logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: FRF - Misiunea echipelor româneşti va fi din ce în ce mai ingrată în cupele europene

Imagine din galeria Agerpres

Federaţia Română de Fotbal consideră că misiunea echipelor româneşti în cupele europene va fi din ce în ce mai ingrată în noul format anunţat de UEFA pentru ciclul 2021-2024, având în vedere faptul că România se află în acest moment pe locul 30 în clasamentul coeficienţilor forului continental.

"Evident, avem de-a face cu un hăţiş şi cu o interdependenţă cvasitotală cu preliminariile UCL, misiunea grupărilor româneşti urmând să devină din ce în ce mai ingrată, ţinând cont de faptul că am ajuns, în momentul de faţă, pe locul 30", se arată într-un comunicat al FRF în care sunt prezentate formatele Europa League (UEL) şi a noii competiţii Europa Conference League (UECL) în ciclul 2021-2024.

În cazul în care România va ocupa acelaşi loc 30 în ierarhia coeficienţilor UEFA la începutul sezonului 2021-2022 câştigătoarea Cupei României şi locurile 2 şi 3 în Liga I vor evolua începând cu turul 1 preliminar al Europa Conference League.

UEFA a anunţat federaţiile naţionale de fotbal asupra schimbărilor aduse competiţiilor continentale în ciclul 2021-2024, în Europa League (UEL) urmând să evolueze doar 32 de echipe, faţă de 48 în momentul de faţă, prezentând totodată şi formatul Europa Conference League (UECL).

Conform deciziei Comitetului Executiv al UEFA din 24 septembrie, structura şi lista de acces pentru Liga Campionilor (UCL) va rămâne neschimbată, modificări urmând să fie aduse Europa League (UEL), în condiţiile în care, peste doi ani, va apărea o nouă competiţie continentală la nivelul cluburilor, UEFA Europa Conference League (UECL), se arată într-un comunicat al FRF.

În ciclul 2021-2024 al Europa League vor fi alcătuite 8 grupe a câte 4 echipe, care vor juca fiecare cu fiecare, acasă şi în deplasare, acestei faze urmându-i optimile de finală (câştigătoarele celor opt grupe se vor califica direct), sferturile de finală, semifinalele şi finala. Înaintea optimilor se va disputa o rundă adiţională, numită play-off. Vor fi, de fapt, opt confruntări, în fiecare dintre ele urmând să joace câte o echipă clasată pe locul 2 în una dintre grupele UEL şi una de pe locul 3 din una dintre grupele UCL. Formaţiile care vor triumfa în aceste 'duble' vor accede, la rându-le, în optimile UEL.

Câştigătoarea Europa League se va califica automat în faza grupelor Ligii Campionilor în sezonul următor.

Competiţia propriu-zisă UEL va însemna un total de 141 de meciuri, ce se vor disputa în 15 săptămâni.

În faza grupelor se vor califica direct 11 echipe (câştigătoarea Cupei şi locul 5 din campionat ale ţărilor de pe locurile 1-4 în clasamentul coeficienţilor UEFA plus câştigătoarea Cupei şi locul 4 din campionat ale ţării de pe locul 5, plus câştigătoarea Cupei ţării de pe poziţia a 6-a) plus deţinătoarea UECL.

Celelalte 20 de echipe vor veni din calificări, dar trebuie menţionat că jumătate (adică 10) dintre acestea vor fi formaţii care vor eşua în UCL: 6 eliminate din turul 3 preliminar şi din play-off-ul UCL league path (adică partea tabloului unde nu vor evolua campioanele, ci ocupantele locurilor 2 sau 3 ale ţărilor de pe locurile 5-15) şi 4 care vor eşua în play-off-ul UCL champions path (partea tabloului rezervat campioanelor ţărilor ce vor ocupa locurile 11-55 în amintita ierarhie a coeficienţilor).

Celelalte 10 echipe, care ar avea şansa să evolueze în grupe, vor ajunge prin intermediul play-off-ului UEL, unde vor participa 20 de grupări. Dar şi aici cercul se restrânge, căci, pe lângă câştigătoarele cupelor ţărilor de pe locurile 7-12, în play-off vor ajunge 6 grupări ce vor fi eliminate în turul 3 preliminar (champions path) al UCL, alte 3 din turul 3 preliminar al UEL (acesta însemnând, însă, perdantele turului 2 preliminar al UCL league path plus câştigătoarele cupelor ţărilor de pe locurile 13-15) şi 5 calificate din turul 3 preliminar al UEL (însemnând, însă, campioanele naţionale care vor pierde în turul 2 preliminar al UCL).

Conform principiilor tragerii la sorţi a play-off-ului UEL, patru dintre întâlniri vor opune campioane naţionale, astfel încât să existe certitudinea că printre cele 32 de echipe din faza grupelor se vor afla şi (minimum) patru campioane.

Noua competiţie organizată de UEFA, Europa Conference League (UECL) va fi practic o oglindă a UCL şi UEL, adică 32 de echipe în faza grupelor (8 grupe a câte 4), căreia îi vor urma optimile de finală, sferturile de finală, semifinalele şi finala. Optimile de finală vor fi precedate de play-off (8 confruntări tur-retur), unde vor evolua câte o ocupantă a locurilor 2 din grupe şi câte un loc 3 din grupele UEL.

Şi în acest caz este vorba despre un total de 141 de partide, ce vor avea loc în 15 săptămâni. Practic, copie la indigo a UEL, dar la un nivel inferior. Evident, câştigătoarea UECL va fi calificată automat în ediţia viitoare a fazei grupelor Europa League.

Singura deosebire este aceea că nu vor exista echipe calificate direct, toate cele 32 urmând să vină din preliminarii. Este vorba despre un total de patru tururi (trei runde de calificare plus play-off-ul), repartizarea grupărilor pe fiecare tur în parte fiind făcută tot prin prisma clasamentului coeficienţilor. Dacă, de exemplu, locurile 6 din primele patru ţări ale ierarhiei coeficienţilor şi locul 5 din ţara de pe locul 5 vor fi calificate direct în play-off, este vital ca, la începutul sezonului 2020-2021, când va fi publicată lista de acces pentru sezonul următor (2021-2022), să ocupăm, în cel mai rău caz, locul 29. Motivul? Ţara de pe locul 30 îşi va trimite toate cele trei reprezentante (câştigătoarea Cupei plus locurile 2 şi 3) în turul 1 preliminar. Cea de pe locul 29 va avea câştigătoarea Cupei şi vicecampioana în turul 2 preliminar şi locul 3 în runda inaugurală), pe când asociaţia naţională de pe poziţia a 28-a va avea toate cele trei echipele în turul 2 preliminar al acestei noi competiţii.

Nu toate cele 32 de echipe vor veni din calificările UECL, zece vor ajunge în faza grupelor după ce vor fi fost eliminate din play-off-ul UEL, alte 5 din aşa-numita UECL champions path (trei tururi, la care vor participa eliminate din UCL şi UEL) ceea ce înseamnă că preliminariile (main path) vor da un număr de doar 17 calificate. Mai intervine un 'dar', pentru că se mai creează o interdependenţă cu preliminariile UEL: 3 dintre echipele din play-off vor fi cele eliminate din Q3 al UEL.

UEFA specifică faptul că această veritabilă încrengătură, în care sunt implicate toate cele trei competiţii, are drept scop ca minimum 34 dintre cele 55 de asociaţii naţionale afiliate la UEFA să fie reprezentate măcar în faza grupelor unei competiţii. Există garanţia, evocă forul fotbalistic european, că în fazele grupelor se vor afla minimum 14 campioane în UCL, între 8 şi 11 campioane în UEL şi între 9 şi 12 campioane în UECL. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 167

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 03-11-2026 21:21

Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă

CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la

Sport Intern 03-11-2026 20:49

Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles

Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &

Sport Intern 03-11-2026 20:43

Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM

Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.

Sport Intern 03-11-2026 14:51

Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri

Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki

Sport Intern 02-11-2026 22:47

Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat

SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris

Sport Intern 02-11-2026 22:34

Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă

Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf

Sport Intern 02-11-2026 21:48

Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a

CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di

Sport Intern 02-11-2026 19:40

Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă

Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),

Sport Intern 02-11-2026 17:27

Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale

Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a

Sport Intern 02-11-2026 11:26

VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid

Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.

Sport Intern 01-11-2026 23:37

Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat

Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir

Sport Intern 01-11-2026 23:25

Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat

CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul

Sport Intern 01-11-2026 23:16

Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon

CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.

Sport Intern 01-11-2026 23:06

Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov

CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur

Sport Intern 01-11-2026 22:34

Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA

Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu