INTERVIU/Adrian Socaciu: România are un cuvânt de spus la nivel mondial, cred că voi fi ales în CEx al FISU
Preşedintele Institutului Sportiv Român, Adrian Socaciu, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că este încrezător în şansele sale de fi ales în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU), România fiind bine reprezentată la conducerea unor federaţii sportive internaţionale.
Socaciu i-a dat drept exemplu pe Marius Vizer la Federaţia Internaţională de Judo (preşedinte), Cornel Mărculescu la Federaţia Internaţională de Nataţie (director executiv), Ana Pascu la Federaţia Internaţională de Scrimă (vicepreşedintă) şi Carmen Tocală la Federaţia Internaţională de Baschet (în FIBA Central Board).
În cadrul interviului, Socaciu a explicat motivele pentru care România a renunţat la candidatura pentru Universiada din 2021, precizând că sumele pentru organizarea competiţiei ar fi fost mult mai mici decât cele vehiculate.
Referitor la viitorul sportului universitar, Socaciu a spus că ţine de decizia politică a statului român şi că se poate dezvolta un sistem al sportului universitar după modelul american cu competiţii sportive inter-universitare, dacă se doreşte acest lucru.
Adrian Socaciu a afirmat că în acest moment în România nu se ştie cu exactitate câţi bani sunt alocaţi sportului, întrucât sunt foarte multe instituţii care investesc, neexistând niciun studiu privind impactul acestui domeniu în societate.
Redăm integral interviul acordat AGERPRES de preşedintele ISR, Adrian Socaciu:
AGERPRES: Ce presupune funcţia de membru în Comitetul Executiv al FISU pentru care candidaţi? România a mai avut vreun reprezentant la acest nivel?
Adrian Socaciu: Este un post pentru o funcţie de conducere, care va decide politica de dezvoltare a sportului universitar la nivel global şi competiţiile mondiale, campionatele mondiale universitare, jocurile mondiale universitare şi Universiada de vară şi Universiada de iarnă. Vorbim în primul rând de o structură care astăzi are 147 de naţiuni şi are un impact asupra a 180 de milioane de studenţi din întreaga lume. Am avut un român în structura de conducere a FISU, este vorba despre domnul profesor Adrian Gagea, care a avut 6 mandate ca auditor al acestei structuri.
AGERPRES: Cum stă România la acest capitol al sportului universitar şi ce şanse aveţi pentru a ocupa această funcţie?
Adrian Socaciu: Este o negociere complexă şi o luptă complexă, ţinând cont că avem 45 de naţiuni care au candidat pentru această structură. Eu cred în România şi cred în România campioană şi cred că o să reuşesc, o să ajung să fiu unul dintre cei care intră în Comitetul Executiv al acestei structuri. Şi spun acest lucru bazându-mă în primul rând pe manifestul pe care îl am, pe istoria pe care România o are la nivel global în această structură, şi aici vorbim despre ceea ce a făcut domnul profesor Adrian Gagea la nivel global şi despre România în sport, pentru că România în sportul global contează, şi vorbim aici despre domnul Marius Vizer la Federaţia Internaţională de Judo, de domnul Mărculescu la Federaţia Internaţională de Nataţie, vorbim de doamna Ana Pascu la Federaţia Internaţională de Scrimă, vorbim de doamna Tocală proaspăt numită în Federaţia Internaţională de Baschet, deci la nivel mondial România are un cuvânt de spus.
AGERPRES: S-ar putea spune că este vorba despre o campanie electorală? Ce presupune candidatura dumneavoastră?
Adrian Socaciu: Mai exact fiecare naţiune încearcă să influenţeze alte naţiuni membre ale structurii internaţionale. Sunt 147 de naţiuni şi fiecare dintre aceste noţiuni votează. Iar 45 dintre ele au propriii candidaţi, am contracandidaţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, Japoniei, Germaniei, din Marea Britanie, Franţa, Portugalia, Spania, ţări importante, cu un rol important. Ce urmează să fac eu? Am început să fac o campanie şi mi-am propus să ajung la minim 90 de naţiuni din cele 147 şi încerc să fac un tur al globului, atât cât timpul îmi permite, şi resursele. Pentru că nu voi putea să ajung peste tot, mai sunt 52 de zile până când vor fi alegerile, pe 14-15 noiembrie.
AGERPRES: Ce sprijin aveţi, cine vă susţine în campania aceasta?
Adrian Socaciu: În primul rând am un sprijin instituţional şi mă refer la Federaţia Sportului Şcolar şi Universitară, la Ministerul Educaţiei şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Am avut discuţii şi sper ca totul să fie bine şi la Ministerul de Externe, şi s-au alăturat acestui demers companii private româneşti şi români care vor să sprijine acest demers. Este important, pentru că România trebuie să îşi aducă aportul la sportul universitar mondial.
AGERPRES: În cazul în care veţi câştiga acest post, vezi renunţa la funcţia de preşedinte al ISR?
Adrian Socaciu: Voi continua şi la conducerea Institutului Sportiv Român, nu sunt funcţii incompatibile.
AGERPRES: Care sunt cele mai importante iniţiative pe care le-aţi avut la conducerea ISR şi care au avut un succes mai mare?
Adrian Socaciu: Să menţionez trei lucruri, primul, Forumul Sportului românesc, pe care l-am organizat anul trecut cu ocazia Centenarului României, la care au fost prezenţi peste 75 de speakeri de pe patru continente de la cele mai importante structuri sportive mondiale, menţionez lansarea cărţii 100 de ani de sport românesc împreună cu AGERPRES, politici publice în domeniu, şi vorbim despre iniţiativa Tichetul sport pentru sănătate, un prim pas care poate avea un important rol în perspectiva dezvoltării sportului românesc, despre semnarea unui acord după opt luni de negociere cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
AGERPRES: Care sunt proiectele viitoare ale Institutului Sportiv Român?
Adrian Socaciu: Institutul Sportiv Român îşi va continua ceea ce şi-a propus încă de la înfiinţare, pe cei patru piloni ai săi, educaţie, politici publice, evenimente şi tehnologie. Şi în acest sens, pe educaţie am semnat un acord cu principala şcoală de management sportiv ''world wide'' pe care începând de anul viitor o vom aduce în România, ca evenimente, urmează un festival sportiv în 2020, pe partea de politici publice, avem un eveniment împreună cu Aspen, iar pe partea de tehnologie pregătim o aplicaţie sportivă.
AGERPRES: Care este viitorul sportului şcolar şi universitar în România, există o strategie în acest sens?
Adrian Socaciu: Realitatea o ştim cu toţii, ştim care este viitorul sportului universitar, ţine de decizia politică a statului român şi ce îşi doreşte să facă în privinţa sportului universitar. Din perspectiva mea personală şi a Institutului Sportiv Român, se poate dezvolta un sistem al sportului universitar după modelul american cu competiţii sportive inter-universitare şi să privim sportul ca o joacă, ca o mişcare pentru sănătate, iar de aici se vor naşte şi campioni. Mesajul cu care merg şi către Federaţia Internaţională a Sportului Universitar este să construim campionul, dar nu campionul sportiv, ci valorile dobândite prin sport să le ducem în viaţa de zi cu zi. Dacă eşti campion în ceea ce faci tu, fie că eşti inginer avocat sau ospătar sau judecător, o să reuşeşti în viaţă. Cred că acest lucru trebuie să îl livreze contextul şi cadrul statului român tinerilor din România, indiferent că vorbim de preşcolari, şcolari sau din mediul universitar. Revenind la şansele pe care România le are să dezvolte un sistem al sportului universitar, dacă există dorinţă politică în şase luni se poate porni la construirea sistemului. Iar într-un an sau doi să avem un sistem sportiv universitar cu cel puţin 10 probe şi aici mă refer la competiţii. Şi aici ar trebui să vorbim despre atuurile pe care le au astăzi universităţile, pentru că pe de o parte universităţile au o infrastructura sportivă, puţină, multă, există, există brandul, există profesorii de sport şi există istoria care este de partea lor. Pe de altă parte, tinerii îşi doresc mişcare, dar au nevoie de un cadru organizat şi de o înţelegere a viziunii privind sportul universitar. Acest lucru poate fi făcut de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar.
AGERPRES: A fost vorba la un moment dat ca România să candideze la organizarea Universiadei din 2021 şi au fost implicate personalităţi politice de rang înalt, însă acest proiect a eşuat. Ce nu a mers?
Adrian Socaciu: Aşa cum am vorbit la începutul acestei interviu, vorbim despre România campioană. Consider că proiectele de ţară sunt ale României, ale fiecărui cetăţean din România care trebuie să se implice cu fiecare vibraţie. Eu cred că în primul rând a fost înţeles greşit. Trebuie să trecem peste orgolii, proiectele nu sunt ale lui x sau ale lui y, sunt ale naţiunii. Că naţiunea se identifică cu un preşedinte sau cu un premier, sau cu un preşedinte de federaţie, este un plan secundar. Cred că în primul rând ar trebui să vorbim de naţiune. Şi dacă acest mesaj ar fi înţeles de actorii decidenţi, atunci ar fi fost posibil. Părea să fi fost înţeles, însă premierul de atunci nu a înţeles.
AGERPRES: Vă referiţi la Victor Ponta?
Adrian Socaciu: Da.
AGERPRES: A fost vorba de o luptă politică?
Adrian Socaciu: Nu ştiu, eu am făcut tot ceea ce a depins de mine, am făcut peste puterile unui cetăţean, m-am implicat mai bine de doi ani în această muncă de ''advocacy'' către toate instituţiile statului. Şi trebuie reţinut un lucru, că la momentul respectiv 145 de naţiuni au spus da României şi au spus că România poate să organizeze un astfel de proiect. Şi sunt conştient că poate în următorii ani o să putem aduce un astfel de proiect în România.
AGERPRES: Din câte ştiu eu organizarea unui astfel de eveniment presupune o sumă foarte foarte mare de bani, a fost vorba de finanţare?
Adrian Socaciu: Dar nu s-a înţeles, pentru că eu am pregătit un dosar care arăta fiabilitatea acestui proiect la nişte costuri care nu erau cele pe care domnul Ponta la momentul respectiv a spus-o la o întâlnire şi anume că ar fi costat peste un miliard de euro. Nu este adevărat acest lucru, un astfel de proiect, un astfel de eveniment se poate realiza începând cu 250 de milioane de euro. Asta înseamnă să înţelegi o perspectivă de ansamblu.
AGERPRES: După organizarea Festivalului Olimpic de la Braşov din 2013, COSR încearcă acum să obţină organizarea Jocurilor Olimpice de tineret din 2024, cum comentaţi acest lucru?
Adrian Socaciu: Este un lucru foarte bun şi felicit iniţiativa Comitetului Olimpic şi Sportiv Român de a aduce această competiţie în România şi sper să reuşim, dar este o luptă grea, aşa cum este şi pentru Jocurile Mondiale Universitare. Orice competiţie internaţională este o competiţie cu celelalte naţiuni, însă am încredere că o să reuşească, pentru că România cred că este pregătită pentru un astfel de eveniment. Eu cred în poporul român şi cred că dacă reuşim să trecem de orgolii şi să stăm la aceeaşi masă şi să ne valorificăm unii pe alţii putem reuşi. Nu este vorba că nu putem, este vorba să ne dorim.
AGERPRES: Ce părere aveţi despre infrastructura sportivă din România, arenele sportive pentru EURO 2020 sunt în întârziere, lucrările de la Patinoarul din Bucureşti stagnează, iar construirea unei săli polivalente în Bucureşti este tot la stadiul de proiect?
Adrian Socaciu: Dacă mă întrebaţi pe mine, răspunsul nu stă în construirea unei infrastructuri sportive, ci ceea ce ne ţine în loc. Ceea ce ne ţine în loc astăzi ţine de două aspecte, impactul pe care activitatea fizică îl are asupra naţiunii române, pentru că nu avem o măsurare a acestui lucru. Ne place să ne lăudăm cu Halep, cu Hagi, Năstase, dar oare măsurăm în această economie globală impactul pe care aceşti sportivi îl au? Deci, în primul rând este vorba despre impactul pe care mişcarea sportivă îl are asupra noastră ca naţiune şi doi, este vorba despre strategia statului român în ceea ce priveşte sportul românesc. Ce ne dorim, ce politică de stat avem în domeniul sportiv? Avem o politică în care statul reglementează şi joacă şi acţionează, pentru că astăzi pe de o parte statul reglementează sportul, pe de o parte finanţează sportul, iar pe de altă parte are echipe în competiţie. Deci în toate cele trei direcţii. Sau ne dorim ca până la o anumită vârstă statul român să aibă o contribuţie în dezvoltarea sănătăţii şi a construirii unui caracter armonios a fiecărui cetăţean? Pentru că peste trei ani tot aici ne vom afla şi vom vorbi despre rolul real pe care îl are mişcarea, nu o să putem să construim altfel. Abia atunci toţi actorii vom putea sta la masă şi putem spune că ne dorim cinci centre regionale sau zece, cred că de aici trebuie să pornim. Astăzi nu mai este vorba despre lipsă de resurse în sportul românesc, toată lumea vorbeşte despre lipsa de finanţare. Am citit zilele trecute un raport în care România apare printre statele codaşe ale Uniunii Europene la suma alocată sportului. Însă noi nu avem o sumă globală, pentru că astăzi, dacă întrebăm pe oricine, nu poate să ne spună câţi bani sunt alocaţi sportului. De ce? Pentru că Ministerul Sportului alocă o sumă, Ministerul Educaţiei alocă altă sumă, Ministerul Transporturilor o altă sumă, Ministerul de Interne la fel, Ministerul Apărării o altă sumă, consiliile locale la fel şi tot către sport dau bani şi cei de la dezvoltare, pe infrastructură. Deci toate aceste lucruri fac parte din această industrie a sportului şi astăzi noi nu avem un studiu privind impactul şi economia sa, ca să putem vorbi de câţi bani sunt în sport. Aici cred că trebuie definit rolul pe care îl are Ministerul Tineretului şi Sportului, pornind de la hotărârea de înfiinţare. Dacă s-ar înţelege acest lucru, s-ar putea construi.AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: CFR Cluj anunță transferul mijlocașului ghanez Amin Ziblim
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Amin Ziblim, mijlocaș ghanez care a jucat în sezonul precedent la divizionara secundă Muscelul Câmpulung. 'Ceferiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Amin Ziblim este noul nostru jucător. În vârstă de 20 de ani, Amin
Fotbal: Petrolul Ploiești, învinsă cu 2-0 de Arka Gdynia în ultimul amical din Polonia
Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a fost învinsă cu scorul de 2-0 (1-0) de formația Arka Gdynia în ultima partidă amicală din stagiul de pregătire din Polonia. Conform paginii oficiale de Facebook a grupării ploieștene, golurile formației poloneze au fost înscrise de Vladislavs Gutkovskis (minutul 12) și Elmedin Rama (90). Ant
Rugby: Un debutant în XV-le României pentru meciul cu Chile, din Cupa Națiunilor
Debutantul Jean-Pierre Smith a fost inclus în XV-le României pentru meciul cu Chile, primul din Cupa Națiunilor, competiție desfășurată sub egida World Rugby, programat sâmbătă (duminică, 01:00, ora României), pe Estadio Nacional Julio Martinez Pradanos din Santiago de Chile, potrivit site-ului Federației Române de Rugby.
Tenis: Turneul Ion Țiriac Challenger a rămas fără români
România nu mai are niciun reprezentant la turneului de tenis Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce Ștefan Paloși a fost eliminat, joi, în optimi la simplu, iar perechea Alexandru Jecan/Bogdan Pavel a părăsit proba de dublu în sferturile de finală. Paloși (26 ani, 411 ATP), bene
Fotbal: FC Argeș a încheiat cu o victorie stagiul de pregătire din Slovenia
Echipa de fotbal FC Argeș a învins formația slovenă de ligă secundă NK Jadran Dekani cu scorul de 4-0, joi, la Zrece, în ultimul meci al piteștenilor în stagiul de pregătire din Slovenia. Echipa antrenată de Bogdan Andone s-a impus prin golurile marcate de Patrick Dulcea (18), Mike Idowu (23, 53) și Ricardo Matos (33), potriv
Baschet masculin: Victorie istorică pentru România în fața Greciei, în preliminariile CM 2027
Naționala de baschet masculin a României a reușit o victorie istorică împotriva Greciei, cu scorul de 73-66 (16-18, 19-20, 16-20, 22-8), joi seara, în Oradea Arena, într-un meci din Grupa B a preliminariilor Cupei Mondiale din 2027. Grecia este medaliată cu bronz la ultimul Campionat European. Tricolorii au obținut primul
Fotbal: Rapid București a învins-o pe Dinamo Kiev, într-un meci amical (3-1)
Echipa de fotbal Rapid București a învins-o pe Dinamo Kiev cu scorul de 3-1 (0-0), într-un meci amical disputat pe HF-Stadion Bad Wimsbach, în stagiul de pregătire din Austria. Pentru Rapid au marcat Omar El Sawy (53), Borisav Burmaz (76 - penalty) și Mohammed Kamara (89), potrivit paginii de Facebook a echipei giuleștene. Vita
Fotbal: Universitatea Craiova a transferat extrema Heriberto Tavares
Internaționalul capverdian Heriberto Tavares a semnat cu echipa de fotbal Universitatea Craiova un contract valabil doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook. Format la Benfica Lisabona, Heriberto Tavares ajunge la campioana României după un parcurs care l-a purtat prin campionat
Fotbal: FK Csikszereda s-a despărțit de unsprezece jucători
Clubul FK Csikszereda s-a despărțit, joi, de unsprezece jucători, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare explicând decizia prin faptul că în fotbalul profesionist schimbarea este permanentă. Conform paginii oficiale de Facebook, cei unsprezece jucători la care s-a renunțat sunt: fundașii Lorand Bencze, Mariano B
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă cu 3-0 de Vojvodina Novi Sad într-o partidă amicală
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a fost învinsă cu scorul de 3-0 (3-0) de vicecampioana Serbiei, Vojvodina Novi Sad, în cel de-al treilea amical din cadrul stagiului de pregătire de la Bad Radkersburg (Austria). Golurile formației sârbe au fost înscrise de Dejan Zukic (minutul 10, penalty), Lazar Randjelovic (15) și Njegos Petrovic (
Fotbal: CFR Cluj l-a transferat definitiv pe Marian Huja de la Pogon Szczecin
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, transferul definitiv al fundașului Marian Huja, cel care în partea a doua a sezonului precedent a evoluat în tricoul alb-vișiniu sub formă de împrumut de la gruparea poloneză Pogon Szczecin. Huja a venit la 6 februarie 2026, iar CFR Cluj avea clauză de transfer definitiv la fin
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în sferturile probei de dublu la Ion Țiriac Challenger
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, miercuri, după ce a dispus de cuplul Ognjen Milic (Serbia)/Luka Pavlovic (Franța) cu 6-1, 7-6 (7/5). Favoriții numărul do
Fotbal: Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul francez Simon Elisor
Atacantul francez Simon Elisor a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, a anunțat, miercuri, campioana României pe pagina sa de Facebook.
Fotbal: Alexandru Pantea, de la FCSB, transferat la Levadiakos, noua echipă a lui Charalambous
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul fundașului Alexandru Pantea la formația greacă Levadiakos, pregătită acum de fostul antrenor al grupării bucureștene, Elias Charalambous. 'FCSB anunță că Alexandru Pantea va evolua, în sezonul 2026-2027, la Levadiakos FC, din prima ligă elenă. Clubul
Fotbal: Clubul Dinamo a anunțat rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu fundașul Costin Amzăr
Clubul de fotbal Dinamo București a anunțat, miercuri, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Costin Amzăr, care în ultimele două sezoane a evoluat sub formă de împrumut la formația Al Nasr din Emiratele Arabe Unite. 'Dinamo a ajuns la o înțelegere amiabilă de încetare a raporturilor contract











