ŞTIRILE SERII - SPORT - 2 SEPTEMBRIE
* Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că ar fi mulţumit dacă echipa naţională a României ar obţine patru puncte în meciurile cu Spania şi Malta, şi foarte fericit în situaţia în care ar câştiga şase puncte."Cu patru puncte aş fi mulţumit în dubla cu Spania şi Malta, cu şase aş fi foarte fericit. Nu e deloc uşor să te poţi impune în faţa Spaniei. E totuşi un avantaj uriaş că s-au vândut toate biletele şi vom avea 50.000 de români pe Arena Naţională. Iar aceşti suporteri cu siguranţă vor transmite din energia lor şi jucătorilor, astfel încât la final să fim toţi fericiţi", a spus Burleanu, prezent, luni, la un eveniment organizat de unul dintre sponsorii echipei naţionale a României. Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Spaniei, la 5 septembrie (ora 21:45), pe Arena Naţională din Bucureşti, şi reprezentativa Maltei, în 8 septembrie (ora 19:00), pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, în cadrul grupei F a preliminariilor EURO 2020.
* Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că o eventuală calificare la Campionatul European din 2020 ar fi cea mai mare realizare din cariera sa de antrenor."Sper ca vara viitoare să fim împreună tot aici, pe Arena Naţională, la un meci de Campionat European. Ar fi cea mai mare realizare a mea ca antrenor. Să pot să fac o ţară întreagă fericită ar fi extraordinar. Mi-ar plăcea să am 3-0 şi să nu revin mereu pe tabelă. Adică să câştig uşor jocurile, însă se pare că în ultimul timp avem parte de suferinţe până în ultimele minute. Sperăm că pe viitor nu se va mai întâmpla lucrul ăsta", a spus Contra, prezent la un eveniment organizat de unul dintre sponsorii primei reprezentative pe Arena Naţională.
* Fundaşul Alexandru Măţel a semnat, luni, un contract valabil pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani, cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, anunţă clubul din Bănie pe site-ul său oficial.Născut pe data de 17 octombrie 1989 la Constanţa, Măţel are o înălţime de 1,75 m, este un fotbalist de picior drept şi e evaluat la 450.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com. De-a lungul carierei sale de jucător profesionist, Măţel a mai evoluat la Farul Constanţa, Delta Tulcea, Astra Ploieşti, Dinamo Zagreb şi FC Hermannstadt. A izbutit să obţină trei titluri de campion în Croaţia, două Cupe ale Croaţiei, toate cu Dinamo Zagreb, o Cupă a României şi o Supercupă, ambele cu Astra.
* Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, luni, că finanţatorul FCSB, Gigi Becali, nu e antrenor la prima reprezentativă pentru a-şi da cu părerea despre selecţie şi a precizat că jucătorii de la gruparea roş-albastră dacă nu au făcut diferenţa cu formaţia armeană Alaşkert FC din Europa League, nu o vor putea face nici cu Spania.Selecţionerul a răspuns astfel criticilor lui Becali, cel care îl acuzase duminică seara, la postul Pro X, de neconvocarea lui Florinel Coman pentru partidele României cu Spania şi Malta."Coman e convocat la naţionala de tineret. Ce consecinţe să sufăr eu? Atunci domnul Becali ar trebui să se axeze în a scoate FCSB din subsolul clasamentului", a spus Contra, prezent luni la un eveniment organizat de un sponsor al echipei naţionale.
* Arbitrul german de origine turcă Deniz Aytekin va conduce meciul dintre naţionalele de fotbal ale României şi Spaniei, care va avea loc joi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, potrivit site-ului FRF.Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Eduard Beitinger şi Rafael Foltyn, iar Tobias Stieler va fi al patrulea oficial. Observator va fi sârbul Zoran Petrovic. Deniz Aytekin (41 de ani) este arbitru FIFA din 2011, el debutând în Bundesliga în septembrie 2008.
* Atacantul George Ţucudean va face o pauză în activitatea fotbalistică din cauza problemelor de sănătate, a anunţat, luni, clubul CFR Cluj, într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial. ''Clubul CFR 1907 Cluj anunţă faptul că atacantul nostru George Ţucudean va lua o pauză de la activitatea fotbalistică! Totul vine ca urmare a problemelor de sănătate apărute în ultimele luni care l-au ţinut departe de teren. În perioada care va urma, fotbalistul îşi va lua o pauză pentru refacere şi pentru a efectua câteva investigaţii suplimentare, care să-i ofere garanţia că poate reveni în fotbal la cel mai înalt nivel'', a arată în comunicatul campioanei României.
* Rutierul Eduard Michael Grosu, care evoluează pentru echipa pro-continentală franceză Delko Marseille Provence, doreşte să câştige ediţia din acest an a Turului ciclist al României, care se va desfăşura în perioada 11-15 septembrie."Anul acesta, trecând în categoria 2.1, am cerut echipei să fiu prezent şi sper să încep cu o victorie chiar din prima etapă. Obiectivul meu este să câştig cel puţin două etape în acest Tur al României. Etapa a doua pleacă din Braşov, sunt foarte bucuros. Aş fi vrut să fie o sosire la Braşov, ca să pot să câştig în faţa familiei, a prietenilor şi a fanilor mei", a declarat Eduard Grosu, într-un comunicat remis AGERPRES.La ediţia din acest an a Turului României se vor alinia la start 20 de echipe (şase naţionale şi 14 continentale). ''Mica Buclă'', ajunsă la ediţia a 52-a, va porni de la Cluj-Napoca, traseul de 707 km, cu sosirea programată la Bucureşti. Cursa a fost promovată de UCI, la categoria 2.1.
* Transferul fundaşului român Vlad Chiricheş de la Napoli la Sassuolo a fost oficializat, luni, la prânz, au anunţat cele două cluburi de fotbal din Serie A pe site-urile lor oficiale.Chiricheş ajunge la Sassuolo sub forma unui împrumut cu o clauză obligatorie de răscumpărare.Vlad Chiricheş (29 ani) a fost adus de Napoli în 2014, pentru 4,5 milioane de lire sterline, de la Tottenham, dar nu a reuşit să se impună la clubul italian, evoluţiile oscilante şi accidentările numeroase şi grave făcând ca el să adune doar 32 de jocuri în Serie A.
* Selecţionata României a pierdut primele două meciuri, cu Serbia şi Franţa, la Campionatul European de polo pe apă pentru junioare, de la Volos (Grecia).În prima partidă, România a fost întrecută, duminică, de Serbia cu scorul de 20-11 (2-3, 6-3, 8-3, 4-2), Pentru tricolore au punctat Alina Olteanu (5 goluri), Brigitta Sucigan (4), Antonia Vidican şi Ioana Piedemonte. Luni, România a fost învinsă de Franţa cu scorul de 12-8 (1-2, 5-3, 3-1, 3-2). Golurile echipei noastre au fost înscrise de Brigitta Sucigan (3), Alina Olteanu (2), Vivien-Patricia Bonca (2) şi Antonia Vidican.
* Atacantul mexican Javier ''Chicharito'' Hernandez (31 ani), de la West Ham United, va semna un contract pe trei sezoane cu echipa spaniolă de fotbal Sevilla FC, a anunţat, luni, clubul andaluz, citat de AFP.''Sevilla FC şi West Ham United au ajuns la un acord pentru transferul lui Javier Hernandez, cunoscut sub numele de 'Chicharito'. Atacantul semnează pentru trei sezoane'', a scris Sevilla într-un comunicat.
* Argentinianul Lionel Messi, portughezul Cristiano Ronaldo şi olandezul Virgil Van Dijk sunt cei trei finalişti ai premiului FIFA The Best, care va fi acordat pe data de 23 septembrie la Milano, a anunţat, luni, Federaţia Internaţională de Fotbal, citată de AFP.Trio-ul de finalişti este acelaşi cu cel pentru premiul jucătorul anului acordat de UEFA, atribuit recent fundaşului olandez al clubului Liverpool, câştigător al Ligii Campionilor cu echipa engleză.Laureatul este desemnat în baza votului căpitanilor şi selecţionerilor echipelor naţionale, precum şi al suporterilor şi ziariştilor. Atribuirea premiului va avea loc pe 23 septembrie la faimoasa Scala din Milano.
* Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial şi deţinătorul titlului la US Open, care a abandonat duminică în optimile de finală ale turneului de la Flushing Meadows din cauza unei accidentări la umărul stâng, în meciul cu Stan Wawrinka, a afirmat că "sezonul nu este încheiat"."Am o problemă la umărul stâng. Dar îl felicit pe Stan. Este un mare jucător. Îi doresc mult succes pe mai departe. Nu vreau să vorbesc despre accidentările mele. Am spus deja acest lucru şi aşa fac. Am abandonat şi tot ce vă pot spune este din cauza umărului stâng. Altceva nu am de adăugat pe acest subiect", a precizat Djokovic.
* Atacantul belgian al echipei Inter Milano, Romelu Lukaku, ţinta unor strigăte rasiste la Cagliari, a lansat un apel luni către toţi jucătorii să se "unească şi să ia poziţie" în faţa rasismului, informează AFP."Suntem în 2019 şi în loc să avansăm, noi mergem înapoi. Şi eu cred că în calitate de jucători, noi ar trebui să ne unim şi să luăm poziţie faţă de această problemă pentru a păstra sportul curat şi agreabil pentru toţi", a scris Lukaku în limba engleză pe contul său de Instagram.
* Ciclistul columbian Nairo Quintana, liderul clasamentului general în Turul Spaniei după 9 etape, va părăsi echipa Movistar în favoarea fomaţiei Arkea-Samsic, cu care a semnat un contract pe trei ani, a anunţat, luni, managerul general al echipei bretone, Emmanuel Hubert, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Rennes, informează AFP."Este o mândrie şi o onoare pentru echipa noastră, întrucât Nairo este unul din starurile mondiale ale sportului nostru, un star planetar în America de Sud", a subliniat Hubert în legătură cu căţărătorul de 29 de ani.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Rapid București a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giulești, în ultimul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin fundașul Nikola Stevanovic (29), cu o lovitură de cap, la centrarea lui David Matei.
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea, victorioasă în prima etapă a Ligii Naționale
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 28-26 (18-14), luni, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. SCM a dominat jocul, dar avantajul său nu a fost mai mare de patru goluri. De la gazde
Auto: Aurelian Andronache a obținut prima victorie din carieră la Super Rally Timișoara
Pilotul Aurelian Andronache, la bordul monopostului Wolf Thunder, a bifat prima sa victorie din carieră la Super Rally după ce s-a impus la Trofeul Profi Timișoara 2026, fiind mai rapid cu doar 19 sutimi de secundă decât Simone Tempestini, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis, luni, AGERPRES. Pilot de viteză în coastă
Fotbal: Federația Română de Fotbal a prelungit acordul cu sponsorul tehnic al echipei naționale
Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a prelungit contractul de sponsorizare tehnică cu producătorul de echipament sportiv Joma, cel puțin până în 2030. 'Actualul angajament urma să expire în decembrie 2026, iar noul acord prelungește colaborarea cel puțin până
Rugby: România, trei meciuri în noiembrie la București, cu Tonga, SUA și Canada, în World Rugby Nations Cup
Echipa națională de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, cu Tonga, SUA și Canada, în cadrul World Rugby Nations Cup, a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, Federația Română de Rugby. Stejarii vor întâlni Tonga pe 6 noiembrie, SUA pe 14 noiembrie și Canada pe 20 noiembrie, toate
Canotaj: Adriana Adam - Pentru mine, acest CM a fost fantastic, iar anul a fost unul excepțional
Canotoarea română Adriana Adam a declarat, luni, la Snagov, după cele trei medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, că această ediție a competiției a fost una 'fantastică', iar sezonul a reprezentat un 'an excepțional', subliniind că performanțele au fost obținute după curse extrem de solicitante. 'Este foarte
FOTO Canotaj: Dorin Alupei - Dacă s-ar încheia astăzi calificările pentru JO, am avea 35 de sportivi calificați
Antrenorul coordonator al loturilor naționale de canotaj, Dorin Alupei, a afirmat, luni, după Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde canotorii români au obținut 3 medalii de aur, că România ar avea 35 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Los Angeles dacă procesul de calificare s-ar încheia astăzi. El a declarat că part
FOTO Canotaj: Elisabeta Lipă - Sportivii noștri s-au bătut și cu vremea la Campionatele Mondiale, nu doar cu adversarii
Sportivii români au avut de înfruntat nu doar adversarii, ci și condițiile meteo dificile, cu ploi, tunete, fulgere și vânt puternic, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, unde România a cucerit trei medalii de aur, a declarat, luni, la Snagov, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Ea a precizat c
Handbal feminin: Dunărea Brăila a debutat cu dreptul în Liga Națională
HC Dunărea Brăila a învins-o pe nou-promovata CSU Știința București cu scorul de 31-22 (12-12), duminică, în Sala Agronomia din Capitală,în prima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. Ioana Rebeca Necula a marcat 8 goluri pentru oaspete, iar Elena Roșu 6. SCM Universitatea Craiova a remizat acasă cu CSM S
Fotbal: FCSB, învinsă de UTA cu 3-1, în Superligă
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgoviște, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. UTA a deschis scorul prin Marius Coman (26), lansat de Jayson Papeau, dar FCSB a egalat în debutul reprizei secunde prin Alexandru Stoian (49), jucător intrat l
Tulcea: Costel Cernat - Apărarea câștigă meciurile în baschet
Fostul internațional Costel Cernat, unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai României, a apreciat jocul Bulgariei în fața echipei noastre, învinsă duminică seara, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029, și a subliniat că imp
Baschet masculin: România, învinsă fără drept de apel de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii au fost conduși de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a
Fotbal: Farul Constanța - FC Botoșani 0-0, în Superligă
Farul Constanța și FC Botoșani au terminat la egalitate, 0-0, duminică, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Denis Alibec (Farul) a ratat un penalty în min. 41, șutul său fiind respins de portarul Anestis, după care Țicu i-a pasat atacantului, care a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Penal
Tenis: Radu Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București
Jucătorul român de tenis Radu David Țurcanu a câștigat turneul ITF de la București (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduit de Tenis Club București, duminică, după ce l-a învins pe Gabriel Ghețu, cu 6-2, 6-3. Țurcanu, al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 39 de minute în fața lui Ghețu, al șas
Hochei: Corona Brașov a câștigat Supercupa României
CSM Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei pe gheață, după ce a a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 5-4 (1-2, 1-0, 3-2), sâmbătă seara, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Corona a câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, în cele trei ediții desfășurate între aceleași echipe.













