logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Canotaj: Elisabeta Lipă, apel la MTS şi COSR pentru achiziţionarea de bărci necesare în pregătirea sportivilor pentru JO

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a făcut un apel, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, la ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şi la preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, să aloce sumele necesare pentru achiziţionarea de bărci necesare în pregătirea sportivilor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

"O să vă spun de ce avem nevoie noi de bărci. Ştiţi foarte bine că Tokyo nu este Linz unde să pui bărcile în remorcă şi să participi la competiţie. Bărcile pentru Jocurile Olimpice vor pleca cu trei luni înainte de startul Jocurilor Olimpice. Deci o garnitură de bărci va trebui să plece cu trei luni înainte şi nu ne putem folosi de ea. O altă garnitură identică de bărci ne trebuie acasă. Ca să te poţi pregăti într-o barcă de dublu, de patru, de opt, un sportiv nu iese la antrenament doar în 8, iese şi la simplu, la dublu sau în patru şi după aceea se alcătuieşte barca de opt. Selecţia este continuă şi valoarea sportivului o dă barca mică. Eu o să fac o listă cu toate nevoile noastre şi o să vă dau, domnule preşedinte şi domnule ministru, ca să faceţi în aşa fel încât pe final de an, în următorul trimestru să finanţaţi Complexul Sportiv Naţional Baza Nouă cu o sumă consistentă ca să ne poată cumpăra aceste bărci de antrenament. La modul cel mai serios vă spun că nevoile sunt enorme. Ştim toţi cum se fac achiziţiile la noi şi dacă nu începem din timp şi aşteptăm următorul an, probabil că vor veni bărcile înainte de plecarea la Jocurile Olimpice. Avem un viitor frumos dar singuri nu putem să reuşim, iar nevoile sunt extrem de mari. Nu te poţi bate cu ţări care investesc, care au bugete enorme. Dar în aceste condiţii noi facem performanţă, avem sprijinul ministerului şi COSR", a declarat Lipă.

Ministrul Bogdan Matei i-a transmis directoarei complexului sportiv de la Snagov să găsească soluţia pentru a rezolva problema.

 


Oficialul FRC i-a felicitat pe sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice în urma participării la campionatele mondiale de la Linz şi a precizat că bărcile de 8 vor avea ca obiectiv calificarea la regata de la Lucerna din primăvara anului viitor: "Nu ne-a fost uşor, pentru că un campion olimpic, mondial sau european nu se creşte de la o ediţie la alta. Astăzi vă pot spune că sunt extrem de bucuroasă că am reuşit să aducem pe aceeaşi poziţie alături de fete şi lotul de băieţi. Până acum România califica trei-patru probe iar la băieţi nici nu se punea problema de medalii, pentru că aveam un lot foarte tânăr de unde putem să închegăm nişte probe. Anul acesta vă pot spune cu mândrie că băieţii se află la egalitate cu fetele. Suntem pe locul 7 din 80 de naţiuni participante, a fost un campionat mondial extrem de greu, cu foarte multe ţări bine pregătite, toată lumea şi-a dorit să obţină paşaportul pentru Tokyo, iar sportivii noştri au concurat la cel mai înalt nivel. Am văzut dorinţă, putinţă, determinare, hotărâre şi sunt foarte mândră de ei. Obiectivul Federaţiei Române de Canotaj a fost anul acesta să calificăm cât mai multe probe. Ştiu că voi fi întrebată de proba de 8, dar anul acesta obiectivul nostru nu a fost să calificăm barca de opt ci bărcile mici, dar cu siguranţă că la regata de calificare de la Lucerna din luna mai vom face o barcă de opt la cel mai înalt nivel, care se va bate pentru podiumul olimpic la Tokyo".
 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Ministrul Bogdan Matei a afirmat că instituţia pe care o conduce a investit în ultimul an în complexul sportiv de la Snagov pentru a crea cele mai bune condiţii sportivilor.

"Şi anul acesta am investit cu prioritate în complexul naţional Snagov pentru că ne interesează foarte mult să oferim condiţii foarte bune. Aici se întâmplă lucruri minunate şi sunt foarte bucuros. Eu în calitatea mea de ministru ar trebui să vorbesc mai puţin şi să vă las pe dumneavoastră să vorbiţi mai mult. Este extrem de important să investim în anul preolimpic şi nu în cel olimpic, pentru că astfel vor putea apărea şi rezultatele. Şi în calitatea mea de român pot să spun că sunt tare mândru de dumneavoastră şi vă mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce faceţi pentru România", a declarat Bogdan Matei.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a lăudat strategia aplicată de federaţia de canotaj, afirmând că şi-ar dori ca alte federaţii sportive să-i urmeze exemplul: "Aceste obiective nu se pot îndeplini decât cu o echipă competentă, cu o strategie foarte bine pusă la punct, cu oameni profesionişti. Faptul că aţi reuşit să vă întoarceţi de la aceste campionate mondiale cu şapte echipaje calificate la Jocurile Olimpice înseamnă că sunteţi în grafic, că strategia a fost bună că aţi mizat pe tineri. În Federaţia Română de Canotaj avem un partener onest care urmăreşte performanţa şi care îşi respectă obiectivele. Mi-aş dori ca acest exemplu să fie preluat şi de celelalte federaţii sportive din România. Potenţial din punct de vedere al sportivilor România are, important este să luăm şi deciziile cele mai bune".
 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


România a participat la Mondialele de la Linz cu 11 echipaje şi 41 de sportivi, şapte echipaje reuşind să se califice la Jocurile Olimpice Tokyo 2020: dublu feminin vâsle, categorie uşoară (Ionela-Livia Cozmiuc, Gianina-Elena Beleagă), dublu rame masculin (Marius-Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă), dublu rame feminin (Cristina-Georgiana Popescu, Amalia Bereş), dublu vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Marian-Florian Enache), patru rame feminin (Viviana Iuliana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu), pe lângă cele două bărci medaliate la Linz. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Citiţi şi:

 

* Canotaj: Ministrul Sportului vrea lege pentru limitarea traficului pe lacul Snagov, unde se pregătesc canotorii 

Afisari: 84

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 04-11-2026 16:56

Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av

Sport Intern 04-11-2026 13:03

Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Nu intenționez să demisionez în aceste momente grele și cer unitate pentru echipă

Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu intenționează să-și dea demisia de pe banca tehnică în aceste momente dificile pentru formația din Trivale. Tehnicianul a cerut unitate și sprijin din partea suporterilor pentru jucătorii săi, punctând despre meciul cu liderul

Sport Intern 03-11-2026 21:21

Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă

CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la

Sport Intern 03-11-2026 20:49

Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles

Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &

Sport Intern 03-11-2026 20:43

Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM

Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.

Sport Intern 03-11-2026 14:51

Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri

Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki

Sport Intern 02-11-2026 22:47

Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat

SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris

Sport Intern 02-11-2026 22:34

Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă

Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf

Sport Intern 02-11-2026 21:48

Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a

CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di

Sport Intern 02-11-2026 19:40

Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă

Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),

Sport Intern 02-11-2026 17:27

Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale

Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a

Sport Intern 02-11-2026 11:26

VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid

Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.

Sport Intern 01-11-2026 23:37

Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat

Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir

Sport Intern 01-11-2026 23:25

Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat

CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul

Sport Intern 01-11-2026 23:16

Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon

CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.