Handbal feminin: Nora Mork (CSM Bucureşti) - Pe hârtie, suntem printre cele mai bune echipe
Interul dreapta norvegian Nora Mork, cu patru titluri în Liga Campionilor la handbal feminin, dintre care trei la Gyor ETO, a simţit nevoia unei noi provocări şi a ales CSM Bucureşti, unde speră să facă un cuplu redutabil cu interul stânga Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2018.
''Am venit la Bucureşti pentru că am simţit nevoia unei schimbări în cariera mea. Cred că aici este un loc fantastic, mi-a plăcut când am jucat aici ca adversară şi mi-am spus de ce nu. Avem multe jucătoare noi, unele au fost accidentate şi vor reveni, dar cred că avem o echipă foarte puternică. Cred că Final Four-ul este posibil şi dacă vom ajunge în formă, vom fi foarte bune. Nu le cunosc încă pe fete, sunt singura norvegiancă. Am jucat împotriva lor de atâtea ori, aşa că va fi interesant la nivel personal. Sunt încântată că voi juca alături de Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare din lume, aşa că va fi interesant, cred că ne vom înţelege bine. Pe hârtie cred că suntem printre cele mai bune echipe din Europa, fără îndoială, dar vom vedea în Liga Campionilor, în campionat la ce nivel vom fi'', a declarat luni Nora Mork, înainte de primul antrenament cu CSM Bucureşti.
Nora Mork, campioană mondială şi triplă campioană europeană cu Norvegia, a opinat că mai are ceva de recuperat până a ajunge la capacitate maximă, mai ales la capitolul viteză: ''Mă simt bine, această perioadă de pregătire vine bine pentru mine. Cred că sunt la 98% şi trebuie să ajung la 100%, iar viteza ar putea fi mai bună. Dar mă bucur să iau parte la pregătiri, să încep cu o echipă nouă, aşa că mă simt bine şi sunt pregătită''.
Campioana norvegiană a adăugat că îi plac oraşele mari şi se simte bine la Bucureşti: ''Îmi plac oraşele mari, lumea, că ai multe locuri unde să mergi, să bei o cafea, să mănânci, aşa că sunt nerăbdătoare''. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar
Baschet masculin: SCM Universitatea Craiova a obținut a doua sa victorie în FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a învins echipa azeră Gence BC, cu scorul de 105-96 (20-23, 32-27, 22-25, 31-21), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. SCM Craiova a obținut a doua victorie în grupă, consecutivă, ambele pe teren propriu.
Fotbal: Tudor Băluță (U Craiova) - Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider
Fotbalistul Tudor Băluță a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că nu se gândește la Egnatia, adversara formației Universitatea Craiova din partida de joi din Conference League, ca la un outsider. 'Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider. Nu mă gândesc la calcule înainte de meci, cine e
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Mă aștept la un joc echilibrat cu Egnatia
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci echilibrat cu formația albaneză Egnatia, în Conference League. 'Egnatia are o echipă extrem de interesantă, în special dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce înseamnă zon
Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat cu 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de Comisia de Disciplină a FRF
Clubul FC Rapid București a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu o penalitate financiară de 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de lei în urma incidentelor provocate de suporteri la derby-ul din etapa a 13-a a Superligii. 'FC FCSB vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat
Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av
Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Nu intenționez să demisionez în aceste momente grele și cer unitate pentru echipă
Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu intenționează să-și dea demisia de pe banca tehnică în aceste momente dificile pentru formația din Trivale. Tehnicianul a cerut unitate și sprijin din partea suporterilor pentru jucătorii săi, punctând despre meciul cu liderul
Baschet feminin: CS Rapid București a pierdut clar în Euroligă
CS Rapid București a fost învinsă clar de echipa franceză Flammes Carolo Basket, cu scorul de 103-64 (34-15, 22-18, 23-13, 24-18), marți seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut și al patrulea joc disputat în grupă, fiind condusă de la un capăt la
Canotaj: Ancuța Bodnar - Cel mai important este să calificăm toate bărcile la JO de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat marți, la Iași, că principalul obiectiv al lotului național, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, este calificarea tuturor bărcilor la competiția de la Los Angeles, sportivii pregătindu-se pentru un an intens, cu provocări inclusiv din cauza formatului olimpic. 'Am început pregătirea &









