ŞTIRILE DIMINEŢII - SPORT - 28 NOIEMBRIE
* Noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial, că se simte emoţionat şi mândru de poziţia pe care o ocupă, fiind cel mai înalt rang al antrenorului din România.
* Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul selecţioner Mirel Rădoi are capacitatea să construiască o echipă învingătoare care să se poată califica la EURO 2020.
* CSM Volei Alba Blaj a fost învinsă fără drept de apel de echipa italiană A. Carraro Imoco Conegliano cu scorul de 3-0 (25-22, 25-14, 25-22), miercuri, pe teren propriu, la Târgu Mureş, în etapa a doua a Grupei D a Ligii Campionilor la volei feminin.
* SCM "U" Craiova s-a calificat, nu fără emoţii, în şaisprezecimile de finală ale Cupei Challenge la volei masculin, după ce a învins echipa austriacă Union Raiffeisen Waldviertel, cu scorul de 3-0 (25-19, 25-22, 25-19) şi 15-11 în ''setul de aur'', miercuri, în Sala Polivalentă Oltenia, în manşa secundă a turului al doilea al competiţiei.
* BC CSU Sibiu a fost învinsă în deplasare de echipa turcă Bahceşehir College, cu scorul de 80-71 (24-24, 24-15, 12-14, 20-18), miercuri, în ultimul său meci din Grupa D a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup.
* ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a făcut un pas spre faza a doua a competiţiei feminine de baschet EuroCup, după ce a învins-o în deplasare pe Galatasaray Istanbul, cu scorul de 78-70 (30-23, 13-14, 18-15, 17-18), miercuri seara, în Grupa E.
* CSM CSU Oradea a fost învinsă categoric de formaţia elveţiană Fribourg Olympic, cu scorul de 87-67 (18-28, 19-12, 22-12, 28-15), miercuri seara, în Arena Antonio Alexe din Oradea, în ultimul său meci din Grupa D a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup.
* U-BT Cluj-Napoca a câştigat Grupa G a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup, după ce a învins formaţia rusă Enisei Krasnoiarsk, cu scorul de 97-83 (21-20, 29-25, 30-24, 17-14), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca.
* CS SCM Timişoara a făcut un pas important spre sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin, miercuri, după ce a învins-o pe CS Municipal Galaţi cu scorul de 94-76, în deplasare, în prima manşă din turul al doilea al competiţiei.
* CSM Galaţi a învins-o pe SC Miercurea Ciuc cu scorul de 6-5 (3-1, 3-3, 0-1), miercuri, pe Patinoarul ''Vakar Lajos'', într-un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă.
* Ciro Immobile, golgheterul campionatului de fotbal al Italiei, nu va evolua din primul minut al meciului de joi Lazio - CFR Cluj, din Europa League, a indicat miercuri, pentru Sky, antrenorul echipei romane, Simone Inzaghi.
* Fostul internaţional croat Robert Prosinecki a fost demis miercuri de pe banca tehnică a selecţionatei Bosniei-Herţegovina după ratarea calificării la EURO 2020 în urma meciurilor din grupe, scrie Reuters citând oficiali ai Federaţiei de profil de la Sarajevo.
* Antrenorul echipei Wolverhampton, portughezul Nuno Espirito Santo, ar putea fi înlocuitorul lui Unai Emery pe banca tehnică a echipei Arsenal Londra, în cazul în care spaniolul va fi demis, scrie BBC.
* Rusia va face "tot posibilul ca să nu dezamăgească" UEFA la Campionatul European de fotbal din 2020, a asigurat miercuri preşedintele Vladimir Putin, a cărui ţară riscă să fie exclusă patru ani din sportul internaţional din cauza unui scandal de dopaj, scrie AFP.
* FC Barcelona şi RB Leipzig s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, astfel că numărul echipelor care au asigurate biletele pentru faza următoare a ajuns la opt. Paris Saint-Germain, Juventus Torino, Bayern Munchen, Real Madrid, Tottenham şi Manchester City sunt celelalte echipe calificate. Liverpool, deţinătoarea trofeului, a fost ţinută în şah de Napoli, 1-1, pe Anfield, şi riscă să rateze calificarea.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Rapid București a terminat la egalitate Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giulești, în ultimul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin fundașul Nikola Stevanovic (29), cu o lovitură de cap, la centrarea lui David Matei.
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea, victorioasă în prima etapă a Ligii Naționale
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 28-26 (18-14), luni, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. SCM a dominat jocul, dar avantajul său nu a fost mai mare de patru goluri. De la gazde
Auto: Aurelian Andronache a obținut prima victorie din carieră la Super Rally Timișoara
Pilotul Aurelian Andronache, la bordul monopostului Wolf Thunder, a bifat prima sa victorie din carieră la Super Rally după ce s-a impus la Trofeul Profi Timișoara 2026, fiind mai rapid cu doar 19 sutimi de secundă decât Simone Tempestini, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis, luni, AGERPRES. Pilot de viteză în coastă
Fotbal: Federația Română de Fotbal a prelungit acordul cu sponsorul tehnic al echipei naționale
Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a prelungit contractul de sponsorizare tehnică cu producătorul de echipament sportiv Joma, cel puțin până în 2030. 'Actualul angajament urma să expire în decembrie 2026, iar noul acord prelungește colaborarea cel puțin până
Rugby: România, trei meciuri în noiembrie la București, cu Tonga, SUA și Canada, în World Rugby Nations Cup
Echipa națională de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, cu Tonga, SUA și Canada, în cadrul World Rugby Nations Cup, a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, Federația Română de Rugby. Stejarii vor întâlni Tonga pe 6 noiembrie, SUA pe 14 noiembrie și Canada pe 20 noiembrie, toate
Canotaj: Adriana Adam - Pentru mine, acest CM a fost fantastic, iar anul a fost unul excepțional
Canotoarea română Adriana Adam a declarat, luni, la Snagov, după cele trei medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, că această ediție a competiției a fost una 'fantastică', iar sezonul a reprezentat un 'an excepțional', subliniind că performanțele au fost obținute după curse extrem de solicitante. 'Este foarte
FOTO Canotaj: Dorin Alupei - Dacă s-ar încheia astăzi calificările pentru JO, am avea 35 de sportivi calificați
Antrenorul coordonator al loturilor naționale de canotaj, Dorin Alupei, a afirmat, luni, după Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde canotorii români au obținut 3 medalii de aur, că România ar avea 35 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Los Angeles dacă procesul de calificare s-ar încheia astăzi. El a declarat că part
FOTO Canotaj: Elisabeta Lipă - Sportivii noștri s-au bătut și cu vremea la Campionatele Mondiale, nu doar cu adversarii
Sportivii români au avut de înfruntat nu doar adversarii, ci și condițiile meteo dificile, cu ploi, tunete, fulgere și vânt puternic, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, unde România a cucerit trei medalii de aur, a declarat, luni, la Snagov, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Ea a precizat c
Handbal feminin: Dunărea Brăila a debutat cu dreptul în Liga Națională
HC Dunărea Brăila a învins-o pe nou-promovata CSU Știința București cu scorul de 31-22 (12-12), duminică, în Sala Agronomia din Capitală,în prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. Ioana Rebeca Necula a marcat 8 goluri pentru oaspete, iar Elena Roșu 6. SCM Universitatea Craiova a remizat acasă cu CSM S
Fotbal: FCSB, învinsă de UTA cu 3-1, în Superligă
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgoviște, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. UTA a deschis scorul prin Marius Coman (26), lansat de Jayson Papeau, dar FCSB a egalat în debutul reprizei secunde prin Alexandru Stoian (49), jucător intrat l
Tulcea: Costel Cernat - Apărarea câștigă meciurile în baschet
Fostul internațional Costel Cernat, unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai României, a apreciat jocul Bulgariei în fața echipei noastre, învinsă duminică seara, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029, și a subliniat că imp
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.













