Gimnastică artistică - CM 2019: Marius Urzică - Speranţa moare ultima şi avem încă şanse la Jocurile Olimpice
Antrenorul lotului masculin de gimnastică a României, Marius Urzică, speră că băieţii se vor mobiliza la maxim, vor strânge din dinţi, vor trece peste problemele medicale şi vor concura cât mai curat la Mondialele 2019 de la Stuttgart (4-13 octombrie) pentru a obţine calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo.
Echipa masculină a României, în componenţă cu Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Roland Modoianu şi Răzvan Marc, antrenaţi de Marius Urzică, Ştefan Gal şi Marius Berbecar, va intra luni 7 octombrie în concursul de calificare.
''Starea de spirit este una bună, speranţa moare ultima şi credem că dacă totul va decurge normal, nu vor fi ezitări şi ratări, încă avem şanse să ne calificăm la Jocurile Olimpice. Dacă excludem cele trei ţări calificate deja (China, Rusia şi Japonia - n.r), ar trebui să fim între primele nouă. Ieri am avut antrenamentul de podium, băieţii s-au acomodat. Au mai fost mici ezitări pe ici pe colo, dar important a fost să simtă aparatele şi sperăm ca în competiţie lucrurile să decurgă mult mai bine'', a declarat telefonic Marius Urzică pentru AGERPRES.
Calificarea la JO 2020 de la Tokyo este obiectivul trasat de FR de Gimnastică, pe care antrenorul principal al lotului masculin şi l-a asumat fără rezerve: ''Atât federaţia cât şi noi ne dorim din suflet să reuşim calificarea. Ăsta este obiectivul principal, iar dacă nu, mai există şansa de a se califica Andrei Muntean la individual compus plus Marian Drăgulescu la sărituri. Va fi o bătălie foarte mare, sunt multe ţări valoroase cu echipe foarte bune, dar trebuie să ne jucăm şansa şi să sperăm că totul va fi bine''.
În ce priveşte finalele pe aparate, Urzică îşi pune speranţă în trei gimnaşti: ''Sincer, Marian Drăgulescu la sărituri, Andrei Muntean la individual compus şi poate Cristian Băţagă, care are un exerciţiu bun, cu notă de plecare din 6,2. Dacă nu va ezita şi va face un exerciţiu bun poate avea şanse de a prinde finala la cal''.
Unicul campion olimpic al gimnasticii masculine a precizat că Răzvan Marc va fi rezervă în concurs, în timp ce Ronald Modoianu va face şase aparate, Andrei Muntean tot şase aparate, Vlad Cotuna va concura la patru aparate, mai puţin sol şi sărituri, având în continuare o mică accidentare la genunchi, unde a fost operat acum trei luni, dar se resimte din nou. Marian Drăgulescu va evolua la două aparate, sol şi sărituri, iar Cristian Băţagă la toate aparatele.
Problema accidentărilor este din nou prezentă şi la aceste Mondiale, iar băieţii nu sunt în plenitudinea forţelor fizice.
''Din păcate nu doar Cotuna se resimte, avem probleme de sănătate şi cu ceilalţi sportivi. Băţagă, înainte de a veni la campionatele mondiale i s-a depistat că are două hernii de disc, i s-a făcut puncţie, infiltraţii în coloană şi pe lângă asta mai are vechi probleme la tendonul ahilian, unde a avut o ruptură şi acuză dureri la acel picior. Andrei Muntean, în ciuda faptului că a fost operat la ambii umeri şi la gleznă, se resimte şi are dureri. Drăgulescu este relativ în regulă, lucrează bandajat la glezna la care a fost operat, dar sperăm că totul va fi în regulă şi va putea face o figură frumoasă. El tinde să intre în finală al sărituri, unde şansele sunt mai mari, dar va evolua şi la sol şi chiar dacă nu va prinde finala va încerca să ajute echipa cu o notă foarte bună'', a spus Marius Urzică.
Calul cu mânere, unde Urzică obţinea aurul olimpic la JO 2000 de la Sydney, a ajuns călcâiul lui Ahile pentru gimnaştii români: ''Din păcate cel mai slab aparat pe care îl avem, în ciuda faptului că de mult echipa României era mult mai valoroasă la acest aparat, este calul cu mânere unde în continuare avem probleme. Din păcate aceşti sportivi, fără o bază foarte bună, e greu să facă exerciţii cu o notă de plecare foarte mare, ca atare notele finale vor fi mult mai mici decât la alte aparate''.
Patru sportivi evoluează la fiecare aparat, iar cele mai bune trei note se iau in calcul în concursul de calificare. Primele 12 clasate în concursul pe echipe obţin biletele la JO 2020, iar primii 12 clasaţi la individual compus şi primii trei în finalele pe aparate obţin de asemenea biletele la Tokyo, dacă nu reuşesc calificarea cu echipa.
La CM 2018, România a ocupat locul 21, iar la CE 2019, băieţii noştri s-au clasat pe locul 15 în concursul pe echipe.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă
CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la
Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &
Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM
Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.
Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri
Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki
Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris
Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf
Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a
CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di
Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),
Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale
Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a
VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.
Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov
CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur
Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu








