doi ani
Preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea, a declarat pentru AGERPRES că 2019 a fost un an mai reuşit decât 2018 şi 2017, din toate punctele de vedere, iar rezultatele obţinute de sportivi la Mondialele de la Doha au fost cele mai bune de la ultimele cinci ediţii.
''Pot să spun că anul 2019 a fost mai bun decât 2018 şi chiar decât 2017, din toate punctele de vedere, inclusiv sportiv, administrativ, organizatoric, de imagine. Şi aşa cum ne-am propus la începutul mandatului, cu echipa cu care am venit la federaţie, am deschis mai multe planuri de dezvoltare şi de aducere a federaţiei la standarde care să fie compatibile cu federaţia europeană de atletism în special. Am avut cea mai bună participare la Campionatele Mondiale din ultimele cinci ediţii. Am avut un loc 4, foarte aproape de medalii a fost Alin Firfirică (disc), un loc 6 al Alinei Rotaru (lungime), un loc 10 la marş şi un loc 11 la triplusalt. Am avut performanţe foarte bune, sunt foarte bucuros şi ţin să le mulţumesc antrenorilor şi sportivilor de la alergare montană. Avem prima campioană mondială de alergare montană din România, prin Cristina Simion, un loc 3 cu echipa la fete şi un loc 5 pe echipe la băieţi, o performanţă peste aşteptările noastre, pentru că ne gândeam la un loc în primele opt. Se adaugă locurile 14 şi 15 la individual băieţi. Este un domeniu pe care aş vrea să-l dezvoltăm în următoarea perioadă şi vom avea o întâlnire în ianuarie sau februarie cu toţi cei care doresc să se implice în activitatea sportivă a probelor de munte, pentru că din 2021, atât World Athletics, cât şi EAA vor realiza un nou format de CM şi CE la alergare montană. Este o perspectivă care se deschide şi noi federaţia suntem deja în pole position, atât ca performanţe, cât şi ca organizare'', a declarat preşedintele FRA pentru AGERPRES.
România a organizat în acest an o nouă competiţie internaţională, Campionatul Mondile de ultramaraton, la Braşov, iar în 2023 se doreşte găzduirea unui European de juniori la Cluj-Napoca.
''Pe plan organizatori am reuşită să ne consolidăm departamentul de copii, unde o avem pe Paula Ivan, fostă campioană olimpică, şi e organizează deja acest departament. Acum două luni, am aprobat un nou proiect, un program de stimulare şi aducere a copiilor la atletism, Spiriduşii atletismului, pe care îl vom dezvolta din această iarnă. Vrem să mergem cât mai departe, acest program este desfăşurat cu asociaţiile judeţene de atletism şi cu cluburi în special private care doresc să pună în practică acest program. Sper ca la vară să fie un succes, să facem o evaluare şi să vedem despre ce e vorba. Am organizat, de asemenea, primul Campionat Mondial de atletism în România, la Braşov, de alergare pe şosea de 50 km. Este a doua competiţie majoră pe care FRA a organizat-o în existenţa ei, prima a fost anul trecut, Campionatul European de 24 ore de la Timişoara. Vrem în 2023, deja ne-am depus candidatura la CE de juniori I pe pistă la Cluj-Napoca, o competiţie mare, lucrăm la proiectul ăsta şi suntem într-o direcţie bună. Organizarea unui Campionat European de seniori face parte din proiectul meu pentru următoare perioadă, 2028-2030, un proiect ambiţios, îi strângem pe cei care doresc să ajute, dar aici ne trebuie un stadion nou. Se poate şi la Cluj, dar ne trebuie un alt stadion. Sunt două variante de construcţie a unui nou stadion european, care să aibă şi pistă de atletism. La Braşov sau la Timişoara. Şi Bucureştiul ar putea construi, dar nu văd un interes, poate pe viitor'', a spus Florin Florea.
Noul ministru al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, plănuieşte ca finanţarea federaţiilor sportive să se facă pe un ciclu olimpic şi nu anual ca până acum, ceea ce ar fi un plus pentru federaţiile sportive.
''Nu am avut probleme majore şi mulţumesc tuturor celor care s-au implicat. Din discuţia cu dl ministru la COSR mie mi s-a părut că este deschidere bună pentru sport şi cel mai mare lucru care s-ar putea realiza este de a se aproba bugetul la nivel naţional în decembrie, ca în ianuarie să avem deschidere bugetară pentru federaţie. Mărimea bugetului depinde de proiectul pe care îl facem şi de capacitatea guvernului de a investi în sport. Pentru prima dată un ministru a spus că este posibil şi se analizează de a se face finanţarea federaţiilor pe un ciclu olimpic, adică multianual. Este una din marile dorinţe şi un mare plus care se poate aduce în activitatea sportivă. Eu vreau să organizez în 2023 un Campionat European, şi nu pot să-mi fac azi o previziune la EAA, ci doar o estimare, dar nu am siguranţa că se va întâmpla şi mergem în orb. Dacă am avea un buget multianual, aş putea să merg şi să depun la EAA o garanţie mai fermă, de aproape un milion de euro ca să pot organiza CE în 2023. Finanţarea multianuală va fi un mare plus dacă se va face'', a opinat şeful FRA.
Florin Florea speră ca la Tokyo, unde s-au calificat deja cinci atleţi, să fim reprezentaţi de 10-12 atleţi, un număr mai mic ca la Rio, dar condiţiile de calificare s-au înăsprit faţă de atunci: ''Ne-am propus undeva între 10 şi 12 sportivi, având în vedere că s-au schimbat radical condiţiile de calificare, sunt mai grele, dar eu cred că 10-12 ne stă în putere. În momentul în care te-ai calificat la JO eşti deja star, eşti în primii 30 în lume, ceea ce înseamnă foarte mult. Avem cinci calificaţi deocamdată, încă doi aproape calificaţi la rating. Sunt două variante de calificări. Dacă mâine se închide lista, ei ar fi deja calificaţi: Bianca Perie-Ghelber (ciocan), Narcis Mihăilă (marş), locul 10 la Mondiale, Andrei Gag sau Rareş Toader la aruncarea greutăţii. S-au calificat deja Alin Firfirică (disc), Alina Rotaru (lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Florentina Iuşco (lungime) şi Daniela Stanciu (înălţime). La Rio am avut 21 de calificaţi, dar erau alte criterii. La marş şi maraton am avut şapte sportivi, pentru că se calificau primii 120, acum se califică primii 60. Avem trei sportive la maraton, dar nu au şanse de calificare, nu mai stăm aşa de bine, mulţi sportivi s-au focusat pe ultra, pe şosea, alergare montană şi au lăsat mai uşor partea cu calificarea la JO''.
Obiectivele pentru 2020 sunt câştigarea unei medalii atât la Europenele de la Paris, cât şi la JO de la Tokyo.
''În 2020 avem două competiţii majore, JO 2020 şi Campionatele Europene de la Paris. Pentru Tokyo avem asumată o medalie de bronz şi două finale de 12, plus un număr cât mai mare de sportivi calificaţi'', a adăugat Florin Florea.
FRA ar putea face demersuri pentru naţionalizarea a trei atlete kenyene, de la CSA Steaua, dacă vor îndeplini baremurile de calificare.
''Avem in plan, de fapt clubul CSA Steaua, care a legitimat trei sportive kenyene, care sunt foarte bune şi care doresc să obţină cetăţenia şi pot concura pentru România. Dar e o problemă a CSA Steaua, noi îi sprijinim, dar sunt sportivele Stelei. Dacă îşi îndeplinesc baremurile, noi facem demersurile. Cea de la 3.000 m obstacole (Stela Ruto) este ca şi calificată, se antrenează cu Carol Şanta, din discuţii se mişcă foarte bine, facem toate demersurile să o sprijinim, dar nu este prioritatea noastră numărul unu. O avem în vedere, pentru că ar fi un plus pentru noi'', a precizat preşedintele FRA.
Laureaţii anului 2019 la atletism sunt Alin Firfirică, cel mai bun sportiv, Cristina Simion, campioana mondială de alergare montană - cea mai bună sportivă. La juniori, cel mai bun atlet e Gabriel Bucşă (lungime) şi cea mai bună junioare - Talida Sfârghiu (1.500 m).
România (Denisa Dragomir, Andreea Pîşcu, Ingrid Mutter, Viorica Mălai, Laura Popescu, Cristina Constantin) a cucerit bronzul la Mondialele de ultramaraton montan din Portugalia (Korvo).
Cristin Simion a câştigat aurul la Mondialele de alergare montană din Argentina (Villa la Angostura), iar echipa feminină a obţinut bronzul, în componenţa Cristina Simion, Andreea Pîşcu, Denisa Dragomir, Monica Florea.
Echipa de junioare (Alexa Hecico, Ilina Alice Bordeanu, Loredana Viziteu, Bianca Apetroaei) a luat medalia de bronz la Europenele de alergare montană de la Zermatt (Elveţia).
La Europenele de tineret din Suedia (Gaevle), tricolorii au luat trei medalii, argint prin Alexandru Novac (suliţă) şi bronz prin Andrea Miklos (400 m) şi Claudia Prisecaru (3.000 m obstacole).
Andreas Samuel Bucşă a cucerit bronzul la Europenele de juniori de la Boras (Suedia).
Atleţii români au obţinut medalii şi la Jocurile Mondiale Universitare de la Napoli, argint prin Alin Firfirică (disc) şi bronz prin Florentin Iuşco (lungime).
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris
Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf
Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a
CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di
Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),
Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale
Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a
VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu
Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin
CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l
Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1










