Ţiriac: La Cupa Davis arăta ca o tabără de refugiaţi, dacă preşedintele ITF ar avea onoare şi-ar da demisia
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, joi, că sala Caja Magica din Madrid, care a găzduit prima ediţie a Cupei Davis în noul format, a arătat ca o "tabără de refugiaţi" şi că preşedintele federaţiei internaţionale (ITF), David Haggerty, ar trebui să îşi dea demisia pe loc dacă ar avea onoare.
"Glumiţi? Care Cupă Davis? Nu numai că nu mi-a plăcut, dar este o parodie a unui eveniment vechi de 120 de ani... Şi era de aşteptat.... Eu am spus asta imediat după ce s-a schimbat sistemul, iar marile publicaţii ale lumii începând cu New York Times mi-au luat declaraţiile. Întâmplarea face că am fost cu Ilie Năstase acolo (n.r. - la Madrid) şi ne-am dus sâmbătă la semifinala de Cupa Davis, adică de Campionat Mondial, între Rusia şi Canada, iar la ora 17:00 când era în toi în tribună erau 3.000 de spectatori. Iar la un meci, mi se pare Argentina cu Croaţia, au fost 15 spectatori", a spus Ţiriac, unul dintre cei care au contestat noul format al Cupei Davis încă de la început.
"Au fost cumpărate 18 vestiare, toate portabile... aşa cum sunt toaletele alea închiriate când ai un eveniment. Aşa au luat ei vestiarele... arăta ca o tabără de refugiaţi acolo. M-am întâlnit acolo din nou cu reporterul de la New York Times şi m-a întrebat dacă îmi schimb părerea. I-am spus: "Da, mi-o schimb. Dacă ar avea onoare, preşedintele federaţiei internaţionale, care a vândut aceste drepturi şi banii nu ştim unde sunt nici acum, ar trebui să demisioneze pe loc", a adăugat Ţiriac.
Între 18 şi 24 februarie în sala Caja Magica din Madrid a fost organizată prima ediţie a Cupei Davis în noul format, intitulată "Davis Cup Finals", meciurile Grupei Mondiale desfăşurându-se în cadrul unui singur turneu. Fotbalistul spaniol Gerard Pique a organizat Davis Cup Finals prin intermediul societăţii sale Kosmos.
Investiţia în acest nou format, în valoare de 3 miliarde dolari, aparţine societăţii japoneze de comerţ electronic Rakuten, care a semnat un parteneriat cu Cupa Davis pentru următorii 25 de ani. Acest lucru a permis garantarea unor premii substanţiale pentru cele 18 echipe participante la turneul final. Ediţia din acest an a fost câştigată de Spania, după 2-0 în finală cu echipa Canadei, pentru titlu fiind recompensată cu un premiu de 3.160.000 de euro.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), Ion Ţiriac, jucătoarea de tenis Simona Halep şi fostele campioane olimpice Elisabeta Lipă şi Gabriela Szabo au participat, joi, la evenimentul organizat cu ocazia integrării în Galeria Ţiriac Collection a două autoturisme Porsche 911 Speedster.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Rapid București a terminat la egalitate Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giulești, în ultimul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin fundașul Nikola Stevanovic (29), cu o lovitură de cap, la centrarea lui David Matei.
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea, victorioasă în prima etapă a Ligii Naționale
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 28-26 (18-14), luni, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. SCM a dominat jocul, dar avantajul său nu a fost mai mare de patru goluri. De la gazde
Auto: Aurelian Andronache a obținut prima victorie din carieră la Super Rally Timișoara
Pilotul Aurelian Andronache, la bordul monopostului Wolf Thunder, a bifat prima sa victorie din carieră la Super Rally după ce s-a impus la Trofeul Profi Timișoara 2026, fiind mai rapid cu doar 19 sutimi de secundă decât Simone Tempestini, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis, luni, AGERPRES. Pilot de viteză în coastă
Fotbal: Federația Română de Fotbal a prelungit acordul cu sponsorul tehnic al echipei naționale
Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a prelungit contractul de sponsorizare tehnică cu producătorul de echipament sportiv Joma, cel puțin până în 2030. 'Actualul angajament urma să expire în decembrie 2026, iar noul acord prelungește colaborarea cel puțin până
Rugby: România, trei meciuri în noiembrie la București, cu Tonga, SUA și Canada, în World Rugby Nations Cup
Echipa națională de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, cu Tonga, SUA și Canada, în cadrul World Rugby Nations Cup, a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, Federația Română de Rugby. Stejarii vor întâlni Tonga pe 6 noiembrie, SUA pe 14 noiembrie și Canada pe 20 noiembrie, toate
Canotaj: Adriana Adam - Pentru mine, acest CM a fost fantastic, iar anul a fost unul excepțional
Canotoarea română Adriana Adam a declarat, luni, la Snagov, după cele trei medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, că această ediție a competiției a fost una 'fantastică', iar sezonul a reprezentat un 'an excepțional', subliniind că performanțele au fost obținute după curse extrem de solicitante. 'Este foarte
FOTO Canotaj: Dorin Alupei - Dacă s-ar încheia astăzi calificările pentru JO, am avea 35 de sportivi calificați
Antrenorul coordonator al loturilor naționale de canotaj, Dorin Alupei, a afirmat, luni, după Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde canotorii români au obținut 3 medalii de aur, că România ar avea 35 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Los Angeles dacă procesul de calificare s-ar încheia astăzi. El a declarat că part
FOTO Canotaj: Elisabeta Lipă - Sportivii noștri s-au bătut și cu vremea la Campionatele Mondiale, nu doar cu adversarii
Sportivii români au avut de înfruntat nu doar adversarii, ci și condițiile meteo dificile, cu ploi, tunete, fulgere și vânt puternic, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, unde România a cucerit trei medalii de aur, a declarat, luni, la Snagov, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Ea a precizat c
Handbal feminin: Dunărea Brăila a debutat cu dreptul în Liga Națională
HC Dunărea Brăila a învins-o pe nou-promovata CSU Știința București cu scorul de 31-22 (12-12), duminică, în Sala Agronomia din Capitală,în prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. Ioana Rebeca Necula a marcat 8 goluri pentru oaspete, iar Elena Roșu 6. SCM Universitatea Craiova a remizat acasă cu CSM S
Fotbal: FCSB, învinsă de UTA cu 3-1, în Superligă
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgoviște, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. UTA a deschis scorul prin Marius Coman (26), lansat de Jayson Papeau, dar FCSB a egalat în debutul reprizei secunde prin Alexandru Stoian (49), jucător intrat l
Tulcea: Costel Cernat - Apărarea câștigă meciurile în baschet
Fostul internațional Costel Cernat, unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai României, a apreciat jocul Bulgariei în fața echipei noastre, învinsă duminică seara, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029, și a subliniat că imp
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.













