Vlad Enăchescu, noul coordonator al compartimentului de handbal la CSM Bucureşti
Jurnalistul Vlad Enăchescu a fost instalat în funcţia de coordonator al compartimentului de handbal la CSM Bucureşti, anunţă, vineri, gruparea din Capitală pe site-ul său oficial.
"Om de televiziune, cu experienţă în sport şi comunicare de peste două decenii, Vlad Enăchescu ţinteşte cele mai înalte culmi ale performanţei alături de "tigri". Concret, jurnalistul în vârstă de 43 de ani, prezent la nu mai puţin de şase ediţii ale Jocurilor Olimpice şi şase turnee finale majore de fotbal, coordonator a zeci de ziarişti pe care i-a avut în subordine atât la Televiziunea Română, cât şi la Telesport şi Telekom Sport România, este gata de o nouă provocare: aceea de a conduce handbalul de la CSM Bucureşti. Vlad Enăchescu va coordona handbalul feminin, handbalul masculin, dar şi Centrul de Copii şi Juniori, pepiniera cu care clubul se mândreşte şi face performanţă la nivel naţional în ultimii ani", se menţionează pe site-ul citat.
Vlad Enăchescu a afirmat că îşi doreşte cât mai multe trofee interne la nivel de seniori şi juniori, iar pe plan european consolidarea imaginii echipei şi atingerea unor performanţe demne de "numele grele" care sunt sub contract cu CSM Bucureşti.
"Întotdeauna mi-au plăcut provocările, iar aceasta este în primul rând măgulitoare, dar şi plină de adrenalină. De aproape 25 de ani sunt parte din fenomenul sportiv, pe terenuri sau în săli, în tribune sau în vecinătatea vestiarelor, iar acum sunt fericit pentru şansa de a vedea acţiunea din alt unghi, de a mă putea implica activ din altă perspectivă şi sunt convins că experienţa managerială acumulată, împletită cu dorinţa de performanţă si profesionalismul dovedit ale clubului CSM Bucureşti, se vor transforma într-o colaborare fructuoasă. Voi urmări continuarea acţiunilor de formare şi de dezvoltare a talentelor din centrul nostru de copii şi juniori şi mă bucur că, în această vară, românii au primit un exemplu minunat şi foarte grăitor despre valoarea investiţiei în tineri (la EURO U21). Voi căuta, de asemenea, performanţa care a devenit definitorie pentru handbalul de la CSM Bucureşti, cu rămânerea echipei de senioare în topul european şi cu o revenire în Final4, dar şi cu o reconstrucţie graduală şi durabilă a echipei masculine de seniori", a spus noul coordonator al compartimentului handbal al CSM Bucureşti. AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar
Baschet masculin: SCM Universitatea Craiova a obținut a doua sa victorie în FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a învins echipa azeră Gence BC, cu scorul de 105-96 (20-23, 32-27, 22-25, 31-21), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. SCM Craiova a obținut a doua victorie în grupă, consecutivă, ambele pe teren propriu.
Fotbal: Tudor Băluță (U Craiova) - Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider
Fotbalistul Tudor Băluță a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că nu se gândește la Egnatia, adversara formației Universitatea Craiova din partida de joi din Conference League, ca la un outsider. 'Eu nu mă gândesc la Egnatia ca la un outsider. Nu mă gândesc la calcule înainte de meci, cine e
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Mă aștept la un joc echilibrat cu Egnatia
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci echilibrat cu formația albaneză Egnatia, în Conference League. 'Egnatia are o echipă extrem de interesantă, în special dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce înseamnă zon
Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat cu 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de Comisia de Disciplină a FRF
Clubul FC Rapid București a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu o penalitate financiară de 16.875 de lei, iar FCSB cu 15.000 de lei în urma incidentelor provocate de suporteri la derby-ul din etapa a 13-a a Superligii. 'FC FCSB vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat
Rugby: Alin Petrache - Sper ca furia românească să fie bine canalizată și să învingem Tonga
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, că speră ca 'furia românească' să fie bine canalizată în meciul cu Tonga din World Rugby Nations Cup, programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, și să contribuie la obținerea unei victorii în fața unui adversar foarte puternic. El a av
Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Nu intenționez să demisionez în aceste momente grele și cer unitate pentru echipă
Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu intenționează să-și dea demisia de pe banca tehnică în aceste momente dificile pentru formația din Trivale. Tehnicianul a cerut unitate și sprijin din partea suporterilor pentru jucătorii săi, punctând despre meciul cu liderul









