Fotbal: Daniel Pancu - Nu am obiectiv, dar dacă Rapid nu promovează 100% voi pleca
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu are prevăzut niciun obiectiv în contractul valabil trei ani, dar a precizat că va demisiona dacă formaţia sa nu va promova în Liga I la sfârşitul acestui sezon.
"Eu nu am în contract ca obiectiv promovarea şi nici 7 pierdute sau 10 câştigate la rând. Nu am niciun obiectiv, deşi am un contract pe trei ani. Am discutat cu jucătorii pe 3 sau 4 iulie şi eram a şaptea favorită la promovare, dar când a început campionatul eram prima. Atunci le-am spus că eu nu am obiectiv în contract promovarea, dar dacă Rapid nu promovează eu 100% voi pleca. Şi îmi voi ţine această promisiune. Eu dacă mă simţeam vinovat în totalitate, pentru binele Rapidului eu plecam. Dar nu plec pentru că pe lângă faptul că sunt un luptător, sunt un optimist şi am foarte mare încredere în grupul acesta de jucători", a spus el.
"Ştiu că sunt contestat şi e absolut normal. Le dau dreptate suporterilor, multora dintre ei, dar şi ei să nu uite un lucru. Că în urmă cu doi ani şi jumătate Rapid nu exista, iar ei nu aveau unde să meargă pe stadion. Părerea mea e că ar trebui să se bucure mult mai mult de Rapid, pentru că bucuria şi scopul rapidiştilor adevăraţi nu cred că a fost vreodată să câştige toate jocurile. Îmi asum în continuare şi voi rămâne pe poziţie până când Rapid nu va mai avea şanse matematice de promovare. Dar acest lucru sunt în continuare convins că nu se va întâmpla (n.r. - să piardă şansele de promovare). Fac un apel la rapidişti să vină şi să încurajeze echipa, pentru că absolut nimic nu este pierdut în acest moment. E un campionat foarte greu pentru toate echipele, toate pierd puncte. Încă nu am pierdut nimic", a adăugat tehnicianul.
Acesta este de părere că echipa trebuie să fie unită şi să îşi "recâştige spiritul". "Urmează un derby, un meci de tradiţie al fotbalului românesc. Universitatea Cluj e o echipă mult mai bună decât locul pe care îl ocupă acum în clasament. În acelaşi timp traversăm o perioadă grea, nu ne iese mai nimic, plecând de la joc. Toate lucrurile par împotriva noastră, de la accidentări, suspendări şi până la puncte pierdute cu adversari mult mai slab cotaţi. Am încercat să schimbăm unele lucruri săptămâna aceasta, în primul rând în ceea ce priveşte unitatea. Iar primul lucru pe care trebuie să îl recâştigăm este spiritul, pentru că acum suntem o echipă fără spirit. O echipă care nu este demnă de numele Rapid, o echipă contestată din toate poziţiile. Suntem într-o postură nedorită şi noi am făcut posibil acest lucru. Sper ca duminică să redevenim echipa care chiar dacă se va întâmpla să piardă să iasă cu fruntea sus de pe teren. Ăsta este principalul obiectiv şi lucrul principal pe care am insistat săptămâna asta", a menţionat Pancu.
"Am trecut prin asemenea momente şi ca jucător, dar recunosc că e un moment greu şi ca antrenor. Rapid a pierdut de-a lungul timpului de multe ori cu adversari mult mai slab cotaţi, dar recunosc că nu mă aşteptam să pierdem cu Snagov. Acum a trecut, totul este istorie. Acum trebuie să ne ridicăm, să ne scuturăm bine şi să redevenim echipa care am fost. Pentru că noi nu am pierdut doar puncte, dar am intrat pe teren cu o mentalitate total greşită. Sunt multe lucruri de neînţeles, e o problemă generală şi nu vreau să acuz pe nimeni. Întotdeauna voi fi responsabil de echipa pe care o antrenez. Rămân la fel de optimist şi de rapidist ca până săptămâna trecută. Sunt absolut convins că tot noi o vom scoate la capăt până la urmă", a mai afirmat Daniel Pancu.
Antrenorul este în continuare convins că are cel mai bun lot din Liga a II-a: "Nu îmi doresc decât binele Rapidului. Am spus după meciul de la Snagov că mă simt mai puţin vinovat, dar în ce sens... Pentru că e clar că sunt principalul vinovat, dar nu recunoşteam echipa, nu era cea pe care o antrenasem. S-ar putea să fie o problemă şi la mine, dar, în momentul de faţă e o culpă comună. Toţi am făcut greşeli, important e să nu le mai repetăm. Toate se întâmplă împotriva noastră, dar nu putem ieşi de aici decât uniţi. Eu spun încă o dată, avem cel mai bun lot din Liga a II-a, sunt absolut convins. Şi mai sunt 25 de meciuri în care trebuie să demonstrăm lucrul ăsta".
Una dintre cauzele rezultatelor slabe din ultima perioadă este neintegrarea jucătorilor noi, susţine Pancu. "Poate că şi jucătorii noi s-au gândit că merg în Liga a II-a în România, dar nu au luat în considerare că vin la Rapid, unde în orice ligă s-ar afla nivelul e foarte ridicat. Dar poate că şi eu am forţat puţin lucrurile privind integrarea mai rapidă a jucătorilor noi. Eu am cerut să am în pregătire tot lotul cu care abordez prima parte a campionatului, lucru care nu s-a întâmplat. Şi aici şi conducerea a fost de acord cu mine. Au apărut pe parcurs jucători foarte buni pe care nu puteam să-i refuz. Mă considera lumea nebun dacă îl refuzam pe Alami sau Piriz. De aceea pentru mine, în cariera de antrenor de acum înainte, e un lucru sfânt să am toţi jucătorii în pregătire înainte de începerea sezonului. Pentru că altfel o să spun că nu răspund. Răspund după o lună de pregătire cu mine. În iarnă nu cred că mai avem nevoie... de fapt doar de unul de mare valoare, dar nu spun pe ce poziţie", a menţionat Daniel Pancu.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte, duminică, de la ora 12:00, pe teren propriu, formaţia Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 16-a a Ligii a II-a. AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Rapid București a terminat la egalitate Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giulești, în ultimul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin fundașul Nikola Stevanovic (29), cu o lovitură de cap, la centrarea lui David Matei.
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea, victorioasă în prima etapă a Ligii Naționale
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 28-26 (18-14), luni, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. SCM a dominat jocul, dar avantajul său nu a fost mai mare de patru goluri. De la gazde
Auto: Aurelian Andronache a obținut prima victorie din carieră la Super Rally Timișoara
Pilotul Aurelian Andronache, la bordul monopostului Wolf Thunder, a bifat prima sa victorie din carieră la Super Rally după ce s-a impus la Trofeul Profi Timișoara 2026, fiind mai rapid cu doar 19 sutimi de secundă decât Simone Tempestini, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis, luni, AGERPRES. Pilot de viteză în coastă
Fotbal: Federația Română de Fotbal a prelungit acordul cu sponsorul tehnic al echipei naționale
Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a prelungit contractul de sponsorizare tehnică cu producătorul de echipament sportiv Joma, cel puțin până în 2030. 'Actualul angajament urma să expire în decembrie 2026, iar noul acord prelungește colaborarea cel puțin până
Rugby: România, trei meciuri în noiembrie la București, cu Tonga, SUA și Canada, în World Rugby Nations Cup
Echipa națională de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, cu Tonga, SUA și Canada, în cadrul World Rugby Nations Cup, a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, Federația Română de Rugby. Stejarii vor întâlni Tonga pe 6 noiembrie, SUA pe 14 noiembrie și Canada pe 20 noiembrie, toate
Canotaj: Adriana Adam - Pentru mine, acest CM a fost fantastic, iar anul a fost unul excepțional
Canotoarea română Adriana Adam a declarat, luni, la Snagov, după cele trei medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, că această ediție a competiției a fost una 'fantastică', iar sezonul a reprezentat un 'an excepțional', subliniind că performanțele au fost obținute după curse extrem de solicitante. 'Este foarte
FOTO Canotaj: Dorin Alupei - Dacă s-ar încheia astăzi calificările pentru JO, am avea 35 de sportivi calificați
Antrenorul coordonator al loturilor naționale de canotaj, Dorin Alupei, a afirmat, luni, după Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde canotorii români au obținut 3 medalii de aur, că România ar avea 35 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Los Angeles dacă procesul de calificare s-ar încheia astăzi. El a declarat că part
FOTO Canotaj: Elisabeta Lipă - Sportivii noștri s-au bătut și cu vremea la Campionatele Mondiale, nu doar cu adversarii
Sportivii români au avut de înfruntat nu doar adversarii, ci și condițiile meteo dificile, cu ploi, tunete, fulgere și vânt puternic, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, unde România a cucerit trei medalii de aur, a declarat, luni, la Snagov, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Ea a precizat c
Handbal feminin: Dunărea Brăila a debutat cu dreptul în Liga Națională
HC Dunărea Brăila a învins-o pe nou-promovata CSU Știința București cu scorul de 31-22 (12-12), duminică, în Sala Agronomia din Capitală,în prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. Ioana Rebeca Necula a marcat 8 goluri pentru oaspete, iar Elena Roșu 6. SCM Universitatea Craiova a remizat acasă cu CSM S
Fotbal: FCSB, învinsă de UTA cu 3-1, în Superligă
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgoviște, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. UTA a deschis scorul prin Marius Coman (26), lansat de Jayson Papeau, dar FCSB a egalat în debutul reprizei secunde prin Alexandru Stoian (49), jucător intrat l
Tulcea: Costel Cernat - Apărarea câștigă meciurile în baschet
Fostul internațional Costel Cernat, unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai României, a apreciat jocul Bulgariei în fața echipei noastre, învinsă duminică seara, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029, și a subliniat că imp
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.













