logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2019 Irina Deleanu: Marile realizări ale gimnasticii ritmice au fost Cupa Mondială şi medalia

Imagine din galeria Agerpres

Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că principala realizare în 2019 o reprezintă organizarea Cupei Mondiale la Cluj-Napoca şi medalia cucerită de Denisa Mailat la această competiţie, bronz în proba de măciuci.

"Din punct de vedere financiar am avut un buget foarte bun, am fost susţinuţi de Ministerul Tineretului şi Sportului, noi având un eveniment foarte important în luna august, prima ediţie de World Challenge Cup, organizată la Cluj, unde am avut un succes şi din punct de vedere organizatoric şi prin rezultatul Denisei Mailat. A reuşit să obţină o medalie la Cupa Mondială, bronz la măciuci. Cred că cea mai mare realizare a federaţiei ar fi organizarea acestei ediţii de Cupă Mondială, care a fost un succes din punct de vedere organizatoric, am primit recenzii bune din partea celor din afară şi medalia obţinută pentru că este cel mai bun rezultat al anului", a declarat Deleanu.

Ea a caracterizat 2019 ca fiind un an bun pentru gimnastica ritmică, sportiva Denisa Mailat reuşind la Campionatul Mondial să se claseze pe o poziţie care să-i dea speranţe pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2020: "Pot spune că a fost un an bun, în care am încheiat Campionatul Mondial, la care era principalul obiectiv calificarea în primele 24 de gimnaste ale lumii şi am reuşit acest lucru cu Denisa Mailat. Şi asta ne dă speranţe pentru calificarea la Tokyo care urmează în 2020, în luna aprilie, când avem patru cupe mondiale şi ea trebuie să vină în primele trei. Faptul că ea s-a clasat între primele 24 de gimnaste o clasează în elita gimnasticii ritmice mondiale, deci ne-am îndeplinit obiectivul. La junioare am avut-o pe Laura Aniţei la Campionatul Mondial de junioare de la Moscova, care, la fel, a îndeplinit obiectivul federaţiei, clasarea într-o finală, şi s-a calificat în finala de la minge, în primele opt din lume".

Dintre problemele cu care s-a confruntat federaţia în 2019, Deleanu a amintit de incapacitatea de a angaja profesionişti pentru recuperarea sportivelor şi absenţa unei săli specifice de antrenament.

"Avem încă probleme cu staff-ul tehnic, pentru că din punct de vedere financiar încă nu ne permitem un colectiv tehnic complet, cu medic, psiholog, maseur, nu avem mijloacele de refacere. Cam astea sunt problemele cu care noi ne confruntăm şi lucrăm aşa empiric. Asta ar fi o problemă, şi faptul că nu reuşim să găsim o sală unde să ne punem un covor care să nu se mai strângă, să se ruleze la fiecare sfârşit de antrenament. Noi avem un podium de antrenament care protejează articulaţiile gimnastelor, şi a te antrena în condiţii de concurs este primordial. Dar noi nu ne antrenăm în condiţii de concurs şi chestia asta ne văduveşte un pic de rezultate. Adică e mai greu să ne batem de la egal la egal cu cei care au condiţii optime de antrenament", a afirmat Irina Deleanu.

"Importantă este calificarea la Tokyo şi încercăm asta prin Denisa Mailat. Ea mai are două etape de calificare, aceste patru cupe mondiale din luna aprilie şi încă o etapă de calificare, şi anume Campionatul European din mai de la Kiev. Există şi Andreea Verdeş, dar din punct de vedere al compoziţiilor tehnice este un pic văduvită din punctul de vedere al dificultăţii. Ea trebuie să aibă nişte exerciţii competitive comparativ cu adversarele ei şi deocamdată nu a reuşit să depăşească punctajul de 20 pe plan internaţional, ceea ce Denisa Mailat a reuşit. Noi anul acesta am îmbunătăţit compoziţiile, am crescut şi mai mult valoarea la dificultate, evident că ne dorim să le realizeze în concurs şi să le devanseze pe adversare, pentru că asta este ideea. Şi în plan secund avem Campionatul European de junioare, unde vom participa cu două junioare şi ne dorim să ne clasăm în primele opt la echipe şi să intrăm într-o finală, ar fi extraordinar. Îmi e greu să spun ce aşteptări vom avea de la Jocurile Olimpice, pentru că suntem în etapa aceasta de calificare în acest moment iar pentru noi şi calificarea în sine este un rezultat excepţional. După aceea ce se va întâmpla la Olimpiadă vom vedea, să aibă o prestaţie curată frumoasă, nu ştim unde se va poziţiona", a mai spus preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, referitor la principalele obiective pentru 2020.

În ceea ce priveşte cel mai bun sportiv al federaţiei, Irina Deleanu a nominalizat-o pe Denisa Mailat: "Evident Denisa Mailat este cea mai bună sportivă a federaţiei în 2019, iar la general o nominalizez pe Simona Halep". AGERPRES/(A/autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 02-11-2026 22:47

Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat

SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris

Sport Intern 02-11-2026 22:34

Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă

Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf

Sport Intern 02-11-2026 21:48

Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a

CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di

Sport Intern 02-11-2026 19:40

Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă

Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),

Sport Intern 02-11-2026 17:27

Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale

Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a

Sport Intern 02-11-2026 11:26

VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid

Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.

Sport Intern 01-11-2026 23:37

Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat

Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir

Sport Intern 01-11-2026 23:25

Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat

CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul

Sport Intern 01-11-2026 23:16

Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon

CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.

Sport Intern 01-11-2026 23:06

Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov

CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur

Sport Intern 01-11-2026 22:34

Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA

Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu

Sport Intern 01-11-2026 20:51

Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin

CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p

Sport Intern 01-11-2026 19:34

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l

Sport Intern 01-11-2026 17:06

Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă

Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce

Sport Intern 31-10-2026 23:18

Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1

Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1