Fotbal: Victor Piţurcă - Naţionala poate obţine un rezultat mare cu Spania
Managerul general al formaţiei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, susţine că echipa naţională a României poate obţine "un rezultat mare" în partida cu Spania, programată, joi, în preliminariile EURO 2020.
"E un moment extrem de important pentru echipa naţională. Avem nevoie de un rezultat mare ca de aer, fiindcă un eventual eşec ne-ar distanţa de calificare. Am discutat cu Cosmin Contra la meciul de la Voluntari, e şi el preocupat de tot ceea ce înseamnă lot... dar din punctul meu de vedere spun că putem obţine un rezultat mare cu Spania. Spania nu mai e Spania care a fost. Am văzut jocurile din grupă, cu Norvegia a câştigat foarte greu... iar dacă noi prindem o seară inspirată, Contra găseşte unsprezecele câştigător, dacă Spania nu e într-o formă foarte bună în seara respectivă... atunci avem şanse", a spus fostul selecţioner al primei reprezentative.
"Meciul pe l-am câştigat când eram eu la naţională contra Spaniei a fost unul amical, dar chiar şi aşa s-a încheiat cu destituirea selecţionerului, Aragones era atunci. Spania are jucători de calibru. Şi noi avem jucători buni care îşi doresc să câştige, de asta e important ca ei să prindă o seară bună. E important să se aleagă cea mai potrivită strategie şi să avem şi noroc", a adăugat Victor Piţurcă.
Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Spaniei, la 5 septembrie (ora 21:45), pe Arena Naţională din Bucureşti, şi reprezentativa Maltei, în 8 septembrie (ora 19:00), pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, în cadrul grupei F a preliminariilor EURO 2020.
AGERPRES (V, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Zsombor Piros s-a calificat în semifinalele turneului Ion Țiriac Challenger
Tenismanul maghiar Zsombor Piros, al doilea favorit, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins pe bulgarul Dimităr Kuzmanov cu 6-2, 6-3. În penultimul act, Piros îl va înfrunta pe polonezul Maks Kasnikowski (22
Fotbal: CFR Cluj anunță transferul mijlocașului ghanez Amin Ziblim
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Amin Ziblim, mijlocaș ghanez care a jucat în sezonul precedent la divizionara secundă Muscelul Câmpulung. 'Ceferiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Amin Ziblim este noul nostru jucător. În vârstă de 20 de ani, Amin
Fotbal: Petrolul Ploiești, învinsă cu 2-0 de Arka Gdynia în ultimul amical din Polonia
Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a fost învinsă cu scorul de 2-0 (1-0) de formația Arka Gdynia în ultima partidă amicală din stagiul de pregătire din Polonia. Conform paginii oficiale de Facebook a grupării ploieștene, golurile formației poloneze au fost înscrise de Vladislavs Gutkovskis (minutul 12) și Elmedin Rama (90). Ant
Rugby: Un debutant în XV-le României pentru meciul cu Chile, din Cupa Națiunilor
Debutantul Jean-Pierre Smith a fost inclus în XV-le României pentru meciul cu Chile, primul din Cupa Națiunilor, competiție desfășurată sub egida World Rugby, programat sâmbătă (duminică, 01:00, ora României), pe Estadio Nacional Julio Martinez Pradanos din Santiago de Chile, potrivit site-ului Federației Române de Rugby.
Tenis: Turneul Ion Țiriac Challenger a rămas fără români
România nu mai are niciun reprezentant la turneului de tenis Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce Ștefan Paloși a fost eliminat, joi, în optimi la simplu, iar perechea Alexandru Jecan/Bogdan Pavel a părăsit proba de dublu în sferturile de finală. Paloși (26 ani, 411 ATP), bene
Fotbal: FC Argeș a încheiat cu o victorie stagiul de pregătire din Slovenia
Echipa de fotbal FC Argeș a învins formația slovenă de ligă secundă NK Jadran Dekani cu scorul de 4-0, joi, la Zrece, în ultimul meci al piteștenilor în stagiul de pregătire din Slovenia. Echipa antrenată de Bogdan Andone s-a impus prin golurile marcate de Patrick Dulcea (18), Mike Idowu (23, 53) și Ricardo Matos (33), potriv
Baschet masculin: Victorie istorică pentru România în fața Greciei, în preliminariile CM 2027
Naționala de baschet masculin a României a reușit o victorie istorică împotriva Greciei, cu scorul de 73-66 (16-18, 19-20, 16-20, 22-8), joi seara, în Oradea Arena, într-un meci din Grupa B a preliminariilor Cupei Mondiale din 2027. Grecia este medaliată cu bronz la ultimul Campionat European. Tricolorii au obținut primul
Fotbal: Rapid București a învins-o pe Dinamo Kiev, într-un meci amical (3-1)
Echipa de fotbal Rapid București a învins-o pe Dinamo Kiev cu scorul de 3-1 (0-0), într-un meci amical disputat pe HF-Stadion Bad Wimsbach, în stagiul de pregătire din Austria. Pentru Rapid au marcat Omar El Sawy (53), Borisav Burmaz (76 - penalty) și Mohammed Kamara (89), potrivit paginii de Facebook a echipei giuleștene. Vita
Fotbal: Universitatea Craiova a transferat extrema Heriberto Tavares
Internaționalul capverdian Heriberto Tavares a semnat cu echipa de fotbal Universitatea Craiova un contract valabil doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook. Format la Benfica Lisabona, Heriberto Tavares ajunge la campioana României după un parcurs care l-a purtat prin campionat
Fotbal: FK Csikszereda s-a despărțit de unsprezece jucători
Clubul FK Csikszereda s-a despărțit, joi, de unsprezece jucători, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare explicând decizia prin faptul că în fotbalul profesionist schimbarea este permanentă. Conform paginii oficiale de Facebook, cei unsprezece jucători la care s-a renunțat sunt: fundașii Lorand Bencze, Mariano B
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă cu 3-0 de Vojvodina Novi Sad într-o partidă amicală
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a fost învinsă cu scorul de 3-0 (3-0) de vicecampioana Serbiei, Vojvodina Novi Sad, în cel de-al treilea amical din cadrul stagiului de pregătire de la Bad Radkersburg (Austria). Golurile formației sârbe au fost înscrise de Dejan Zukic (minutul 10, penalty), Lazar Randjelovic (15) și Njegos Petrovic (
Fotbal: CFR Cluj l-a transferat definitiv pe Marian Huja de la Pogon Szczecin
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, transferul definitiv al fundașului Marian Huja, cel care în partea a doua a sezonului precedent a evoluat în tricoul alb-vișiniu sub formă de împrumut de la gruparea poloneză Pogon Szczecin. Huja a venit la 6 februarie 2026, iar CFR Cluj avea clauză de transfer definitiv la fin
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în sferturile probei de dublu la Ion Țiriac Challenger
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, miercuri, după ce a dispus de cuplul Ognjen Milic (Serbia)/Luka Pavlovic (Franța) cu 6-1, 7-6 (7/5). Favoriții numărul do
Fotbal: Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul francez Simon Elisor
Atacantul francez Simon Elisor a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, a anunțat, miercuri, campioana României pe pagina sa de Facebook.
Fotbal: Alexandru Pantea, de la FCSB, transferat la Levadiakos, noua echipă a lui Charalambous
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul fundașului Alexandru Pantea la formația greacă Levadiakos, pregătită acum de fostul antrenor al grupării bucureștene, Elias Charalambous. 'FCSB anunță că Alexandru Pantea va evolua, în sezonul 2026-2027, la Levadiakos FC, din prima ligă elenă. Clubul











