Fotbal: Victorie clară a României, 3-0 cu Irlanda de Nord, în preliminariile Campionatului European Under-21
Selecţionata de tineret a României a învins formaţia Irlandei de Nord cu scorul de 3-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'' din Voluntari, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.
Tricolorii au reuşit a doua victorie consecutivă la scor de forfait, după 3-0 cu Ucraina, joi, la Ploieşti.
După o primă repriză modestă, echipa antrenată de Mirel Rădoi s-a impus prin golurile marcate de Tudor Băluţă (48), Valentin Mihăilă (59), Andrei Ciobanu (67), dominând clar jocul şi pe fondul superiorităţii numerice.
Prima oportunitate de gol a venit abia în min. 29, când Paşcanu a trimis cu capul peste poartă, după cornerul lui Mihăilă. Man (30) a şutat de la 20 metri, peste poartă. Momentul cheie al meciului s-a petrecut în min. 34, când Man a scăpat singur pe contraatac, dar s-a ciocnit brutal de portarul Hazard, ieşit în întâmpinare şi care a primit cartonaşul roşu după ce ambii jucători au primit îngrijiri medicale câteva minute.
Din lovitura liberă rezultată, Ciobanu (39) a trimis periculos la vinclu, dar portarul Hughes a salvat golul la prima sa intervenţie. Hughes a fost la post şi la şutul lui Man de la 25 de metri (41).
Oaspeţii puteau intra în avantaj la pauză, dar Lavery (45+4) a ratat o mare ocazie din mijlocul careului.
România trebuia să primească penalty la ultima fază a reprizei (45+5), după un fault al lui McCann la Ciobanu, dar arbitrul a acordat corner.
Naţionala pregătită de Mirel Rădoi a început repriza secundă în forţă, iar Tudor Băluţă a deschis scorul (48), cu un şut din careu, după ce Ad. Petre a fost blocat iniţial.
Fundaşul Raţiu a fost aproape de gol şi el, dar mingea expediată de jucătorul echipei Villarreal a lovit bara (53).
Valentin Mihăilă (Univ. Craiova) a majorat diferenţa, în min. 59 Mihăilă, din centrarea lui Man, după ce Oaidă a trecut inteligent peste minge.
Al treilea gol al echipei României a fost reuşit de Andrei Ciobanu (67), cu un şut la colţul lung, din pasa lui Adrian Petre.
Denis Drăguş putea marca şi el, dar şutul său cu efect a fost deviat în corner de un fundaş (77).
Finalul a fost un pic confuz, pe fondul schimbărilor efectuate de Rădoi, al relaxării tricolorilor şi al unei ofensive nord-irlandeze în căutarea golului de onoare. Portarul Vlad s-a opus magistral golului (81), respingând mingea reluată din apropiere de fundaşul Toal cu capul, după un corner.
La meci au asistat mai mulţi oameni de fotbal, printre care preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, preşedintele clubului Astra Giurgiu, Dani Coman, antrenorul secund al Astrei, Vasile Maftei, antrenorul principal al echipei FCSB, Bogdan Vintilă, fostul antrenor Dumitru Dumitriu, directorul de scouting şi relaţii internaţionale al FC Viitorul, George Ogăraru, fostul internaţional Petre Marin etc.
În alt meci jucat luni, Danemarca a învins Finlanda cu 1-0, în deplasare.
Danemarca este lider, cu 9 puncte (3 jocuri), urmată de Finlanda, 7 puncte (4 j), România, 6 p (3 j), Ucraina, 3 p (3 j), Irlanda de Nord, 2 p (4 j), Malta, 1 p (3 j). La turneul final, cu 16 participante, găzduit de Ungaria şi Slovenia, se califică direct cele 9 câştigătoare ale grupelor şi cea mai bună formaţie de pe locul al doilea. Celelalte 8 selecţionate de pe poziţiile secunde vor disputa un baraj în dublă manşă pentru a completa cele patru locuri rămase.
România va juca următorul meci pe 14 noiembrie, acasă, cu Finlanda.
România - Irlanda de Nord 3-0 (0-0)
Au marcat: Tudor Băluţă (48), Valentin Mihăilă (59), Andrei Ciobanu (67).
Voluntari, Stadion ''Anghel Iordănescu''
Preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021 - Grupa a 8-a
Au evoluat echipele:
România: 1. Andrei Daniel Vlad - 18. Andrei Raţiu (19. Mihai Velisar, 63), 4. Alexandru Paşcanu, 15. Andrei Chindriş, 2. Radu Boboc - 14. Răzvan Oaidă, 5. Tudor Băluţă (căpitan; 6. Ricardo Grigore, 80), 20. Andrei Ciobanu - 8. Dennis Man (21. Mihai-Alexandru Neicuţescu, 69), 11. Adrian Petre (9. George Ganea, 69), 7. Valentin Mihăilă (10. Denis Drăguş, 69). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 12. Marian-Mihai Aioani, 23. Cosmin Dur-Bozoancă - 13. Denis Ciobotariu, 17. Darius Olaru.
Irlanda de Nord: 1. Conor William Hazard (căpitan) - 4. Kofi Balmer, 2. Eoin Toal, 20. Ciaron Maurice Brown, 15. Sean Graham (3. Lewis Thompson, 75) - 7. Alfie McCalmont (17. Caolan Boyd Munce, 74), 18. Alistair Edward McCann - 11. Shea Gordon (9. David Parkhouse, 74), 6. Jake Dunwoody (16. Cameron Palmer, 61), 10. Ethan Galbraith (12. Liam Hughes, 39) - 8. Shayne Lavery. Selecţioner: Ian Baraclough.
Rezerve neutilizate: 5. Sam McClelland, 13. Caolan Marron, 14. Jack O'Mahony, 19. Paul O'Neill.
Arbitru: Nejc Kajtazovic; arbitri asistenţi: Manuel Vidali, Tomislav Pospeh; al patrulea oficial: Mitja Zganec (toţi din Slovenia)
Delegat UEFA: Igor Radojcic (Serbia), observator UEFA pentru arbitri: Attila Abraham (Ungaria)
Cartonaşe galbene: Băluţă (78).
Cartonaş roşu: Hazard (38).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Echipa națională de fotbal a României/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă
CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la
Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &
Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM
Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.
Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri
Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki
Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris
Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf
Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a
CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di
Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),
Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale
Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a
VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu








