Fotbal: CFR Cluj, calificată în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 3-1 cu FC Astana
CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a învins formaţia kazahă FC Astana cu scorul de 3-1 (2-1), pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în manşa a doua a turului întâi preliminar.
Campioana României a obţinut calificarea cu destule emoţii, după ce pierduse cu 0-1 în Kazahstan.
Oaspeţii au deschis scorul în Gruia prin Roman Murtazaev (4), dar echipa antrenată de Dan Petrescu a reuşit să înscrie de trei ori, prin Billel Omrani (10, 73) şi Evgheni Postnikov (26, autogol), iar în ultimele secunde ale meciului a avut şansă şi a scăpat fără gol.
Meciul a început prost pentru CFR, după ce Roman Murtazaev a deschis scorul cu un şut de la aproape 25 de metri, în min. 4.
CFR a dominat ostilităţile în faţa unei echipe de valoare modestă, totuşi, iar în min. 9 a venit prima ocazie clară, o bară a lui Rondon, după o minge întoarsă de Culio. Formaţia ardeleană a reuşit egalarea în min. 10, când Omrani a reluat simplu cu capul centrarea lui Djokovic.
CFR putea primi penalty în min. 21, când Deac a fost ţinut evident de Maevski în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.
Susic (25) a expediat un şut, deviat periculos, de la 30 m, această fază precedând al doilea gol al echipei clujene, un autogol al lui Postnikov, care a deviat şutul lui Omrani de pe partea stângă (26).
Campioana României a redus din motoare şi a permit oaspeţilor să iasă la atac, iar croatul Tomasov a avut o bună şansă de a marca, însă şutul acestuia a fost respins de Arlauskis (31).
Până la pauză, Burcă (34) a şutat de la distanţă, dar balonul a fost prins cu emoţii de Eric, iar în min. 43 Vinicius a avut un gol anulat pentru ofsaid.
CFR a continuat să atace şi în repriza secundă, iar Eric (49) a respins reluarea lui Djokovic, la centrarea lui Deac, Vinicius a trimis cu capul peste poartă (52), Djokovic (55) a şutat greşit din poziţie ideală, de la 11 metri, iar Rondon (60) a tras de la 12 metri, însă a prins Eric.
Golul calificării echipei clujene a fost reuşit tot de francezul Omrani (73), care a trimis în plasă cu călcâiul centrarea lui Susic, deviată de Beisebekov.
Omrani putea marca din nou în min. 76, dar a reluat puţin pe lângă poartă centrarea lui Deac.
Dan Petrescu a făcut un pas înapoi şi a efectuat câteva schimbări defensive, iar acest lucru putea să coste calificarea, oaspeţii ratând o ocazie uriaşă prin Janga (90+4), care a reluat din 4 metri în braţele lui Arlauskis.
CFR Cluj a controlat clar jocul şi putea câştiga mult mai clar. Aceasta a fost doar a doua victorie a echipei din Gruia în ultimele şapte meciuri europene acasă (un egal şi patru eşecuri).
CFR va juca în turul al doilea preliminar al Champions League contra campioanei Israelului, Maccabi Tel Aviv, în vreme ce FC Astana o va întâlni pe FC Santa Coloma (Andorra), în turul al doilea preliminar al Europa League.
Pentru CFR a fost prima victorie din noul sezon competiţional, după două eşecuri (0-1 cu FC Viitorul în Supercupă, 0-1 cu FC Astana) şi un egal (1-1 cu Poli Iaşi în campionat).
CFR 1907 Cluj - FC Astana 3-1 (2-1)
Au marcat: Billel Omrani (10, 73), Evgheni Postnikov (26, autogol), respectiv Roman Murtazaev (4).
Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu''
Liga Campionilor - primul tur preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 0-1
Au evoluat echipele:
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 8. Damjan Djokovic, 37. Mihai Bordeianu, 19. Juan Culio - 10. Ciprian Deac (28. Ovidiu Hoban, 86), 99. Mario Rondon (18. Valentin Ionuţ Costache, 66), 9. Billel Omrani (11. Michael Pereira, 85). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Vâtcă - 7. Adrian Constantin Păun, 30. Andrei Mureşan, 77. Ionuţ Peteleu.
FC Astana: 1. Nenad Eric (căpitan) - 2. Antonio Rukavina, 44. Evgheni Postnikov, 24. Luka Simunovic, 15. Abzal Beisebekov (5. Marin Anicic, 81) - 27. Iuri Logvinenko - 14. Marin Tomasov (19. Firmin Mubele, 62), 18. Ivan Maevski, 10. Runar Mar Sigurjonsson (32. Rangelo Janga, 81), 9. Dorin Rotariu - 45. Roman Murtazaev. Antrenor: Roman Grigorciuk.
Rezerve neutilizate: 35. Aleksandr Mokin - 7. Serikjan Mujikov, 28. Iuri Perţuh, 77. Dmitri Şomko.
Arbitru: Alexander Harkam; arbitri asistenţi: Andreas Witschnigg, Andreas Staudinger; al patrulea oficial: Christian-Petru Ciochirca (toţi din Austria)
(AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) www.frf.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar
Baschet masculin: SCM Universitatea Craiova a obținut a doua sa victorie în FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a învins echipa azeră Gence BC, cu scorul de 105-96 (20-23, 32-27, 22-25, 31-21), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. SCM Craiova a obținut a doua victorie în grupă, consecutivă, ambele pe teren propriu.
Fotbal: Tudor Băluță (U Craiova) - Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider
Fotbalistul Tudor Băluță a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că nu se gândește la Egnatia, adversara formației Universitatea Craiova din partida de joi din Conference League, ca la un outsider. 'Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider. Nu mă gândesc la calcule înainte de meci, cine e
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Mă aștept la un joc echilibrat cu Egnatia
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci echilibrat cu formația albaneză Egnatia, în Conference League. 'Egnatia are o echipă extrem de interesantă, în special dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce înseamnă zon
Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat cu 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de Comisia de Disciplină a FRF
Clubul FC Rapid București a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu o penalitate financiară de 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de lei în urma incidentelor provocate de suporteri la derby-ul din etapa a 13-a a Superligii. 'FC FCSB vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat
Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av
Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Nu intenționez să demisionez în aceste momente grele și cer unitate pentru echipă
Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu intenționează să-și dea demisia de pe banca tehnică în aceste momente dificile pentru formația din Trivale. Tehnicianul a cerut unitate și sprijin din partea suporterilor pentru jucătorii săi, punctând despre meciul cu liderul
Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă
CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la
Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &
Canotaj: Elisabeta Lipă - Sper să ne întoarcem de la Los Angeles tot cu atâtea medalii ca în 1984, cu o aeronavă TAROM
Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că speră ca sportivii români să obțină la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, un număr de medalii similar celui din 1984, când delegația României a revenit în țară cu o aeronavă TAROM.
Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri
Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri. 'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de ki
Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris







