Canotaj: Lipă - Sunt dezamăgită, fostul ministru Matei a promis, dar nu a rezolvat problema bărcilor pentru JO
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, că este foarte dezamăgită de faptul că fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a promis că va achiziţiona o garnitură de 9 bărci pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar nu a rezolvat problema până la finalul mandatului.
"Chiar mi-am propus să nu mă cert cu fostul ministru, domnul Bogdan Matei, dar din punctul meu de vedere şi al federaţiei pe care o reprezint şi-a încheiat mandatul cu o dezamăgire. O dezamăgire în sensul în care după ce am revenit de la Campionatele Mondiale, unde sportivii noştri au calificat 7 bărci la Tokyo, am avut o conferinţă comună în care l-am rugat pe domnul ministru să facă nişte eforturi ca să putem cumpăra o garnitură de bărci pentru Jocurile Olimpice. Asta pentru că Jocurile având loc la Tokyo, bărcile trebuie să plece încă din luna mai din ţară. Deci noi nu ne vom putea folosi de acea garnitură de bărci aproape 3 luni până la Jocurile Olimpice. Aşa că e normal să avem nevoie de o garnitură identică aici pentru pregătire, dar şi pentru Cupa Mondială şi calificările pentru Jocurile Olimpice. Domnul Bogdan Matei a zis 'Da' timp de două luni şi 'Doamna Lipă, nu îmi voi termina acest mandat până nu rezolvăm problema bărcilor'. Apoi nu mi-a venit să cred cu câtă seninătate mi-a spus 'Am încercat, îmi pare rău'. Sunt foarte supărată şi dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat", a afirmat Lipă.
"Nu mă aşteptam ca domnul ministru sau Ministerul Tineretului şi Sportului să nu mai aibă niciun leu în vistierie şi să nu mai poată achiziţiona aceste bărci. Dar dacă eşti un om de onoare îţi ţii promisiunea. Dacă nu, atunci plimbi oamenii pe drumuri până ţi se termină mandatul, pleci sau ceva se întâmplă. Cert e că nu e frumos să promiţi şi să nu rezolvi nimic. Toate cele 9 bărci, cele 7 deja calificate plus cele 2 în curs de calificare, costă 1,7 milioane de lei. Această sumă nu a găsit-o Ministerul Tineretului şi Sportului nicăieri pentru a face această achiziţie. Era bine dacă bugetul MTS era dublu sau triplu aşa cum s-a anunţat, dar noi, cei care lucrăm în sport ştim că veniturile proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului începând cu 1 ianuarie 2019 au fost suspendate, luate, cum vreţi să îi spuneţi, prin ordonanţa 114. Deci MTS nu mai beneficiază de venituri proprii, adică taxa pe tutun, alcool, toate accizele, plus loteria, jocurile de noroc şi aşa mai departe. Şi atunci MTS a primit doar bugetul de la stat. Şi primind doar bugetul de la stat era clar că a părut că e dublat sau triplat faţă de anul anterior, dar practic MTS a avut şi anul acesta aceleaşi fonduri. Cum au fost cheltuite nu este problema mea... probabil că vor întreba alţii dacă vor avea curiozitatea", a adăugat preşedinta FRC.
De asemenea, Elisabeta Lipă s-a arătat nemulţumită de faptul că fostul ministru nu a reuşit nici construirea a patru piste de canotaj. "Şi mai sunt dezamăgită şi de faptul că în programul de guvernare al domnului ministru Matei se menţionează construirea a patru piste de canotaj şi kaiac-canoe. După ani lungi de aşteptare am găsit o posibilitate pe lacul Pantelimon, am găsit-o eu şi lucrătorii din Ministerul Tineretului şi Sportului, nu eu personal. La fel, domnul ministru mi-a spus 'Da, vă ajut, pentru că sunteţi un sport de tradiţie, un sport cu rezultate şi meritaţi această pistă'. Şi această discuţie s-a încheiat ca toate celelalte din ultimii 10-15 ani", a precizat ea.
Lipă a explicat că bărcile pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo nu mai pot fi cumpărate acum, dar speră ca la începutul anului 2020 această problemă să se rezolve. "Îmi pare rău să spun, dar o spun, poate domnul ministru în funcţie (n.r. - Ionuţ Marian Stroe) se va apleca şi spre aceste probleme ale noastre. La ora actuală nu se mai pune problema să mai putem cumpăra această garnitură de bărci, pentru că procedura durează şi nu o cumpăra federaţia, ci prin complexurile sportive naţionale. Deci această situaţie nu se mai poate rezolva acum. Dar sper să se aprobe bugetul până la sfârşitul anului şi începând cu 1 ianuarie să o luăm de la capăt şi să putem rezolva această problemă, care din punctul nostru de vedere este vitală. Suntem federaţia cu cei mai mulţi sportivi la ora actuală, dar nu ne oprim aici şi vom ataca şi anul viitor calificările în luna mai", a precizat Elisabeta Lipă.
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj îşi pune speranţele în noul ministru al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Marian Stroe, despre care a afirmat că a rezolvat problema premierii sportivilor medaliaţi la doar o zi de la preluarea mandatului.
"Acum am aflat că premierile au intrat în posesia sportivilor şi a colectivului tehnic. Sunt patru competiţii la care sportivii noştri au participat începând cu luna iulie şi au avut rezultate foarte bune. Iar acum, în luna noiembrie premierile au fost acordate. Dacă noul ministru al Tineretului şi Sportului s-a mişcat din prima zi atât de repede înseamnă că sportul românesc are o speranţă. Cred că Ministerul Tineretului şi Sportului, cu un nou ministru în frunte, poate să intre în Cartea Recordurilor... adică să rezolve o problemă cum este aceasta a premierilor în nici 24 de ore. E ceva fantastic. E normal ca rezultatele sportivilor să fie apreciate de cei care sunt la conducerea ţării la momentul respectiv. Eu spun din experienţa mea că e greu să munceşti, să aduci rezultate şi când ai câştigat să se scrie doar două fraze. Atunci când eşti apreciat de Preşedinţia României, Guvernul României şi alte instituţii parcă ai alt elan de a merge mai departe", a mai spus Elisabeta Lipă.
În urma rezultatelor obţinute la Campionatele Mondiale de canotaj de la Linz, România a reuşit să califice şapte echipaje la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020: dublu feminin vâsle categorie uşoară, dublu rame masculin, dublu rame feminin, dublu vâsle feminin, dublu vâsle masculin, patru rame feminin, patru rame masculin. Federaţia Română de Canotaj îşi propune şi calificarea bărcilor de 8+1 masculin şi feminin în competiţiile de anul viitor.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă
CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la
Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &
Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM
Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.
Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri
Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki
Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris
Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf
Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a
CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di
Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),
Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale
Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a
VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu








