logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ŞTIRILE DIMINEŢII - SPORT - 26 AUGUST

Imagine din galeria Agerpres

* Gaz Metan Mediaş a surclasat-o pe FCSB cu scorul de 4-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 7-a a Ligii I de fotbal.

* Echipa FC Viitorul Constanţa a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-0, formaţia FC Voluntari, într-o partidă din cadrul etapei a 7-a a Ligii I de fotbal, disputată duminică la Ovidiu.

* Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Dusan Uhrin Jr, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să lupte în partida cu FC Hermannstadt, programată, luni, în etapa 7-a a Ligii I, pentru că are mare nevoie de cele trei puncte puse în joc.

* Fotbalistul italian Diego Fabbrini, transferat în această săptămână de FC Dinamo, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că noua sa echipă are calitate pentru a ieşit din criză şi a părăsi ultimul loc al clasamentului Ligii I.

* Antrenorul ceh al formaţiei FC Dinamo, Dusan Uhrin Jr, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că în dubla cu Slavia Praga din play-off-ul Ligii Campionilor, CFR Cluj are dezavantajul că a jucat mai multe meciuri grele până acum.

* FC Universitatea Cluj a fost învinsă neaşteptat de SCM Gloria Buzău cu scorul de 2-0, duminică, pe teren propriu, la Târgu Mureş, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii a II-a de fotbal.

* Atacantul român Adrian Petre a marcat primele sale goluri din acest sezon, duminică, în meciul pe care Esbjerg fB l-a terminat la egalitate, 2-2, cu Silkeborg IF, pe teren propriu, în etapa a şaptea a campionatului de fotbal al Danemarcei.

* CSM Bucureşti a câştigat Supercupa României la handbal feminin, duminică, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 29-23 (16-14), în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibaşi'' din Braşov.

* Selecţionata România a învins echipa Estoniei cu scorul de 3-1 (25-23, 30-32, 25-19, 25-21), duminică, în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta, în Grupa C a Campionatului European de volei feminin.

* Echipajul masculin de canoe-4 pe 500 m, compus din Leonid-Valentin Carp, Constantin Dîba, Gheorghe-Alexandru Stoian, Ştefan-Andrei Strat, a ocupat locul 7 în finala desfăşurată duminică la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria).

* Două echipaje româneşti, de patru rame feminin şi patru rame masculin, s-au calificat, duminică, în semifinalele Campionatelor Mondiale de canotaj de la Linz Ottensheim (Austria), în timp ce alte trei vor evolua în sferturi.

* Sportiva română Denisa Mailat a ocupat locul al treilea, duminică, în finala probei de măciuci, duminică, la evenimentul World Challenge Cup, organizat de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, la BT Arena din Cluj-Napoca.

* Tenismanul român Mircea-Alexandru Jecan a câştigat, duminică, primul său titlu ITF de simplu din carieră, la Curtea de Argeş, turneu dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.

* Jucătoarea română de tenis Andreea Cristina Mitu a cucerit, duminică, titlul în proba de simplu a turneului ITF de la Wanfercee-Baulet (Belgia), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe austriaca Sinja Kraus, cu 6-4, 6-3.

* Jucătoarea română de tenis Andreea Prisăcariu a câştigat, duminică, al doilea său titlu ITF de simplu din carieră, la Tabarka (Tunisia), turneu dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, după ce săptămâna precedentă se impusese în acelaşi loc.

* Pugilistele române Ionela Nane (cat. +81 kg) şi Dana Maria Borzei (cat. 64 kg) au pierdut meciurile susţinute duminică, la debutul lor la Campionatele Europene de box feminin de la Alcobendas/Madrid (Spania).

* Sportiva română Monica Ungureanu a fost învinsă în optimile cat. 48 kg, duminică, la Campionatele Mondiale de judo de la Tokyo, de mongola Urantsetseg Munkhbat, fostă campioană mondială în 2013.

* Ucraineanca Daria Bilodid (18 ani) a devenit cea mai tânără dublă campioană mondială la judo, după ce a reuşit să-şi apere titlul la categoria 48 kg, duminică la Tokyo, cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de vară care vor avea loc tot capitala Japoniei.

* Vitoria Guimaraes, adversara formaţiei FCSB în play-off-ul Europa League, a terminat la egalitate cu FC Famalicao, 1-1, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a campionatului de fotbal al Portugaliei.

* Manchester City, campioana en titre, a învins în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia Bournemouth, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a ligii engleze de fotbal, disputată duminică.

* Echipa RB Leipzig, clasată pe locul al treilea în ediţia trecută din Bundesliga şi calificată în grupele actualei ediţii a Ligii Campionilor, confirmă statul bun de sezon, obţinând a doua victorie consecutivă în campionatul Germaniei, graţie căreia a egalat la puncte liderul Borussia Dortmund.

* Cea de-a 56-a ediţie a cursei cicliste Tour de l'Avenir s-a încheiat cu victoria norvegianului Tobias Foss, la capătul ultimei etape, a 10-a desfăşurată duminică pe şoselele din Savoia, informează AFP.

* Ciclistul columbian Nairo Quintana (Movistar) a câştigat cea de-a doua etapă a Turului Spaniei ediţia 2019, desfăşurată duminică între Benidorm şi Calpe, la finalul căreia irlandezul Nicolas Roche (Sunweb) a preluat tricoul roşu rezervat liderului cursei.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 04-11-2026 18:22

Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat cu 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de Comisia de Disciplină a FRF

Clubul FC Rapid București a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu o penalitate financiară de 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de lei în urma incidentelor provocate de suporteri la derby-ul din etapa a 13-a a Superligii. 'FC FCSB vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat

Sport Intern 04-11-2026 16:56

Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av

Sport Intern 04-11-2026 13:03

Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Nu intenționez să demisionez în aceste momente grele și cer unitate pentru echipă

Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu intenționează să-și dea demisia de pe banca tehnică în aceste momente dificile pentru formația din Trivale. Tehnicianul a cerut unitate și sprijin din partea suporterilor pentru jucătorii săi, punctând despre meciul cu liderul

Sport Intern 03-11-2026 21:21

Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă

CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la

Sport Intern 03-11-2026 20:49

Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles

Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &

Sport Intern 03-11-2026 20:43

Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM

Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.

Sport Intern 03-11-2026 14:51

Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri

Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki

Sport Intern 02-11-2026 22:47

Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat

SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris

Sport Intern 02-11-2026 22:34

Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă

Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf

Sport Intern 02-11-2026 21:48

Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a

CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di

Sport Intern 02-11-2026 19:40

Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă

Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),

Sport Intern 02-11-2026 17:27

Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale

Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a

Sport Intern 02-11-2026 11:26

VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid

Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.

Sport Intern 01-11-2026 23:37

Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat

Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir

Sport Intern 01-11-2026 23:25

Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat

CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul