CNI susţine că modificarea proiectului Stadionului Giuleşti a fost impusă de cerinţele de securitate la incendiu
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, răspunzând unei solicitări a suporterilor rapidişti, că modificarea proiectului de construire a Stadionului Giuleşti, mai exact reducerea tribunei a II-a la doar 2.000 de locuri, a fost impusă de cerinţele de securitate la incendiu.
"În ceea ce priveşte reconfigurarea tribunei est (n.r. - tribuna a II-a), aceasta a avut la bază următoarele motive: respectarea cerinţelor de securitate la incendiu care prevăd asigurarea unei căi de acces în jurul clădirii pentru maşinile de intervenţii, de minim 4 m; respectarea cerinţelor urbanistice de retragere de la limita de proprietate (gardul către liniile CFR) şi indicatorii urbanistici similari cu cei ai vechii construcţii (POT, CUT, suprafeţe construite la sol, suprafeţe construite desfăşurate) respectarea şi prevederea tuturor funcţiunilor principale în tribuna vest (conform normelor UEFA), a impus mărirea amprentei tribunei vest, în special lăţimea acesteia, fapt ce a condus la translatarea terenului de joc către est (calea ferată) şi micşorarea spaţiului disponibil pentru edificarea tribunei est", se arată în comunicatul CNI.
Referitor la capacitatea noului Stadion Giuleşti de aproximativ 14.000 de locuri, CNI a explicat că factorul determinant a fost suprafaţa şi forma amplasamentului.
"Aşa cum s-a dovedit ulterior, după finalizarea studiilor de specialitate, respectarea datelor de temă menţionate a avut un rol important în stabilirea soluţiilor finale privind dimensiunile şi implicit capacitatea noilor stadioane, cu menţiunea că factorul determinant în stabilirea capacităţii l-a avut suprafaţa şi forma amplasamentului. Din acest punct de vedere, privind prin comparaţie cele trei obiective de investiţii aflate în implementare, situaţia este următoarea: Stadionul Steaua - pentru un teren cu o suprafaţă de 91.508 mp a rezultat o capacitate de 30.000 de locuri; Stadionul Giuleşti - pentru un teren cu o suprafaţă de 32.353 mp a rezultat o capacitate de 14.000 de locuri; Stadionul Arcul de Triumf - pentru un teren cu o suprafaţă de 19.971 mp a rezultat o capacitate de 8.100 de locuri", menţionează CNI.
Conform reprezentanţilor Companiei Naţionale de Investiţii, capacitatea noului stadion a rezultat în urma elaborării studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate, aceasta fiind confirmată şi la elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie, ca fiind maximum ce se poate obţine în condiţiile date de suprafaţa terenului de 32.353 mp şi vecinătăţile amplasamentului şi constrângerile generate de acestea.
În calcul s-au luat următoarele prevederi impuse de Certificatul de Urbanism: la vest - s-a respectat aliniamentul stradal la Calea Giuleşti; la nord - s-a respectat retragerea iniţială faţă de sala de sport; la sud - spre Teatrul Giuleşti, s-a respectat retragerea de 15 m impusă de certificatul de urbanism (iniţial exista o retragere de doar 4,70 m); la est - la limita de proprietate către calea ferată, s-a respectat retragerea impusă de pompieri (acces autospeciale) - acces ocazional carosabil, lăţime minim 4 m. În situaţia iniţială, Peluza Nord, la adiacenta acesteia cu Tribuna a II-a, se afla poziţionată pe limita de proprietate (spre calea ferată), împiedicând astfel accesul autospecialelor de intervenţie în caz de incendiu.
CNI susţine că o replică a unei locomotive ar putea fi amplasată în spaţiul amenajat dintre stadion şi bazinul de înot, iar o replică a ceasului original de pe stadion ar putea fi amplasat pe faţada peluzei sud. De asemenea, proiectul prevede la intrarea în peluza nord un perete din tablă de oţel perforat cu numele jucătorilor legendari şi cu datele importante din istoria clubului, la intrarea în peluza sud un perete luminos cu elemente simbolice ale clubului Rapid, iar în tribuna vest, la parter, s-a prevăzut amplasarea spaţiului muzeal al clubului. De asemenea, pereţii interiori ai tribunei vest vor fi placaţi cu imagini de mari dimensiuni evocând momente importante din istoria clubului (poze de epocă, meciuri memorabile etc.).
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă
CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la
Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &
Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM
Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.
Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri
Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki
Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris
Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf
Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a
CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di
Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),
Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale
Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a
VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu








