Fotbal: Contra - Calificarea la EURO 2020 ar fi cea mai mare realizare a mea ca antrenor
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că o eventuală calificare la Campionatul European din 2020 ar fi cea mai mare realizare din cariera sa de antrenor.
"Sper ca vara viitoare să fim împreună tot aici, pe Arena Naţională, la un meci de Campionat European. Ar fi cea mai mare realizare a mea ca antrenor. Să pot să fac o ţară întreagă fericită ar fi extraordinar. Mi-ar plăcea să am 3-0 şi să nu revin mereu pe tabelă. Adică să câştig uşor jocurile, însă se pare că în ultimul timp avem parte de suferinţe până în ultimele minute. Sperăm că pe viitor nu se va mai întâmpla lucrul ăsta", a spus Contra, prezent la un eveniment organizat de unul dintre sponsorii primei reprezentative pe Arena Naţională.
Contra s-a arătat mulţumit de starea gazonului, care a fost înlocuit după concertele găzduite în această vară de Arena Naţională. "Prea bine arată gazonul, prea bine. Sunt mulţumit, vom vedea miercuri după ce vom face antrenamentul oficial cum se prezintă. Dar de aici, de sus, arată foarte bine. Toată lumea se aşteaptă la un spectacol joi, vine una dintre cele mai bune naţionale din lume în momentul de faţă. Iar un gazon bun va face ca spectacolul să fie pe măsură", a afirmat tehnicianul.
Selecţionerul a menţionat că transferul de la Napoli la Sassuolo îi va aduce lui Vlad Chiricheş mai multe minute jucate: "E clar că această schimbare îi va aduce mai multe minute decât anii trecuţi. Dacă a avut în trecut multe ghinioane cu accidentările, sperăm ca acum să fie altfel, să joace mai mult şi să vină mai mult şi la echipa naţională. El este un jucător important pentru mine în jocul echipei naţionale".
Întrebat ce părere are despre faptul că Florin Andone ar putea pleca de la Brighton la Galatasaray Istanbul, Contra a răspuns: "El ştie mai bine. Jucătorii îşi aleg destinul în cariera lor cum ştiu mai bine în anumite momente, iar noi nu putem decât să le dăm câteodată un sfat dacă ne este cerut. În rest, nu putem noi să influenţăm deciziile pe care le vor lua ei. Noi sperăm întotdeauna că orice transfer poate să fie de bun augur, că se vor impune la acele echipe şi atunci va fi bine şi pentru echipa naţională. Probabil că îl sfătuiam să aleagă Galatasaray, nu ştiu, depinde de situaţia pe care o are el la Brighton... dacă simte că nu va fi titular nici în acest an, având în vedere că nici în sezonul trecut nu a jucat foarte mult... Poate el consideră că nu are şanse să joace prea mult acolo şi se gândeşte că la Galatasaray are mai multe şanse. Dacă cei de la Galata îl doresc, atunci sperăm să fie într-un ceas bun acest transfer".
Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Spaniei, la 5 septembrie (ora 21:45), pe Arena Naţională din Bucureşti, şi reprezentativa Maltei, în 8 septembrie (ora 19:00), pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, în cadrul grupei F a preliminariilor EURO 2020.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av
Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Nu intenționez să demisionez în aceste momente grele și cer unitate pentru echipă
Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu intenționează să-și dea demisia de pe banca tehnică în aceste momente dificile pentru formația din Trivale. Tehnicianul a cerut unitate și sprijin din partea suporterilor pentru jucătorii săi, punctând despre meciul cu liderul
Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă
CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la
Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &
Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM
Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.
Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri
Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki
Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris
Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf
Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a
CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di
Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),
Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale
Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a
VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid
Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.
Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat
Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir
Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat
CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul
Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon
CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.







